Animaţiile au câştigat detaşat la Filminute 2012

de Cinemagia în 10 Oct 2012
Animaţiile au câştigat detaşat la Filminute 2012

 "Chop Chop", filmul de animaţie al regizorului britanic Ant Blades, a câştigat marele premiu al juriului, în timp ce conaţionalul său, Ben Jacobson, a câştigat premiul publicului cu thrillerul amuzant "Candy Crime" la cea de-a şaptea ediţie a Filminute.

Cei şapte membri ai juriului, printre care s-a numărat şi Radu Jude, a recunoscut calitatea animaţiilor din acest an, acordând premiul pentru cel mai bun film, precum şi trei dintre cele cinci recomandări ale juriului filmelor de animaţie "M/ W 9/11 "(SUA), "Hero's Tale "(Marea Britanie) şi "Wildebeest"(Marea Britanie). Documentarul olandez "Sarina" şi dramă lituaniană cu tuşe de umor negru "Cut!" completează lista de recomandări de la Filminute 2012. Filmele câştigătoare pot fi vizionate AICI.

Cursa pentru Premiul Publicului la Filminute 2012 a fost strânsă până la final, cu "Candy Crime" terminând pe primul loc, urmat îndeaproape de "Ciudad Helsing” (Argentina) şi "The Key" (Canada). Colecţia Filminute de anul acesta a fost vizionată şi votată de publicuri din mai mult de 130 de tări.

Filmul cu cel mai mare rating din partea publicului a fost "Lady I”, al regizoarei Tamta Gabrichidze din Georgia. Filmul, auster dar provocator, a obţinut un rating de 4.8 din 5 puncte.

În fiecare an, pe parcursul lunii septembrie, Filminute prezintă o colecţie extraordinară de 25 de filme pe care publicul din întreaga lume o poate viziona, comenta şi vota.

"Fiecare ediţie a festivalului are un element specific, iar anul acesta comediile animate şi filmele provocatoare au ieşit în evidenta”, spune preşedintele juriului, John Ketchum. "A fost, de asemenea, foarte interesant de văzut cum festivalul continuă să se extindă, atât către est, cu filme din Lituania, Georgia, Turcia şi Rusia, precum şi în America de Sud, unde Argentina, Columbia şi Mexic continuă să producă filme de calitate”. Ediţia a 7-a a festivalului online de scurtmetraj a demonstrat din nou puterea platformelor social media, având un număr impresionant de menţiuni, recenzii şi preluări ale filmelor pe alte site-uri şi blog-uri.

"Din ce în ce mai mult, regizorii independenţi înţeleg şi folosesc puterea pe care social media le-o oferă pentru a-şi promova filmele. Filminute oferă un teren ideal de testare - ceea ce functionează pentru un film de un minut poate funcţiona şi pentru un film de lungmetraj atunci când vine vorba de social media. Atât regizorii, cât şi festivalul nostru au simţit un impact incredibil al investiţiilor în social media în acest an", a declarat codirectorul executiv Sabaa Quao.

Puteţi urmări Filminute pe Twitter, la http://twitter.com/filminute şi pe Facebook la http://www.facebook.com/filminute.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 10 noiembrie 2012 14:42
sa vedem cate se vor putea regasi in cinematografele de profil si pe internet.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells