30.12.2017
Minunea este povestea unui băieţel (Auggie, jucat de Jacob Tremblay), cu o diformitate severă a feţei din cauza sindromului genetic Treacher Collins, băiețel în clasa a cincea, care încearcă să se integreze într-o şcoală americană obişnuită. Din cauza înfăţişării lui diferite, majoritatea colegilor ar putea să se poarte nepotrivit cu el. Ceea ce se va și întâmpla.
Concluzia cu care părăsești sala de cinema este că interacțiunea cu o persoana precum Auggie vorbește mai acut decât în cazul altor interacțiuni umane despre noi cei care ne raportăm într-un mod sau altul la un „caz” similar.
Evident, aşa cum era de aşteptat, micul Auggie reuşeşte în cele din urmă să se integreze la școală, nu uşor, ci cu ajutorul colegilor binevoitori şi al prof...Taguri: Uroki garmonii, Lord of the Flies, Cher, Mask, Jacob Tremblay, Noah Jupe, Wonder
31.01.2013
Hansel şi Gretel rulează în avanpremieră la cinema săptămâna aceasta, iar Cinemagia porneşte şi ea pe urmele vrăjitoarelor bune şi ale celor rele. Fie că sunt înspăimântătoare, sau bune la inimă, aceste făpturi plăsmuite în perioada medievală e imposibil să nu ne vrăjească, fie că suntem adulţi, fie copii. Indiferent ce magie îţi place, albă sau neagră, cu siguranţă unul din filmele de pe lista de mai jos te va fermeca dacă ai să-l priveşti.
The Witches of Eastwick
Probabil cel mai sexy trio de vrăjitoare: Susan Sarandon, Cher şi Michelle Pfeiffer joacă în acest film despre un grup de specialiste ale magiei negre care ajung să fie seduse cu toate de către acelaşi diabolic bărbat (jucat,bineînţeles, de Jack Nicholson).
Haxan: Witchcraft Through...Taguri: Suspiria, Michelle Pfeiffer, Cher, Susan Sarandon, Veronica Lake, Barbara Steele, Nicole Kidman, I Married a Witch, Black Sunday, The Blair Witch Project
23.02.2012
Cu ajutorul celor de la Total Film şi al altor publicaţii de cinema, iată mai jos o trecere în revistă a câtorva dintre cele mai interesante, emoţionante, amuzante şi surprinzătoare momente din istoria Oscarurilor. Reacţii neaşteptate, glume geniale, discursuri ieşite din comun şi câştigători-surpriză au punctat cele 83 de gale Oscar, transformându-le într-unul din cele mai vizionate show-uri de pe glob.
Poţi citi AICI un material cu statistici, recorduri şi informaţii inedite legate de cea de-a 84-a ediţie Oscar, de văzut în noaptea de duminică spre luni pe postul HBO.
Care ţi se pare cel mai tare moment de la Oscaruri?
...Taguri: Clint Eastwood, Ellen DeGeneres, Ben Affleck, Matt Damon, Good Will Hunting, Funny Girl, Barbra Streisand, oscar 2012, Katharine Hepburn, Shirley Temple
22.10.2011
E cunoscut în showbiz că, dacă ai succes într-un anumit domeniu, adesea te macină să cucereşti şi altele. De-asta Madonna s-a apucat mai întâi de actorie şi apoi de regie. Şi de-asta mulţi actori îşi încearcă puterile cântând (un exemplu trist, zic criticii, este Scarlett Johansson). Cu toate că cele mai multe migrări dintre actorie sunt eşecuri, există şi câteva nume care au impresionat şi pe marele ecran, dar şi pe scenă, cu microfonul în faţă. Iată mai jos doar câteva exemple.Justin TimberlakeDe fapt el este şi motivul scrierii acestui articol, pentru că weekendul viitor se lansează În timp/In Time, SF-ul regizat de Andrew Niccol cu Timberlake şi Amanda Seyfried în rolul principal. L-ai văzut pe fost iubit al lui Britney Spears în Friends with Benefits, dar şi în Bad Teacher, alături de...Taguri: actor, Mr. Nobody, Requiem for a Dream, Get Happy: The Life of Judy Garland, The Dark Knight Rises, Rio, Ray, Jamie Foxx, Glee, The Social Network
22.07.2011
Să sperăm că în weekend nu plouă, pentru că unica premieră a săptămânii în România nu prea are de ce să te scoată din casă: cu un scenariu previzibil, glume nu foarte amuzante şi o psihologie cel puţin ciudată, Omu' de la Zoo o să-i amuze doar pe cei mai indulgenţi dintre amatorii de divertisment uşor.Povestea este cât se poate de simplă (şi susceptibilă să facă orice adult cu mintea întreagă să pufnească): când simandicoasa lui iubită (Leslie Bibb) îi refuză cererea în căsătorie pentru că nu-i decât un "amărât" de îngrijitor la Zoo, Griffin (Kevin James) se gândeşte să-şi dea demisia, ceea ce le face animalele de la zoo să rupă codul tăcerii şi să înceapă să-i dea sfaturi de amor. Până şi când scriem acest scurt sinopsis ne dăm seama cât de trăsnită este ideea, dar stai să vezi cum arată ...Taguri: actor, Nick Nolte, Adam Sandler, Sylvester Stallone, Cher, Rosario Dawson, Hitch, Kevin James, Leslie Bibb, Zookeeper
27.02.2011
Printre distincţiile acordate de numeroase organizaţii şi asociaţii celor mai buni din industria cinematografică se află şi Razzie Awards, oferite celor mai puţini buni în domeniu, chiar în ajunul prestigioaselor Oscaruri.
La cea de-a 31-a ediţie, conform Reuters, Zmeura pentru cel mai prost film i-a revenit lui M. Night Shyamalan, pentru The Last Airbender, într-o „competiţie” ce a mai încoronat vampiri, escapade amoroase internaţionale dar şi cele prilejuite de Ziua Îndrăgostiţilor.
Shyamalan a fost vedeta premiilor, declarat câştigător atât pentru regie, cât şi la scenariu. Pelicula sa a fost considerată şi cea mai puţin reuşită la capitolul utilizării tehnologiei 3D. Sex and the City 2 a câştigat trei premii – cea mai proastă continuare, cea mai proastă actriţă şi cel mai prost „cuplu...Taguri: The Switch, Jennifer Aniston, Grown Ups, Rob Schneider, Dev Patel, Marmaduke, George Lopez, The Spy Next Door, Billy Ray Cyrus, Jackson Rathbone
20.02.2011
Săptămâna trecută am trecut în revistă câteva dintre cele mai sexy staruri masculine, acum a venit vremea celor mai sexy actriţe! E cumplit de greu să reduci numărul lor la 100, prin urmare te invităm la un joc: noi îţi propunem 99 de frumuseţi, iar tu ne propui în schimb, doar una! Cel mai des amintit nume în primele 50 de comentarii ataşate acestui articol va fi inclus la sfârşitul seriei de imagini de mai jos.
Atenţie, ca să păstrăm lucrurile cât mai simple, am ales să aranjăm actriţele în ordine alfabetică şi nu în ordine cronologică, mai ales că activitatea unora dintre starurile de mai jos se întinde pe parcursul mai multor decenii.
ACTUALIZARE: cititorii Cinemagia au ales cea mai atrăgătoare absentă din lista noastră! O poţi vedea în cea de-a o suta imagine (foarte sexy!) ataşată a...Taguri: Keira Knightley, Vanessa Hudgens, Ursula Andress, Uma Thurman, Sophia Loren, Sofía Vergara, Sigourney Weaver, Sharon Stone, Scarlett Johansson, Sandra Bullock
15.01.2011
Muzical fără pretenţii, dar ridicat de extraordinara voce a Christinei Aguilera, Burlesque are suficient umor şi emoţie ca să fie o alternativă mai plăcută la celelalte premiere ale săptămânii.Ultima cântăreaţă care îşi încearcă puterile cu marele ecran, Christina Aguilera nu te face să-i uiţi cariera muzicală în Burlesque, unde simţi că îşi joacă propriul rol, dar povestea lui Ali, o fată "de la ţară" care dă lovitura la Los Angeles, s-ar putea să nu te facă să regreţi cele două ore petrecute la cinema.Fără pretenţii, dar ridicat de vocea extraordinară a cântăreţei, Burlesque se recomandă totuşi ca cea mai interesantă premieră a săptămânii (nu că asta ar însemna mult când competitorii sunt Cum s-o dai să fie bine? şi copilărosul Ursul Yogi). Melodii inspirate, ceva coregrafie, un pic de ...Taguri: Cam Gigandet, Stanley Tucci, Burlesque, Cher, Christina Aguilera
06.12.2010
Adresându-se întregii familii, animaţia Tangled a făcut în acest week-end un pas deasupra lui Harry Potter, adjudecându-şi cea mai înaltă poziţie a box-office-ului de peste ocean. Conform Box Office Mojo, producţia Disney a încasat în acest sfârșit de săptămână 21,5 milioane de dolari, având toate şansele să întreacă Megamind la suma totală adunată de la spectatorii americani. Ajutat şi de preţul mai mare al biletelor 3D, Tangled are până acum 96,5 milioane în doar două săptămâni de la lansare, pe lângă cele 136,7 milioane ale Megamind, strânse în cinci săptămâni.
După Harry Potter, care coboară pe locul 2 cu încasări de 16,7 milioane de dolari, urmează Burlesque, musicalul ce le are ca protagoniste pe Cher şi Christina Aguillera, şi care strânge 6,1 milioane, aflându-se aproape la ega...Taguri: The Chronicles of Narnia: The Voyage of the Dawn Treader, Johnny Depp, Angelina Jolie, The Tourist, Russell Crowe, The Next Three Days, Faster, Due Date, Love and Other Drugs, Unstoppable
29.11.2010
Spectatorii americani au beneficiat în această săptămână de un week-end mai lung, datorită sărbătorii de Ziua Recunoştinţei, care a adus filme noi în cinematografe încă de miercuri, sporind încasările acestei perioade. Cifrele următoare, preluate de pe Box Office Mojo, sunt doar suma ultimelor trei zile, un top al încasărilor pe cinci zile nemodificând cu nimic ordinea în clasament.
După intrarea spectaculoasă în top de la sfârşitul săptămânii trecute, Harry Potter şi ale sale Talismane ale Morţii au reuşit să escaladeze în ultima clipă turnul frumoasei Rapunzel din animaţia celor de la Disney şi să-şi păstreze locul întâi cu cele 50,3 milioane strânse în acest week-end. Tangled 3D, deşi a debutat pe locul 2, a adus studiourilor neaşteptata sumă de 49,1 milioane de dolari. Megamind coboa...Taguri: Morning Glory, Russell Crowe, The Next Three Days, Due Date, Dwayne Johnson, Anne Hathaway, Jake Gyllenhaal, Faster, Love and Other Drugs, Tony Scott
28.04.2010
Sony Pictures, distribuitorul internaţional al comediei romantice The Zookeeper, a decis amânarea cu aproximativ nouă luni a filmului, pentru a beneficia de avantajele financiare ale unei premiere din timpul verii., sezonul prin excelenţă cinematografic. Noua dată de lansare este acum 8 iulie, premiera românească urmând să fie mutată în consecinţă.Filmul regizat de Frank Coraci va îmbina imaginile filmate tradiţional, dar şi elemente de animaţie şi va spune povestea unui paznic la grădina zoologică, interpretat de Kevin James, care primeşte ajutor dintr-o direcţie bănuită atunci când se îndrăgosteşte. Se pare că animalele de care paznicul are atâta grijă decid să încalce jurământul tăcerii pentru a-şi ajuta simpaticul îngrijitor să câştige inima femeii iubite. Distribuţia animată conţine n...Taguri: The Zookeeper, Frank Coraci, Cher, Sylvester Stallone, Adam Sandler, Kevin James, comedie
26.04.2010
E vorba aceea cu "din lac în puţ", dar azi ne ocupăm de fântâni. Şi nu orice fântâni, ci cele ale dragostei. Sau nu neapărat ale dragostei, dar suficient de romantice încât să te facă să visezi la verighete, camelii albe, leagăne şi mai ştiu eu ce alte drăgălăşenii.When in Rome/Amor la Roma tocmai s-a lansat pe marile noastre ecrane şi poate n-ar strica s-o vezi pe frumoasa Kristen Bell bălăcindu-se într-o fântână din cetatea eternă. Nu este celebra Fontana di Trevi (ajungem numaidecât şi la ea), dar pare a fi cea mai eficientă din filmul de dragoste recent. Beth, personajul lui Bell, îl sfidează pe zeul Amor şi şterpeleşte cinci monede din fântână zicându-şi că astfel îi va salva pe aruncătorii lor de dezamăgitorul miraj al dragostei. Nimic mai fals, pentru că aceştie se îndrăgostesc neb...Taguri: Doris Day, Frank Sinatra, Jean Negulesco, Three Coins in the Fountain, Roman Holiday, Audrey Hepburn, Gregory Peck, Cher, Moonstruck, Norman Jewison
17.11.2009
Comedii romantice, muzicaluri sau filme de dragoste. Sunt genuri de lungmetraje care sunt întotdeauna pe placul femeilor. Yahoo Movies a întocmit o listă cu 25 de filme care, de-a lungul anilor, au impresionat publicul feminin. Au fost adunate la un loc filme clasice, precum Grease, When Harry Met Sally sau The Way We Were, şi pelicule din ultimii ani, Bridget Jones sau The Notebook.
WHEN HARRY MET SALLY"Un bărbat şi o femeie pot fi doar prieteni?" - este o întrebare la care se caută răspuns chiar şi la 20 de ani de la lansarea acestui film în cinematografe. Sexul este întotdeauna un obstacol în calea prieteniei dintre bărbaţi şi femei. Sau cel puţin asta crede Harry Burns (Billy Crystal). Ca urmare, când Harry a întâlnit-o pe Sally Albright (Meg Ryan) şi între ei se leagă o prietenie p...Taguri: Deborah Kerr, Gena Rowlands, Debra Winger, James Garner, Whitney Houston, Susan Sarandon, Shirley MacLaine, Robert Redford, Richard Gere, Renee Zellweger
19.10.2009
Schimbările de look sunt o modă la Hollywood, dar transformări cu adevărat surprinzătoare nu s-au făcut decât, poate, în urma unor simulări computerizate. În această categorie intră concursul de haircut digital, iniţiat pentru web designeri - pe worth1000.com. Am inclus ce s-a obţinut într-un top Cinemagia al celor mai ingingenioase schimbări pe care vedetele şi le-ar putea face. Drept omagiu, am folosit ca poză principală imaginea lui Marilyn Monroe, în varianta brunetă, plină de cârlionţi.Loc 7: Wild AguileraNu foarte departe de look-ul actual al cântăreţei pe care în 2010 o vom vedea în drama Burlesque, alături de Cher, această coafură e suficient de extravagantă, chiar sexy încât să o includem în clasament. Vezi cine s-a clasat pe locul 6 dând pagina.
Schimbările de look sunt o modă l...Taguri: Burlesque, Nicole Kidman, Labor Pains, Eva Longoria, Cher, Lindsay Lohan, Jessica Alba, Terry O'Quinn, senzational, look
21.07.2009
Harry Potter şi Prinţul Semipur urmează să se lanseze în cinematografele de la noi săptămâna aceasta, fapt care ne-a făcut să-i trecem în revistă pe cei mai importanţi vrăjitori care s-au perindat pe marele ecran de-a lungul vremii. Dacă Harry îşi poate adjudeca titlul de cel mai bogat vrăjitor, acum că franciza ar putea să aibă cele mai mari încasări din toate timpurile, există alţii care câştigă prin inventivitatea vrăjilor, bunătate sau, dimpotrivă, prin influenţa nefastă pe care o au asupra celorlalte personaje din film. Oricum, într-un grad mai mic sau mai mare, majoritatea vrăjitorilor care s-au perindat pe marele ecran au devenit populari.
Mary, Winnie, şi Sarah Sanderson în "Hocus Pocus"Sunt vrăjitoare urâte, călare nu pe mătură, ci pe aspirator, trezite la viaţă după 300 de an...Taguri: Practical Magic, Margaret Hamilton, Billie Burke, Kenny Ortega, Kathy Najimy, Bette Midler, Julie Andrews, Mark Feuerstein, Twilight Zone: The Movie, The Witches of Eastwick
10.07.2009
Vineri noapte, sub genericul Filme şoc, TVR 1 prezintă, de la ora 00.15, pelicula Masca (Mask - SUA, 1985). Din distribuţie fac parte Cher , Sam Elliot, Eric Stoltz , Laura Dern iar regia este semnată de Peter Bogdanovich.Filmul este inspirat dintr-un caz real. Rocky, născut cu o faţă diformă, este un tânăr inteligent şi cu un suflet bun. Rusty, mama lui, o femeie cu un stil de viaţă neobişnuit, îşi iubeşte foarte mult copilul, uneori fiind prea tandră şi prea protectoare cu el. Hotărătă ca Rocky să aibă aceleaşi şanse ca toţi ceilalţi, ea îl tratează pe Rocky ca pe un copil absolut normal. Toţi din grupul mamei îl iubesc aşa cum e. Într-o tabără, Rocky o cunoaşte pe Diana, o fată oarbă foarte frumoasă. Cei doi se îndrăgostesc...Lungmetrajul a obţinut un premiuOscar, în 1986, pentru machi...Taguri: Mask, Peter Bogdanovich, Eric Stoltz, Sam Elliott, Laura Dern, Cher
24.06.2009
Cher se întoarce pe marile ecrane! Vedeta a semnat deja pentru a juca alături de Christina Aguilera în muzicalul Burlesque, anunţă Empire. Vedeta, câştigătoare a unui premiuOscar pentru rolul din Moonstruck, a apărut ultima dată în distribuţia comediei Stuck On You, din 2003.În Burlesque, Cher va interpreta rolul Tess, o dansatoare care are un club "neo-burlesque" pe Sunset Boulevard. Când o tânără, cu o voce foarte bună şi o inimă de aur, interpretată de Aguilera, îşi face apariţia în club, Tess o angajează şi îi oferă o şansă să devină cea mai bună. Pelicula va reprezenta debutul pe marile ecrane al Christinei Aguilera iar pentru Cher va fi primul film în care va cânta.Steve Antin va regiza lungmetrajul după propriul scenariu. Filmările sunt programate să înceapă în luna decembrie iar ...Taguri: Moonstruck, Steve Antin, Cher, Stuck On You, Christina Aguilera