Filmele săptămânii 29 martie - 4 aprilie 2013

de Ştefan Dobroiu în 29 Mar 2013
Află ce-i de văzut pe marile ecrane în weekend!

Acţiune, romantism SF şi bizarerii ne aştepată în acest weekend pe marile ecrane. E greu de intuit care va fi campionul încasărilor în acest weekend, dar, dacă ne luăm după doar cei cinci spectatori prezenţi în sală la avanpremiera lui The Host/Gazda, noua ecranizare după Stephenie Meyer, cele mai mari şanse la va avea sequelul G.I. Joe: Retaliation. Află din materialul de mai jos la ce te aştepţi de la premierele săptămânii şi consultă programul proiecţiilor de pe Cinemagia pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în programul tău de weekend.

G.I. Joe: Retaliation/G.I. Joe: Represalii
Sequelul arată bine şi beneficiază de energia convingătoare a unor Dwayne Johnson, Channing Tatum, Bruce Willis, Ray Park şi Adrianne Palicki. Nu este deloc verosimil şi cam tot ce se întâmplă pe ecran nu face decât justifice cheltuirea unui consistent buget de efecte speciale. Anumite secvenţe îţi taie respiraţia (cum ar fi lupta ninja de văzut şi în trailere), dar la sfârşit filmului este posibil să nu te mai gândeşti la aventura lui Roadblock (Johnson), care, după ce echipa G.I. Joe este aproape nimicită de un atac al organizaţiei Cobra, trebuie să facă totul pentru ca aceasta să nu arunce în sclavie lumea întreagă.

The Host/Gazda
Twilight a aruncat pe ecran un triunghi, The Host plusează cu un pătrat. The Host va lăsa siderat spectatorul matur. Una dintre întrebările care ne macină în acest moment este dacă o spectatoare adolescentă va rezona mai bine la aventura lui Melanie (Saoirse Ronan), o adolescentă din viitor parazitată de o entitate extraterestră, Rătăcitoarea, care preia controlul corpului ei, dar apoi o ajută să contacteze un grup de oameni necontaminaţi. Nu am citit cartea, dar aventura lui Melanie nu prea este cinematografică, mai ales când Melanie reacţionează numai cu ajutorul voice-over-ului, deşi Andrew Niccol compensează întrucâtva la nivel vizual. Dar cadrele frumoase şi interpretările convingătoare nu pot salva neverosimila poveste de dragoste dintre Melanie, Rătăcitoarea şi doi flăcăi.

Stoker/Legături suspecte
Chan-wook Park, regizorul celebru pentru Oldboy şi Lady Vengeance, se lansează la Hollywood cu Stoker, o bizară poveste scrisă de Wentworth Miller (starul serialului Prison Break, dispărut între timp din atenţie şi reinventat în chip de scenarist). Nicole Kidman şi Mia Wasikowska sunt Evie şi India Stoker, mamă şi fiică devastate de moarte soţului/tatălui. Ele sunt vizitate de un unchi misterios (Matthew Goode) care se mută în casa lor ca să le susţină, dar care pare să aibă, de fapt, alte motive. Colegul Mihnea laudă în cronica sa stilul pictural de a filma al lui Park, dar nu laudă deloc scenariul neinspirat al lui Miller şi nici interpretările seci ale lui Goode şi Wasikowska.

La ce film mergi în weekend?

Exploreaza subiecte similare:

Stoker, G.I. Joe: Retaliation, The Host, Dwayne Johnson, Channing Tatum, Bruce Willis, Andrew Niccol, Saoirse Ronan, Nicole Kidman, Matthew Goode, Mia Wasikowska

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 29 martie 2013 11:50
Nu e nimic de vazut. Primul GI Joe mi s-a parut oribil, probabil asta e mai bun, dar nu pot da banii pe un bilet pt asa ceva. Iar in ce priveste The Host, tocmai am vazut o cronica in care ziceau ca este o porcarie!!
alex_il_fenomeno pe 29 martie 2013 12:41
Sunt curios cum arata noul G.I. Joe.
legolas05 pe 29 martie 2013 12:55
Toate par interesante,insa nu cred ca voi vedea vreo unul la cinema
Theodoric pe 29 martie 2013 15:05
G.I.Joe si Stoker(pare a fi promitator daca e cu Kidman)
Ovidiu239 pe 29 martie 2013 15:07
Poate merg sa vad G.I. Joe: Retaliation
AndreBlack pe 29 martie 2013 16:22
Clar G.I. Joe Retaliation . Interesant mi se pare si Stoker .
Razvan600 pe 29 martie 2013 18:08
Singurul care ma intereseaza saptamana asta este G.I. Joe Retaliation.
MissBlossom01 pe 31 martie 2013 21:14
Am fost la Gazda. Decent. Se putea mult mai bine, dar actorii au jucat excelent.
alex_il_fenomeno pe 30 aprilie 2013 15:19
Am vazut G.I. Joe si The Host, filme destul de bune. Sper ca si Stoker sa impresioneze.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells