Filmele lunii aprilie 2016

de Ştefan Dobroiu în 31 Mar 2016
Află marile atracţii cinematografice ale lunii!

O lună cu cinci weekend-uri şi 24 de premiere în cinema. Lipsesc superblockbusterele, dar aprilie oferă în acelaşi timp o extraordinar de mare varietate în ceea ce priveşte premierele în cinema. Află mai jos recomandările noastre.

1 aprilie
My Big Fat Greek Wedding 2/Nuntă a la grec 2
Sunt toate şansele ca această comedie de familie se urce pe prima treaptă în box office-ul celei dintâi săptămâni a lunii. Nu puţini au fost cei care s-au mirat că Nia Vardalos a ţinut morţiş să realizeze un sequel la superhitul ei independent din 2002. În ciuda unui scenariu forţat, Nuntă a la grec 2 reuşeşte să amuze şi să emoţioneze, astfel încât ar putea fi o idee bună de petrecut timp la cinema alături de prieteni sau de ceilalţi membri ai familiei.

Copiii pot vedea animaţia Barbie: Spy Squad/Barbie în echipa spioanelor, iar amatorii de cinema relevant Banat (Il Viaggio)/Banat (Călătoria), explorarea unui alt timp de emigrare (un italian se reinventează în România). Mai putem vedea horror-ul The Other Side of the Door/De cealaltă parte şi comedia romantică românească Minte-mă frumos în Centrul Vechi.

8 aprilie
10 Cloverfield Lane/Strada Cloverfield 10
Filmul a avut cronici atât de bune şi a fost înconjurat de un asemenea mister, încât ar putea fi una dintre surprizele plăcute ale lunii. Producătorul J.J. Abrams a spus că thrillerul are ADN-ul lui Cloverfield, hibridul monster movie/found footage lansat cu succes în 2008. Mary Elizabeth Winstead interpretează o tânără care se trezeşte prizonieră într-un buncăr controlat de un bărbat între două vârste (John Goodman). Captiva face totul pentru a evada, deşi i se spune încontinuu că în afara buncărului nu o aşteaptă decât moartea. Ce va descoperi ea când evadează i-a luat prin surprindere pe suficient de mulţi critici pentru ca 10 Cloverfield Lane să devină unul din cele mai lăudate filme de la începutul anului.

În al doilea weekend al lunii mai putem vedea Eddie the Eagle/Eddie Vulturul, ataşanta (şi amuzanta) poveste a primului ski jumper britanic calificat la Jocurile olimpice, dar şi Janis: Little Girl Blue, despre viaţa apreciatei Janis Joplin.

15 aprilie
The Jungle Book/Cartea Junglei
Un film care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Extraordinar de populara animaţie lansată de Disney acum aproape o jumătate de secol are parte de un remake live action, în care pantera Bagheera (Ben Kingsley) şi ursul Baloo (Bill Murray) vor fi nevoiţi să-l ajute pe puiul de om Mowgli să scape de vocea seducătoare a pitonului Kaa (Scarlet Johansson), de colţii tigrului Shere Khan (Idris Elba) şi de planurile diabolice ale urangutanului Louie (Christopher Walken). Regizor este Jon Favreau, iar trailerele sugerează că acesta şi-a folosit experienţa cu filmele Marvel pentru a ne arăta o aventură ritmată şi plină de efecte speciale în jungla indiană.

Până o vedem în Ghostbusters, Melissa McCarthy ne va amuza în comedia The Boss/Şefa, despre o afaceristă trimisă la închisoare care încearcă să se reinventeze personal şi profesional după eliberare. Pe 15 aprilie se mai lansează You're Ugly Too/Şi mai eşti şi urât, o sensibilă dramă de familie irlandeză în care îl putem vedea şi pe românul George Piştereanu.

Tot atunci vedem Fan/Fanul, cel mai recent film al lui Shah Rukh Khan, în care regele incontestabil al Bollywood-ului interpretează un rol dublu: el va fi Aryan, un star de cinema, dar şi Gaurav, cel mai mare fan al lui Aryan, un tânăr de doar 20 de ani. Khan a fost întinerit digital pentru rolul lui Gaurav, iar action-ul va arăta ce se întâmplă când fascinaţia se transformă în ură. Starul şi fanul se vor trezi protagoniştii unei urmăriri pe viaţă şi pe moarte. Pe 15 aprilie se mai lansează Criminal, un film cu Kevin Costner în rolul unui condamnat periculos căruia i se implantează, cu efect surprinzător, amintirile unui agent CIA ucis la datorie în timp ce încerca să împiedice un atac cu consecinţe globale.

22 aprilie
The Huntsman Winter's War/Războinicul Vânător și Crăiasa Zăpezii
Un prequel la Albă ca Zăpada şi Războinicul vânător, premiera din 22 aprilie ne-o arată pe Emily Blunt în rolul neîndurătoarei Crăiese în stare să transforme totul în gheaţă cristalină. Soră a Ravenei, personajul interpretat de Charlize Theron în primul film, Crăiasa se va trezi în luptă cu oamenii pe care şi-i doreşte ca sclavi. Îi va sta în cale vânătorul Chris Hemsworth, ajutat de partenera sa intepretată de Jessica Chastain, într-unul din puţinele roluri de acţiune ale carierei.

Comedia romantică Mr. Right. Un iubit...mortal ni-l arată Sam Rockwell în rolul unui asasin plătit care se îndrăgosteşte de o tânără inocentă (Anna Kendrick), iar Risen/Misterul înălţării profită de proximitatea Sărbătorilor de Paşti pentru a spune o poveste de inspiraţie biblică. Mai vedem animaţia Sheep and Wolves şi filmul românesc Dincolo de calea ferată, în regia lui Cătălin Mitulescu şi cu Ada Condeescu şi Alexandru Potocean în rolurile a doi tineri care trebuie să-şi salveze căsnicia după ce el a muncit ani de zile în Italia.

29 aprilie
Bastille Day/Atac de Ziua Naţională
După ce îl auzim pe Idris Elba în rolul tigrului Shere Khan în Cartea junglei, îl vedem într-un film de acţiune în care vrea să arate că ar putea fi următorul James Bond. Elba este Sean Briar, un agent în atenţia căruia intră Michael Mason (Richard Madden din Urzeala tronurilor), un hoţ de buzunare implicat fără voia lui într-un atac cu bombă. Din suspect, Michael se transformă în partenerul agentului, iar abilităţile sale de spărgător se vor dovedi un "asset" extraordinar în investigaţie.

Într-un weekend foarte european o mai vedem pe Penélope Cruz într-un rol foarte lăudat în Ma ma, noul film al lui Julio Medem. În program mai sunt animaţia Robinson Crusoe, care reinventează aventura creată de Defoe, dar şi comedia franceză Chic!, despre modul inedit în care şefa unei case modă îşi rezolvă un blocaj al inspiraţiei, sau Slăbănoaga de soră-mea/Min lilla syster, o dramedie suedeză de familie care s-a bucurat de succes vara trecută în programul EducaTIFF al festivalului Transilvania.

Ce filme vei vedea luna aceasta la cinema?

Exploreaza subiecte similare:

My Big Fat Greek Wedding 2, Barbie: Spy Squad, Banat (Il Viaggio), The Other Side of the Door, Minte-mă frumos în Centrul Vechi, 10 Cloverfield Lane, fan, Janis: Little Girl Blue, The Jungle Book, Bastille Day, Ma ma, Penélope Cruz, Julio Medem, Shah Rukh Khan, The Huntsman Winter's War, Eddie the Eagle, Ich seh Ich seh, The Boss, criminal, Mr. Right, Risen, Sheep and Wolves, Dincolo de calea ferată, Chic!, Min lilla syster

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
AndreBlack pe 31 martie 2016 14:48
10 Cloverfield Lane, The Jungle Book , Bastille Day , Criminal , The Other Side Of The Door si The Boss :)
marius7x pe 2 aprilie 2016 10:24
Weekendul din 15 aprilie suna excelent: Criminal si Fan probabil vor fi printre cele mai bune filme thriller ale anului. Si ma bucur ca in sfarsit vedem si noi un film de la Bollywood la timp si nu peste luni bune sau 1 an.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells