Publicația The Guardian a cerut unora dintre cei mai prestigioși cineaști europeni să aleagă filmul preferat dintre cele realizate în ultimii 20 de ani și să își argumenteze votul. Moartea domnului Lăzărescu a fost ales de către doi dintre regizorii selectați de prestigioasa publicație.
Iată, așadar, câteva dintre cele mai reuşite filme ale secolului, în viziunea celor mai buni regizori europeni, de la Mike Leigh la Richard Linklater, Paolo Sorrentino, Pawel Pawlikowski și László Nemes.
Celebrul regizor britanic Mike Leigh a votat filmul Moartea domnului Lăzărescu (2005) ca fiind cel mai bun al secolului, în cadrul sondajului întreprins de prestigioasa publicație The Guardian. „Capodoperă exemplară cu buget restrâns despre un vârstnic bolnav, purtat din spital în spital în toiul nopţii. Sincer. Direct. Real. Tulburător. Comic. Şi tragic”, și-a argumentat regizorul alegerea.
Mike Leigh şi-a câştigat locul în istoria cinema-ului mondial pentru dramele sale sociale, caracterizate prin poveşti cotidiene minimaliste ale unor personaje deosebit de complex construite. Este considerat, alături de Ken Loach, un exponent al reîntoarcerii la tradiţia realismului în cinematograful britanic.
Personajele lui Leigh îşi descoperă soarta pe măsură ce destinul lor este, gradual, dezvăluit. Deşi abordează aspecte deprimante ale existenţei - singurătatea, nevoia nesatisfăcută de afecţiune, eşecul - Leigh îşi construieşte eroii cu empatie şi îi face vrednici de compasiunea noastră. Totodată, pe măsură ce personajele ni se arată în goliciunea lor, devin tot mai rizibile, dar în acelaşi timp vulnerabile şi mai uşor de înţeles. În filmele lui Leigh, personajul este centrul universului, povestea principală din dramediile acestui regizor fiind a tribulaţiilor sufleteşti ale eroilor.
Pe de altă parte, Pawel Pawlikowski (Oscar în 2015 pentru filmul străin Ida, nominalizat anul acesta la Oscar cu Războiul rece) mărturisește: „Am o problemă în a găsi un singur film care mi-a plăcut cel mai mult. Mi-au plăcut în mode egal: La Cienaga (2001), Moartea domnului Lăzărescu (2005), Voi, cei vii (2007), Lumina tăcută (2007), A fost odată în Anatolia (2011), Îmbrăţişarea şarpelui (2016). Toate m-au dus în locuri nemaivăzute până atunci, fiecare într-o manieră proprie, originală”.
Richard Linklater a votat The Tree of Life (2011) ca cel mai bun film din anul 2000 încoace „pentru ambiţia sa amplă şi graţia cu care semnează o meditaţie. Pentru modul în care îmbină un film memorialistic şi o cugetare asupra existenţei. Şi îmi place cum pune sub semnul întrebării percepţia însăşi”.
Cineasta argentiniană Lucrecia Martel, care a prezidat anul acesta juriul Festivalului de Film de la Veneția, a ales producția Familia Sumergida (2018) ca cel mai bun film al secolului, „pentru că surprinde eternul vieţii de familie aşa cum se vede în discuţiile din familie”.
László Nemes (câștigător al premiului Oscar pentru film străin cu Fiul lui Saul/Saul fia) a ales Meek's Cutoff (2010) ca fiind cel mai bun al secolului. Iată cum motivează regizorul această alegere: „Am văzut filmul la Paris atunci când scriam primul meu scurtmetraj, în 2011. Cinematograful proiectat în mod tradiţional era deja pe moarte, însă acest film a fost proiectat pe peliculă de 35 mm şi era frumos la modul hipnotic. Îmi aduc aminte impresia profundă pe care mi-a făcut-o, cu aerul acela de labirint, cu punctul de vedere umanistic asupra lucrurilor, cu scara redusă plasată pe fundalul amplu al societăţii occidentale, cu întrebările fără răspuns despre umanitate, sălbăticie şi civilizaţie. Pentru mine, acest film este ceea ce poate să obţină mai bine cinematograful, chiar după era Maeştrilor (dar influenţat de către aceştia), luând pe spectatori într-o călătorie în lumea personajului”.
Paolo Sorrentino a ales Lupul de pe Wall Street (2013) ca cel mai bun film al secolului pentru că „Cea mai pură comedie e amestecată cu drama contemporană a umanităţii, aflate în căutarea unui sens şi a unei încrederi în sine, dar care sfârşeşte mereu prizoniera aceluiaşi eu, prizonier în sine. Şi, dincolo de asta, o fină lecţie de stil şi de imaginaţie pentru orice regizor”.
Michael Winterbottom a ales Theo Who Lived (2016) ca cel mai bun film din anul 2000 încoace. „Dacă m-aţi întreba ce film din ultimii 20 de ani aşa vrea să revăd ar fi The Beat That My Heart Skipped al lui Jacques Audiard, sau City of God al lui Fernando Meirelles. Însă considerând scopul acestei liste, cel de a încuraja publicul să vadă un film pe care nu l-au mai văzut, aş alege pe Theo Who Lived (2016), şi nu pentru filmul propriu-zis, ci pentru povestea fermecătoare pe care acesta o spune”.
Părerea ta
Spune-ţi părerea