Iată ce filme vin de la Cannes 2014 pe ecranele româneşti!

Filmele Maps to the Stars, Two Days, One Night şi Jimmy’s Hall vor avea premiera în România în toamna și iarna lui 2014

Independenţa Film va distribui în România opt dintre peliculele selectate la cea de-a 67a ediție a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, 2014: cinci selectate în Competiția Oficială, unul care va rula în afara Competiției, o peliculă din cadrul Un Certain Regard, precum și un lungmetraj din secţiunea Quinzaine des Réalisateurs (15 - 25 mai).

Filmele Maps to the StarsDeux jours, une nuit/Two Days, One Night şi Jimmy’s Hall vor avea premiera în România în toamna și iarna lui 2014.

Iată, mai jos, filmele de la Cannes 2014 aduse de Independenţa Film, ce vor putea fi văzute în curând şi pe marile ecrane româneşti.

În competiţie: Deux jours, une nuit / Two Days, One Night, regia: Jean-Pierre şi Luc Dardenne. Cu Marion Cotillard

Este o dramă care urmăreşte povestea Sandrei, o tânără care are la dispoziţie un singur weekend pentru a-şi convinge colegele să renunţe la bonusuri pentru ca ea să-şi păstreze locul de muncă. Jean-Pierre şi Luc Dardenne, cunoscuţi şi sub numele de Fraţii Dardenne, sunt veterani la Cannes. Ei au deja acasă două premii Palme d’Or, ceea ce nu e puţin lucru, unul pentru Rosetta (1999), cel de-al doilea pentru filmul L’Enfant. Jean-Pierre şi Luc Dardenne sunt consideraţi echivalentul francez pentru cuplul de regizori americani Joel şi Ethan Coen. Anul acesta, cei doi se întorc la Cannes cu cel mai recent film al lor, Deux jours, une nuit/Two Days, One Night, peliculă care include în distribuţie o câştigătoare de Oscar: Marion Cotillard.

Adieu au langage/Goodbye to Language 3D, regia: Jean-Luc Godard.

Un bărbat este atât de supărat pe soţia lui, care într-o zi a întâlnit un alt bărbat, pe o bancă, în parc, încât aproape că nici nu mai vorbesc aceeaşi limbă.

Adieu au langage/Goodbye to Language este al 39-lea film al lui Jean-Luc Godard, după un scenariu scris tot de el. Filmul a fost filmat în 3D şi va fi distribuit în SUA de 20th Century Fox, iar în Europa de Wild Bunch. Jean-Luc Godard este adesea identificat cu mişcarea La Nouvelle Vague din cinematografia franceză a anilor ‘60. Este considerat “cel mai radical” cineast al anilor ‘60-’70. În 2010, Godard a fost premiat onorific de către AMPAS, asociaţia organizatoare a premiilor Oscar, dar regizorul francez nu  s-a prezentat la ceremonie. Filmele lui Jean-Luc Godard au inspirat regizori celebri, precum: Martin Scorsese, Quentin Tarantino, Steven Soderbergh, Jim Jarmusch, Wong Kar-wai, Bernardo Bertolucci, Pier Paolo Pasolini sau Wim Wenders. Acesta din urmă participă şi el cu un film la Cannes 2014, The Salt of the Earth, peliculă care va fi adusă în România tot de Independenţa Film.

The Search, regia: Michael Hazanavicius. Cu: Annette Bening.

 O femeie care lucrează pentru un ONG leagă o relaţie specială cu un tânăr din Cecenia, ţară devastată de război.

Michael Hazanavicius este un regizor francez de origine lituaniană. Cel mai cunoscut film al său, The Artist (2011), a câştigat Oscar-ul pentru cel mai bun film şi Premiul pentru cel mai bun regizor. În afară de The Artist, singurele lungmetraje realizate de Hazanavicius au fost OSS 117: Cairo, Nest of Spies (2006) şi OSS 117: Lost in Rio (2009), două parodii la filmele cu spioni. În ambele rolul principal este jucat de Jean Dujardin, actorul din The Artist.

În 2014, Hazanavicius revine cu The Search, un remake al unui film omonim din 1948. În distribuţie o regăsim pe Annette Bening, cunoscută publicului din cele peste 35 de filme în care a jucat, inclusiv American Beauty (1999), The Kids Are All Right (2010) - nominalizat la Oscar, distribuit în România de Independența Film, Mars Attacks (1996) şi The Siege (1998).

Jimmy’s Hall, regia: Ken Loach.

Activistul politic Jimmy Gralton este deportat din Irlanda în timpul războiului civil din 1930. Ken Loach este autorul unei impresionante liste de filme care cuprinde:Kes (1969), Sweet Sixteen (2002), Looking for Eric (2009), The Wind That Shakes the Barley (2006), Ae Fond Kiss (2004), My Name Is Joe(1998), Route Irish (2010), The Angels’ Share (2011, Selecţia oficială, Cannes, 2012). Ultimele două lungmetraje au fost distribuite în România de Independenţa Film. Ken Loach s-a născut în Anglia şi acum are 77 de ani. A debutat în 1867 cu Poor Cow, iar în 1969 a realizat Kes, care a fost şi încă mai este considerat unul dintre cele mai bune filme britanice. De-a lungul timpului, Loach a regizat un număr impresionant de filme şi a primit un număr la fel de impresionant de premii.

Maps to the Stars, regia: David Cronenberg. Cu: Julianne Moore, John Cusack, Robert Pattinson.

Sinopsis. O incursiune în lumea complicată a Hollywood-ului şi a culturii occidentale, o lume populată de celebrităţile pline de orgolii, împreună cu oamenii lor de casă. Regizorul canadian David Cronenberg, poreclit Baronul sângelui, a devenit cunoscut în urma remake-ului The Fly (1986) şi apoi a luiVideodrome (2003). Alte titluri celebre ale lui Cronenberg sunt A History of Violence (2005), Crash (1996) şi eXistenz (1999), acestea din urmă fiind foarte bine primite la vremea respectivă la festivalurile de la Cannes şi Berlin.

Maps to the Stars deja a primit din partea Motion Picture Association of America (MPAA, sistemul de calificative din SUA) rating-ul R-Restricted, persoanele sub 17 ani pot intra la film numai însoţite.

În afara competiţiei: Coming Home, regia: Zhang Yimou.

Un chinez fuge în America pentru a scăpa de un mariaj forţat. Însă, la întoarcerea sa acasă, el este trimis într-un lagăr de muncă. Zhang Yimou este regizorul primului film chinez nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film străin. Este vorba de Ju Dou, din 1990, apoi deRaise the Red Lantern, în 1992 şi Hero, în 2002. Regizorul Zhang Yimoua mai regizat Hero (2002), House of Flying Daggers (2004), Curse of the Golden Flower (2006). Cel mai recent film al său este The Flowers of War şi l-a avut în rolul principal pe Christian Bale. Coming Home (2014), filmul care participă anul acesta la Cannes îi are pe afiş pe actriţa Li Gong (2046, Raise the Red Lantern, Hannibal Rising,Miami Vice, Memoriile unei gheişe) şi pe actorul Daoming Chen (Hero,Internal Affairs, Aftershock, Back to 1942).

Un Certain Regard: The Salt Of The Earth, regia: Wim Wenders

The Salt Of The Earth este cel mai recent film al regizorului german de Oscar, Wim Wenders (Pina, Faraway, So Close!). Filmul este un documentar biografic, portretul lui Sebastião Salgado, cunoscutul fotograf brazilian, văzut prin ochii a două persoane: regizorul Juliano Ribeiro Salgado, fiul care încearcă să înţeleagă mai bine de ce tatăl său a stat mai mult plecat de-acasă, şi regizorul Wim Wenders, fotograf şi mare admirator al operelor lui Salgado Senior. The Salt Of The Earth este o coproducţie Franţa - Italia - Brazilia.

Quinzaine des Réalisateurs: Queen & Country, regia: John Boorman. Cu: David Thewlis, Caleb Landry Jones, Tamsin Egerton, Vanessa Kirby, Richard E. Grant.

Dramă autobiografică. Filmul își desfășoară acțiunea în anii ’50. Un tânăr englez din Londra se alătură armatei britanice pentru a lupta în Războiul din Coreea. Queen & Country este cel mai recent film al regizorului John Boorman(Excalibur, Deliverance, Hope and Glory, The Tailor of Panama). Boorman are 3 premii la Cannes şi 4 nominalizări. A fost de 5 ori nominalizat la Oscar, de 2 ori la Globul de Aur, de 3 ori la BAFTA, de 2 ori la Berlin. Pentru acest lungmetraj, anul trecut, regizorul britanic a filmat timp de 6 săptămâni şi în România, la Castel Film.

Distribuitorul Intercom Film va aduce în România Foxcatcher, producţie nominalizată la Palmed d'Or 2014, considerată de unele publicaţii ca fiind un posibil pretendent al Oscarurilor de la anul. O dramă inspirată de fapte reale care se concentrează pe povestea de viaţă a lui John Du Pont (Steve Carell), moştenitorul companiei de produse chimice Du Pont, care suferea de o formă de schizofrenie paranoidă şi a prietenului său de-o viaţă, Dave Schltz (Mark Ruffalo), un luptător de wrestling premiat cu aur la Jocurile Olimpice.

MediaPro Distribution aduce de la Cannes pe marile noastre ecrane Grace of Monaco şi The Expendables 3

Filmul cineastului francez Olivier Dahan, Grace of Monaco, va deschide cea de-a 67-a ediţie a festivalului, miercuri, 14 mai 2014. Filmul va fi proiectat în Grand Théâtre Lumière, impozanta sală din Palatul Festivalului, în afara competiţiei.

Filmul evocă un moment din viaţa actriţei americane Grace Kelly (Nicole Kidman), devenită Grace de Monaco după căsătoria cu Prinţul Rainier III (jucat de Tim Roth) în 1965. Uniunea celor doi a fost numită „căsătoria secolului” în presa vremii.

Grace Kelly era la acea dată un star al cinema-ului american, jucând sub îndrumarea unor regizori ca John Ford, Alfred Hitchcock, Fred Zinnemann, adulată în lumea înteragă, şi deţinătoarea unui Oscar. Şase ani mai târziu, a fost invitată de Alfred Hitchcock să joace în noul lui film, Marnie. La vremea aceea, Franţa ameninţa să anexeze principatul de Monaco.

 Tot la Cannes vor fi difuzate, în cadrul unui eveniment special, scene extinse din cel de-al treilea film al seriei The Expendables, cu premiera românească în luna august. În această continuare a seriei, Barney (Stallone), Christmas (Statham) şi restul echipei trebuie să înfrunte un fost camarad pus pe răzbunare: co-fondatorul grupului, Conrand Stonebanks (Gibson). Este una dintre cele mai personale confruntări de până acum, o ciocnire în vechiul stil de luptă şi cel modern, mult mai avansat tehnologic.

Odeon Cineplex aduce de la Cannes Cum să îţi dresezi dragonul 2, cu  turniruri în care dragonii şi stăpânii lor intră în cursă, dar şi explorările pe care Sughiţ şi Ştirbul le fac în văzduh. Prietenia dintre cei doi e una dintre cele mai frumoase din câte am văzut la personaje animate. Curiozitatea cu care Sughiţ priveşte hărţile şi orizontul, ca un Cristofor Columb în miniatură e unul din aspectele cele mai importante ale sequel-ului. Animaţia va avea premiera în România pe 20 iunie.

Citește și

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 13 mai 2014 13:31
Filme mai bu7ne si mai interesante decat comertul cu amanuntul de la oscaruri.
alex_il_fenomeno pe 26 aprilie 2015 22:15
Doamne, cate filme impresionante...As fi vrut sa fiu si eu.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells