Cronică
-
Nope: o parodie nostalgică a nostalgiei
23.08.2022 Încă de la debutul său, Get Out (2017), premiat cu Oscar pentru cel mai bun scenariu, Jordan Peele a devenit principalul autor de afro-horror (sau black horror sau horror noir) contemporan, un gen care a crescut în ultimii ani, odată cu mișcarea Black Life Matters. Până nu demult, publicul american fusese obișnuit ca în filmul horror, negrii să fie mereu portretizați drept antagoniști (culminând cu întregul curent blaxploitation al anilor `70) sau drept momeală pentru monștrii, acest trop arhiparodiat al negrilor care mereu mor primii. În filmele lui Jordan Peele, precum și în sequel-ul din 2021 regizat de Nia DaCosta după Candyman (1992), unde Peele a fost coscenarist, sau în serialul Lovecraft Country (2020), raporturile își revendică istoricitatea: negrii sunt p... citeşte Taguri: Burning, Minari, Steven Yeun, Michael Wincott, Brandon Perea, Keke Palmer, Daniel Kaluuya, Christopher Nolan, Hoyte Van Hoytema, Friday -
Însemnări despre Triunghiul tristeţii, filmul cu Palme d'Or
09.06.2022 Știam sau poate mai curând speram chiar de la premieră că Triunghiul tristeţii va fi filmul câștigător din competiția festivalului; un film atât de bulversant, atât de sarcastic, atât de ironic,... genial. Și iată confirmarea în cadrul galei de închidere a prestigiosului festival de film de la Cannes, de pe 28 mai: imprevizibilul și inclasificabilul cineast suedez Ruben Östlund căștigă supremul trofeu, la cinci ani după ce este recompensat în 2017 cu Palmierul de Aur pentru The Square, în care ironiza lumea artei contemporane. Juriul condus de Vincent Lindon n-a dat gres, acordând premiul cel mare acestei virtuoase satire suedeze ce abordează lumea modei, intentând un proces aceastei lumi superficiale, cu ai ei bogați care petrec pe iahturi. Filmul este compus ... citeşte Taguri: The Square, Triangle of Sadness -
R.M.N. O hartă mai mare decât teritoriul
05.06.2022 În ultimul său film, scenaristul și regizorul Cristian Mungiu pare influențat de atitudinea Vechiului Testament, unde Dumnezeu e un fel de trickster divin; pentru a-și duce argumentul la capăt, testează limitele progeniturilor sale; lui Iov îi ia totul, pe Avraam îl provoacă să își omoare propriul fiu iar omenirii în general îi sparge graiul în bucăți ca să învețe la loc să se înțeleagă: Turnul Babel era o rezolvare prea simplă. Izul preapocaliptic al prezentului s-a aliniat deci cu apetența jurnalistică a lui Cristian Mungiu, cu dorința lui de a ficționaliza cazuri reale. Prin această atitudine a sa, el ne transmite o anume solidaritate față de vinovăția pe care o resimțim cu toții în tot contextul climatic, pandemic, beligerant, complet deschis și v... citeşte Taguri: Radu Muntean, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, 4 luni 3 săptămâni şi 2 zile, Occident, Everything Everywhere All at Once, Fa yeung nin wa, Kar-Wai Wong, Andrei Finti, Macrina Bârlădeanu -
Posedare/Possessions: mireasa era în... roşu
23.05.2022 Ar trebui să fie cea mai fericită zi din viaţa ta, dar, exact când te pregăteşti să tai tortul de nuntă alături de bărbatul cu care vrei să-ţi petreci tot restul vieţii, luminile din restaurant se sting şi, câteva secunde mai târziu, eşti plină de sânge, iar mirele zace la picioarele tale cu gâtul tăiat. Aşa începe Posedare/Possessions, miniserie franceză şi producție Canal+ ce ne poartă în dogoritorul Tel Aviv, explorând dezastrul pe care îl provoacă această nuntă cu bucluc în viaţa tinerei mirese Nathalie (Nadia Tereszkiewicz). Din 26 mai, miniseria Posedare vine la Focus Sat TV și vor fi difuzate câte două episoade, în serile de luni și joi, de la ora 21.30. Nu ai cum să rămâi indiferent la drama eroinei, care, în doar câteva clipe, se vede ... citeşte Taguri: Our Boys, Fauda, The Missing, Tchéky Karyo, Reda Kateb, Nadia Tereszkiewicz, Possessions -
Cannes 2022: R.M.N., o chintesență a cinematografiei românești
22.05.2022 R.M.N., cel mai recent lungmetraj al regizorului Cristian Mungiu, a avut sâmbătă seara premiera mondială la Cannes Film Festival, unde concurează pentru Palme d'Or. Pe 2 iunie filmul are avanpremiera în România, la Sala Palatului, unde se pot deja achiziționa bilete de către publicul larg. O radiografie a satului multi-etnic, R.M.N. prezintă conflicte de neintegrare a muncitorilor din Asia (subiect real, amplu comentat la știri, la vremea sa), cu scene greu de digerat, ca tăierea porcului, care - în Amintiri din Epoca de Aur - era tratată cu umor, abatorul (omniprezent anul acesta pe Croazetă, pe ecran), cu spitalul de la Cristi Puiu, din Moartea domnului Lăzărescu (unde asistenta era superba Monica Bîrlădeanu și doctorul, cinicul Mihai Brătilă) sau de la Corneliu Po... citeşte Taguri: R.M.N., Un pas în urma serafimilor, Le concert, Judith State, Morgen, Moromeţii, Pădurea spânzuraţilor, Pororoca, Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism, Moartea domnului Lăzărescu -
Jujutsu Kaisen 0: un anime de acțiune despre vrăjitori, blesteme și iertare
21.05.2022 Deși fac parte din rândul celor ce nu consumă de regulă anime-uri, țin să remarc farmecul lor. Pentru că, dincolo de stil, animația probabil că e cea mai onestă formă de sugestie a lucrurilor care nu ne plac, a lucrurilor care nu ne convin sau de care fugim. Frică, violență sau chiar scârbă. Iar dacă fugim de animații în general, să nu uităm că e singura formă de cinema în care obiectele prind cu adevărat viață. În Jujutsu Kaisen 0, emoțiile sunt animate. Emoțiile negative și parazitare care se manifestă sub forma unor blesteme. Cu forme care mai de care mai monstruoase, de diverse grade, în funcție de putere. Doar că unii oameni, le spunem vrăjitori, învăță să le folosească. Da, au fondat inclusiv o instituție de învățământ pentru a stăpân... citeşte Taguri: Jujutsu Kaisen 0, Seong-Hu Park -
De ce The Northman, grandioasa epopee cu vikingi, merită văzut la cinema cât încă mai rulează
10.05.2022 Alexander Skarsgård, Nicole Kidman, Ethan Hawke, Anya-Taylor-Joy, Willem Dafoe și Björk animă un blockbuster de autor, o legendă scandinavă medievală, culeasă și adaptată de regizorul Robert Eggers împreună cu scriitorul islandez Sjón Sigurdsson. Nu se știe exact unde și când a apărut legenda lui Amleth. Cert e că a tot traversat Marea Nordului, ajungând până în spațiul britanic. Și apoi global. Iar dacă legenda lui Amleth nu aduce fonetic a Hamlet, atunci cu siguranță putem recunoaște povestea. „Te voi răzbuna, tată! Te voi salva, mamă! Te voi omorî, Fjölnir!” își repetă puberul prinț Amleth în timp ce vâslește pe o mare învolburată părăsindu-și subit copilăria după ce tatăl său, regele Aurvandil (Ethan Hawke), a fost asasinat mișeleș... citeşte Taguri: Sjón Sigurdsson, Claes Bang, Willem Dafoe, Anya Taylor-Joy, Alexander Skarsgård, Ethan Hawke, Bjork, Nicole Kidman, The VVitch: A New-England Folktale, Robert Eggers -
Doctor Strange în Multiversul Nebuniei: ouă de Paşti şi noi personaje
08.05.2022 În 2002, Sam Raimi regiza Spider-Man, al cărui succes a făcut Marvel să îşi dea seama că a venit vremea ca supereroii să sară din paginile cu benzi desenate pe marele ecran. Două decenii mai târziu, iată că Raimi regizează Doctor Strange în Multiversul Nebuniei, un sequel deloc perfect, dar care captivează cu efectele speciale şi povestea imprevizibilă. Şi da, cu accentele horror demne de regizorul lui The Evil Dead. Totul începe când Doctor Strange (Benedict Cumberbatch), aflat la nunta fostei sale iubite Christine (Rachel McAdams), sare în ajutorul Americăi (Xochitl Gómez), o adolescentă vânată de un monstru uriaş. Nu trece mult şi eroul află nu doar că America poate călători prin Multivers, ci şi că este vânată de un inamic misterios disperat să-i f... citeşte Taguri: Sam Raimi, Xochitl Gomez, Rachel McAdams, Benedict Cumberbatch, Doctor Strange in the Multiverse of Madness -
Gentleman Jack: o poveste lesbiană de la 1830
19.04.2022 Sezonul al doilea al acestui serial (de care noi am auzit abia acum) se lansează la sfârşitul săptămânii, prin urmare i-am dat o şansă. Şi apoi încă una şi încă una, până am terminat primul sezon! Acest serial creat de Sally Wainwright (dacă încă nu i-ai văzut excelentul Happy Valley, îţi recomandăm să o faci cât mai repede) este unul din puţinele titluri pentru care jurnaliştii au justificarea să facă uz de cuvântul "nemaivăzut", pentru că chiar aşa e: serialul este o dramatizare a vieţii lui Anne Lister, o femeie care, în anii 1830, trebuie să-şi facă loc într-o lume controlată de bărbaţi, în timp ce visează ca societatea să accepte că are o relaţie cu o femeie... Totul începe în 1832, când Anne (Suranne Jones, care anul acesta poate fi v... citeşte Taguri: Suranne Jones, Sophie Rundle, Happy Valley, Sally Wainwright, Gentleman Jack -
Ostatici în subteran: dansul la sfârşitul căruia aşteaptă moartea
12.04.2022 "Ţara mea nu plăteşte răscumpărări pentru ostatici". Este greu să găseşti o replică mai cu miez decât aceasta pronunţată în primul episod al serialului danez Ostatici în subteran/Below the Surface/Gidseltagningen. Pe lângă această informaţie inedită despre strategia Danemarcei în ceea ce priveşte marile luări de ostatici, replica reprezintă pe de o parte o provocare (ce e de făcut pentru ca ţara scandinavă să plătească totuşi o astfel de răscumpărare?) şi pe de alta, cel puţin aparent, o condamnare la moarte. Serialul creat de Kasper Barfoed şi Jesper Bernt pare să-l aibă în centrul atenţiei pe Philip (Johannes Lassen). Îl vedem mai întăi pe acest soldat danez din forţele speciale ţinut prizonier şi bătut de Ahmad, un torţionar din Orientul M... citeşte Taguri: Johannes Lassen, La casa de papel , Gidseltagningen -
The Power of the Dog: psalmul unei maladii voluptuoase
09.04.2022 Ultimul film al regizoarei Jane Campion este un western a cărui intrigă se dezvoltă lent, dar odată ce își angrenează puțin personajele și conflictele lor, se transformă într-un amplu duel fără arme. Nu e westernul clasic de secol al XIX-lea, ci un neo-western plasat în perioada interbelică, scris și adaptat de Campion după romanul omonim al lui Thomas Savage din 1967. Și, vorba lui Anthony Lane de la The New Yorker, „The Power of the Dog” e mai degrabă un anti-western. Cowboy-ul Phil (Benedict Cumberbatch) apare drept un antierou anacronic, un văcar acru, cinic, dar carismatic și cu o ureche ascuțită pentru legile naturii și pentru muzica ei. E un personaj aproape parodic al westernului, un focar de masculinitate care inspiră admirație prin frică și dezgust... citeşte Taguri: Thomas Savage, Kodi Smit-McPhee, Johnny Greenwood, Jesse Plemons, Jane Campion, Fargo, The Irishman, The Piano, The Power of the Dog, Kirsten Dunst -
Fantastic Beasts 3: nostalgie şi totalitarism
08.04.2022 Va câştiga Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore/Animale fantastice: Secretele lui Dumbledore noi fani popularei francize Wizarding World? Am spune că nu. Dar îi va satisface pe cei vechi? Am spune că da. Acest al şaptelea film al francizei regizat de David Yates are scenariul scris de J.K. Rowling şi poate fi recomandat şi pentru că are destule trimiteri la mitologia universului creat în seria Harry Potter, ba chiar aruncă lumină asupra unor mistere lăsate nedezlegate de aceasta. Trebuie spus de la început că, cel puţin în opinia noastră, înlocuirea lui Johnny Depp cu actorul danez Mads Mikkelsen pentru rolul antagonistului Gellert Grindelwald a fost de bun augur. Încă de la începutul filmului îl vedem pe Albus Dumbledore (Jude Law) întâlnindu-l pe Grindelwa... citeşte Taguri: Hannibal, Casino Royale, Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore, Mads Mikkelsen, Johnny Depp, Jude Law, David Yates -
Coda: anatomia unui Oscar
04.04.2022 Sistemul democratic al Academiei Americane de Film a ajuns să funcționeze ca un fel de referendum pentru declarații umanitare. Chiar dacă de-a lungul timpului au tot fluctuat criteriile pentru a desemna cel mai bun film, a rămas cumva o constantă mai mult sau mai puțin evident moralistă, similară celor 10 porunci. Platoon sau The Deer Hunter – să nu ucizi; American Beauty – să nu preacurvești; Parasite – să nu pofteşti casa aproapelui tău; Birdman – Să nu-ţi faci chip cioplit și, nu în ultimul rând, CODA - cinstește-ți părinții. Pe lângă faptul că e o minune când filmul care câștigă se întâmplă să fie cu adevărat o capodoperă, trendul înclină către o anume neglijență față de calitatea artistică. Cei (în prezent) aproximativ 10000 de mem... citeşte Taguri: Sian Heder, La famille Bélier, Tallulah, Ferdia Walsh-Peelo, Eugenio Derbez, Marlee Matlin, Daniel Durant, Troy Kotsur, Emilia Jones, Birdman -
Morbius: plusurile şi minusurile unui supererou ofertant
01.04.2022 Să începem cu concluzia: Morbius este ca Venom, doar că nu are umor. Ceea ce sună ca o respingere totală a filmului lansat vineri în cinematografele din toată ţara nu este de fapt aşa: Morbius are calităţile sale, ba chiar o problematică interesantă, deşi întrucâtva ratată de alegerile scenariştilor şi ale regizorului Daniel Espinosa (Deadpool 2). Iată mai jos ce ne-a intrigat pe noi la premiera de vineri. După mai multe amânări ale premierei, campania de promovare a filmului a lansat atâtea trailere şi featurettes încât mai mult ca sigur ştii despre ce e vorba: blestemat cu o rară boală de sânge, ce-l obligă să stea conectat la un aparat de purificare a sângelui timp de mai multe ore în fiecare zi, biochimistul Michael Morbius (Jared Leto, categoric nu ?... citeşte Taguri: Daniel Espinosa, Deadpool 2, The Crown, Matt Smith, Tom Hardy, Jared Leto, Morbius -
Mame paralele: constanta lui Almodóvar
28.03.2022 La cei șaptezeci de ani ai săi, Pedro Almodóvar încă stăpânește melodramele lui frizzante, încă surprinde emoțiile cameleonice înscrise pe chipurile unor femei bântuite de propriile secrete, la care mai adaugă, probabil și în virtutea vârstei sale, și acest nou interes pentru trecutul fascist al Spaniei. Și, mai ales, pentru dezgroparea lui. La propriu. Fotografa Janis (Penélope Cruz), botezată de mama ei hipioată după Janis Joplin, nu și-a cunoscut tatăl. De vreo trei generații încoace, în familia ei au fost numai mame singure. Mai întâi bunica, apoi mama, apoi ea. Iar în această tradiție, se poate lipsi foarte bine de un bărbat. Nu trebuie să se complice cu arheologul Arturo (Israel Elejalde), tatăl viitorului ei copil, un bărbat însurat pe care Jan... citeşte Taguri: Bernard Herrmann, Alberto Iglesias, Milena Smit, Soshite chichi ni naru, Hirokazu Koreeda, Penélope Cruz, Pedro Almodóvar, Todo sobre mi madre, Madres paralelas -
Les Olympiades, Paris 13e: sărutul franțuzesc milenial
11.03.2022 La cei șaptezeci de ani ai săi, cu o impresionantă carieră în spate, regizorul Jacques Audiard a realizat, anul trecut, un film cu totul neașteptat. Să amintim capodoperele sale, „De battre mon coeur s'est arrêté” (2005), „Un prophète” (2009), precum și laureatul Palm D`Or, „Dheepan” (2015). Toate aceste filme sunt fie de un suspans naturalist și amețitor, fie de o sensibilitate captivantă în subiectele grele, dar delicate pe care le tratează, precum colonialismul sau conflictele emigranților în Franța și, în general, viețile unor indivizi prinși între moarte și o înălțare artistică. Acum, Audiard a făcut, probabil, cel mai lejer și totodată cel mai erotic film al său. Prin relațiile amoroase tumultoase și nestatornice ale unor mileniali pariz... citeşte Taguri: Noémie Merlant, Jehnny Beth, Lucie Zhang, Makita Samba, Portrait de la jeune fille en feu, C'mon C'mon, The French Dispatch, The Tragedy of Macbeth, Belfast, Un prophète -
Crai nou: o emancipare tardivă
04.03.2022 Multe și nevrute se întâmplă în acest film amețitor despre o familie disfuncțională ce guvernează o pensiune în vârf de munte. Regizoarea Alina Grigore ne aruncă într-o lume doar conturată, în care ne lasă să ghicim raporturile incomode în această numeroasă familie formată din părinți, frați, cumnați, verișori și un Vlad Ivanov pierdut în anonimat. Protagonista iese din decor ca fiind o tânără introvertită ținută nu neapărat cu forța fizică în acest loc din care își dorește cu toată disperarea să plece, cât cu arborarea constantă a responsabilităților ei vizavi de treburile mereu prioritare ale familiei. Iar acest șantaj emoțional pe care familia ei îl exercită nu tocmai subtil funcționează. Printre multe altele, Irina (Ioana Chițu) ar ... citeşte Taguri: Emil Măndănac, Robi Urs, Ioana Ilinca Neacșu, Adrian Sitaru, Mircea Postelnicu, Vlad Ivanov, Alina Grigore, Ioana Chițu, Ilegitim, Blue Moon -
The Batman: lung şi bun
02.03.2022 Probabil că cea mai mare teamă a cronicarului de film sunt lungmetrajele "lungi şi proaste", pe motivul că, dacă tot te apuci să scrii o cronica negativă (ceea ce criticii în general nu îşi doresc) mai bine o scrii la un film scurt. The Batman, care se lansează vineri pe ecranele din România, este fără îndoială un film lung. Mult, mult prea lung. Trei ore! Dar, deşi ar fi putut fi mai scurt, The Batman este tot fără îndoială un film bun, prin urmare această cronică va fi una pozitivă. Una dintre cele mai importante alegeri pe care trebuie să o facă un scenarist atunci când se apucă de scris despre un personaj ecranizat şi răs-ecranizat este momentul exact în biografia respectivului când are loc acţiunea din noua poveste. Ei bine, cu greu poţi găsi un mome... citeşte Taguri: John Turturro, Zoë Kravitz, Paul Dano, Colin Farrell, Ben Affleck, The Dark Knight, The Batman, Robert Pattinson, Matt Reeves -
Un erou: după faptă și pedeapsă
27.02.2022 „A Hero”, premiat cu Grand Prix la Cannes în 2021, pornește de la o întâmplare simplă. Cineva găsește o geantă plină cu aur și decide să o returneze proprietarului care o pierduse. Însă ceea ce începe ca o schiță moralizatoare deviază rapid către o dramă tăioasă care nu te lasă decât să întrevezi ce se ascunde în sufletul acestui erou. Rahim (Amir Jadidi), un deținut dintr-o închisoare a debitorilor care tocmai a primit două zile libere, intenționează să își achite jumătate din datoria neplătită către creditorul său, ca să încerce să retragă acuzația și să își recapete libertatea. Rahim se bazează pe o comoară pe care iubita lui devotată, Farkhondeh (Sahar Goldust), a găsit-o întâmplător într-o stație de autobuz. Planul e să ama... citeşte Taguri: Ghahreman, The Salesman, A Separation, Mohsen Tanabandeh, Sahar Goldust, Amir Jadidi, Asghar Farhadi -
Petite Maman: un basm terapeutic inedit, pentru toate vârstele
22.02.2022 Céline Sciamma este fără îndoială una dintre cele mai recognoscibile cineaste ale prezentului. Filmele ei propun teme feministe sau în sfera LGBTQ+, precum maturizarea feminină, romanțe queer, sau fluiditatea de gen. Așa cum afirmă autoarea în privința filmului, „Portrait of a Lady on Fire / Portrait de la jeune fille en feu”, ea propune un „manifest al privirii feminine / the female gaze”, adică un contrapunct față de privirea masculină, sau față de felul în care femeia e văzută în societate, punând accent pe felul în care femeia se vede pe sine. În fapt, toată filmografia ei e un astfel de manifest, fiindcă dramatizează felul în care femeia se cunoaște pe sine atât în copilărie (Tomboy), cât și în adolescență (Naissance des pieuvres / Water ... citeşte Taguri: Portrait de la jeune fille en feu, Nina Meurisse, Stéphane Varupenne, Petite maman, Bande de filles, Naissance des pieuvres, Tomboy, Joséphine Sanz, Gabrielle Sanz, Céline Sciamma
Articole 201 - 220 din 1605
Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Un nou rol proeminent pentru Nicholas Galitzine!
Actorul britanic îl va juca pe He-Man într-un film inspirat de jucăria Mattel - Vești bune pentru fanii muzicii rock! GHOST: RITE HERE RITE NOW se va putea vedea în iunie pe marile ecrane
- Furiosa: Saga Mad Max, o nouă aventură epică în cinematografele din România
- Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
- 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
The Acolyte: lupta dintre bine şi rău a încetat?
Noul serial Star Wars nu va câştiga noi fani francizei, ba chiar ar putea să şi înstrăineze câţiva... - Parthenope, în premieră la Cannes: o fabulă profundă despre frumusețe, libertate, dragoste și antropologie
- Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF
- Excelentul Hacks: pot două femei să se stimeze reciproc?
- The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
Filme de urmărit la TV
Film +
20:10
|
The Lord of the Rings: The Two Towers(2002)Stăpânul inelelor: Cele două turnuri
|
HBO
20:00
|
Dune: Part Two(2024)Dune: Partea II
|
Antena 1
20:00
|
The Expendables 2(2012)Eroi de sacrificiu 2
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Noaptea lui Vlad
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- Bastarden
- A Quiet Place: Day One
- Despicable Me 4
- The Exorcism
- Love Lies Bleeding
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Noah's Ark
- Les Indésirables
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Boonie Bears: Back to Earth
- Harold and the Purple Crayon
- It Ends with Us
- Trap
- Borderlands
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă Cronică