Jean-Pierre şi Luc Dardenne, doi dintre cei mai apreciaţi regizori din lume, vin în România pentru avanpremiera celui mai recent film al lor, Le Gamin au Vélo/Băiatul cu bicicleta. Proiecţia specială din 5 martie va avea loc la cinema Studio şi este organizată de Delegaţia Valonia-Bruxelles la Bucureşti, cu ocazia celor 10 de ani de prezenţă şi activitate în România. Lungmetrajul va intra în cinematografe din 9 martie, distribuit de Independenţa Film. Evenimentul va avea invitaţi speciali, dar va fi deschis şi publicului.
În 2006, la Cannes, ei îi înmânau premiul Camera d'Or lui Porumboiu pentru "A fost sau n-a fost?". Anul acesta, compania Les Films Du Fleuve, casa de producţie a lui Jean-Pierre şi Luc Dardenne, co-produce cel mai recent lungmetraj al lui Cristian Mungiu.
Jean-Pierre şi Luc Dardenne sunt printre cei mai cunoscuţi fraţi din cinematografia mondială. Pentru că au scris, regizat şi produs filme împreună încă de la debutul carierei lor cinematografice, fraţii se auto-caracterizează ca fiind "o singură persoană cu patru ochi". Au început prin a realiza o serie impresionantă de documentare cu miză socială.
Primul lungmetraj de ficţiune semnat de Jean-Pierre şi Luc Dardenne intra în cinematografe la sfârşitul anilor 80 ("Falsch", 1987). De atunci, fraţii au câştigat de două ori Palme d'Or-ul la Festivalul de Film de la Cannes, o dată în 1999, pentru "Rosetta", şi a doua oară în 2005, pentru lungmetrajul "L'enfant", urmate de foarte multe distincţii la festivaluri internaţionale de renume. În 2002, tot la Cannes, pelicula "Le fils" le aduce premiul Juriului Ecumenic şi Premiul pentru cel mai bun actor, lui Olivier Gourmet. Lungmetrajul Le silence de Lorna avea să primească, tot la Cannes, premiul pentru cel mai bun scenariu, în 2008. Aproape în fiecare an, fraţii sunt invitaţi de onoare ai Festivalului de la Cannes, unde filmele lor participă cu regularitate în competiţia internaţională.
Le gamin au vélo, al optulea lungmetraj de ficţiune realizat de fraţii Dardenne, a avut premiera oficială la ediţia din 2011 a Festivalului de la Cannes, în cadrul competiţiei internaţionale şi a primit Marele premiu al juriului. Scris, regizat şi produs de Jean-Pierre şi Luc Dardenne, Le gamin au vélo îi are în rolurile principale pe Cécile De France, Thomas Doret şi Jérémie Renier şi spune povestea emoţionantă a unui copil de 12 ani ce încearcă cu disperare să îşi redescopere tatăl care îl abandonase într-un cămin de orfani. Filmul a câştigat de asemenea premiul pentru cel mai bun scenariu la ediţia din acelaşi an a European Film Awards, iar Thomas Doret a primit de curând Premiul Les Magritte du cinéma pentru cea mai bună speranţă masculină. "Ne gândeam demult la o poveste despre o femeie care ajută un băieţel să se elibereze de violenţa ce îl ţine prizonier. Imaginea de la care am plecat a fost cea a băiatului, acest bulgăre de nervi, pacificat şi eliberat datorită unei alte fiinţe umane", spune Luc Dardenne despre ideea acestui film.
Cyril, un băiat ce se apropie de vârsta de 12 ani - interpretat de Thomas Doret - urmăreşte cu încăpăţânare un singur gând: să îşi regăsească tatăl de care s-a despărţit când acesta l-a dat unui cămin de copii. Cyril aleargă tot timpul, căutând cu disperare ceva ce îi lipseşte. "Îl vedem adeseori pe bicicletă. De fapt, acest băiat fuge tot timpul, fără să îşi dea seama, după iubire." (Jean-Pierre Dardenne). Cyril o întâlneşte din întâmplare pe Samantha (Cécile de France), proprietara unui salon de coiffure din oraş, şi care, într-un act de bunătate neaşteptată, acceptă să îl găzduiască în casa ei în weekend-uri. Cyril, care iniţial e interesat doar de ajutorul pe care Samantha i-l poate da în încercarea de a-l regăsi pe tatăl său, nu vede decât târziu afecţiunea pe care noua sa prietenă i-o poartă. Cei doi se vor apropia însă din ce în ce mai mult. „Ceea ce defineşte cel mai bine stilul fraţilor Dardenne este simplitatea. Această poveste a unui băieţel care vrea să îşi reîntâlnească tatăl este demonstrativă. Forţa e întotdeauna subterană şi se foloseşte de sugestie. Cinema-ul fraţilor Dardenne nu dă lecţii, refuză maniheismul şi santajul sentimental. Şi acest lucru mi-a placut enorm”, povesteşte Cécile de France despre cel mai recent film în care joacă.
Thomas Doret, interpretul rolului principal, în vârstă de numai 13 ani, este la primul său rol într-un film. Fraţii Dardenne mărturisesc că au fost impresionaţi de intensitatea privirii sale şi de aerul încăpăţânat care îl face să intre foarte uşor în pielea personajului, precum şi de capacitatea sa neobişnuită de a reţine texte lungi şi de a reuşi să îşi păstreze concentrarea pe durata repetiţiilor şi a filmărilor îndelungate. "Thomas a descoperit spontaneitatea personajului său mult mai repede decât mine", spune Cécile de France.
Într-o recenzie publicată în revista americană de specialitate Variety, criticul de film Peter Debruge scrie: "Fraţii Dardenne fac filme care îţi reamintesc faptul că cele mai captivante poveşti se petrec exact în faţa ferestrei tale, mai degrabă decât în cosmos, în trecuturi îndepărtate sau în orice alte locuri unde ne poate purta cinema-ul. Dar, departe de a reduce acest mediu de comunicare, fraţii îl ridică, aşa cum fac şi cu Le gamin au vélo, un nou film neorealist arthouse care scoate la suprafaţă încă o dată stilul observaţional profund umanist al realizatorilor săi". Fraţii Dardenne vin în România la invitaţia Delegaţiei Valonia-Bruxelles la Bucureşti, reprezentanta diplomatică a Guvernelor belgiene francofone: al Comunităţii franceze şi al Regiunii valone. Ea are misiunea de a asigura relaţiile diplomatice bilaterale şi de a face cunoscute bogăţia şi diversitatea Belgiei francofone, şi de a sprijini parteneriate şi proiecte concrete de cooperare bilaterală sau multilaterală.
Cu ocazia aniversării a 10 ani de la deschidere, Delegaţia Valonia-Bruxelles propune un program special de activităţi pe tot parcursul anului 2012. Pentru a lansa acest program special, Delegaţia i-a invitat la Bucureşti pe celebrii regizori belgieni francofoni Jean-Pierre şi Luc Dardenne, excelenţi ambasadori ai legăturilor strânse dintre cinematografia belgiană francofonă şi cinematografia românească. "Jean-Pierre şi Luc Dardenne sunt cei mai buni ambasadori ai cinematografiei belgiene francofone şi ai legăturii strânse cu cinematografia românească. Este o mare bucurie că au acceptat să vină la Bucureşti pentru a prezenta Le gamin au vélo şi pentru a lansa cea de-a zecea aniversare a Delegaţiei Valonia-Bruxelles", spune doamna Fabienne Reuter, Șefa Delegaţiei Valonia-Bruxelles la Bucureşti. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Independenţa Film, TV5 Monde şi Uniunea Cineaştilor din România.
Fraţii Dardenne vin în România cu "Băiatul cu bicicleta"
de Cinemagia în 21 Feb 2012Citeşte şi:
Taguri:
Le Gamin au Vélo, Luc Dardenne, Jean-Pierre Dardenne, Falsch, Rosetta, L'enfant, Le Fils, Le Silence de Lorna, Cécile De France, Thomas Doret, Jérémie Renier
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later
Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel - 5 detalii captivante despre Rebel Moon Partea 2: Cea care lasă cicatrici
- Veteranii revin în atenție cu proiecte epopeice. Iată ce au în pregătire Scorsese, Coppola, Spielberg, Ridley Scott și Clint Eastwood
- Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin
- Alec Baldwin „nu se putea controla” pe platoul de filmare de la Rust, susțin procurorii
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției
Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare - Shōgun: captivi între ambiţie, datorie şi onoare
- Buzz House: The Movie – Prima comedie horror din cinematografia autohtonă
- Guvernul Copiilor 2: un univers plin de inovație și creativitate
- Cascadorul: escapism la superlativ şi încă un pic pe deasupra
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Donald Trump
Le silence de Lorna
L'embarras du choix
Red Dog: True Blue
România neîmblânzită
Dermot Mulroney
The Tudors
Love at First Dance
Dorian Popa
Anne Parillaud
Dans la brume
După ea
The Estate
Patricia Clarkson
Queen Latifah
The Muppets
Stuart Little
Ha-sun Park
Akrep
Nick and Norah's Infinite Playlist
Little Nicky
Chappie
Anne Fletcher
Bhool Bhulaiyaa
Robert Knepper
Warcraft
Son of the Dragon
Delroy Lindo
Tinker Tailor Soldier Spy
Sur un arbre perche
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- The Exorcism
- Clipped
- Prom Dates
- Summer Camp
- Jim Henson Idea Man
- The Big Cigar
- Becoming Karl Lagerfeld
Filme populare
Premiere cinema
- The Fall Guy
- Sting
- Government of Children II
- Challengers
- Combat Wombat: Back 2 Back
- The Book of Solutions
- Only the River Flows
- Buzz House: The Movie
În curând la cinema
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Cats in the Museum
- Digimon Adventure 02: The Beginning
- Munch: Love, Ghosts and Lady Vampires
- Boy Kills World
- Lefkovicsék gyászolnak
- În inima Naționalei
- The Strangers: Chapter 1
- How to Have Sex
- The Garfield Movie
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Weekend de vis
- Tarot
- If
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- Inside Out 2
- DogMan
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Bastarden
- A Quiet Place: Day One
Filme noi în SUA
- Jeanne du Barry
- Captain America: New World Order
- Dragonkeeper
- Back to Black
- Terra Infirma
- The Crow
- Firebrand
- Kinds of Kindness
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- Mufasa: The Lion King
- Despicable Me 4
- MaXXXine
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Trap
- Harold and the Purple Crayon
- Borderlands
- Alien: Romulus
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Fraţii Dardenne vin în România cu "Băiatul cu bicicleta"
Părerea ta
Spune-ţi părerea