Al Pacino îl face pe Richard Gere mare bogătaş

de Cristina Grigore în 8 Feb 2011
Al Pacino îl face pe Richard Gere mare bogătaş

Cele două actriţe deja ataşate distribuţiei filmului Arbitrage, Eva Green şi Susan Sarandon, îl vor avea în curând pe carismaticul Richard Gere drept coleg la filmările noului thriller semnat de Nicholas Jarecki (The Outsider, The Informers), scrie Deadline.

Gere ia astfel locul lui Al Pacino, care fusese iniţial abordat pentru rolul magnatului, protagonistul unei disperate încercări de a-şi vinde imperiul comercial unei bănci, înainte ca să fie descoperite escrocheriile la care recursese prin intermediul acestuia pentru a se îmbogăţi.

În afară de frauda de la companie, acesta încalcă fără grijă regulile şi în viaţa personală, împărţindu-se între nevastă (Sarandon) şi amantă (Green), proprietara unei galerii de artă. Face însă, din neatenţie, o greşeală cu ramificaţii adânci, care îi pune viaţa în pericol.

Acum în vârstă de aproape 62 de ani, actorul cunoscut din Pretty Woman şi premiat cu Oscar pentru interpretarea sa din Chicago, a putut fi văzut ultima dată în Amelia, un film biografic despre viaţa Ameliei Earhart (cu Hilary Swank în rol principal), celebra femeie pilot a Americii.

În cazul în care negocierile pentru rolul său se vor încheia cu succes, Gere va începe în aprilie filmările la Arbitrage.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
mariana comanescu pe 21 februarie 2011 11:11
este un bun actor,,,.este foarte educat si ne-a lipsit de scandalurile cu care ne" incanta "starurile si de la ei si de la noi. Il urmaresc cu mare placere,, mai ales ca-mi aminteste si de o mare iubire a mea.. este carismatic si cu foarte mult bun simt! abia astept sa-l mai vad. este fff zgarcit cu interviurile,, pacat ca sta asa de ascuns!!!!
andreeeeeeea pe 27 aprilie 2011 15:01
Chiar eram entuziasmata de faptul ca Al Pacino va juca impreuna cu Susan Sarandon in film. Dar ma bucur ca a fost inlocuit cu Richard Gere, unul din preferatii mei.
Gebeleizis pe 15 iunie 2011 00:50
Suna interesant.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells