Kiyoshi Kurosawa (Tokyo Sonata) concurează anul acesta în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes cu SF-ul Before We Vanish - o frumoasă alegorie despre ce anume ne face umani, film în care suntem martorii unei iubiri între două specii, o pămanteancă și un extraterestru. K. Kurosawa vine cu idei ingenioase revigorând genul filmelor cu invazii extraterestre.
Simbioții lui K. Kurosawa colectează concepte - ce înseamnă „familie”, „sine”, „alteritate”, „proprietate” pentru a învăţa totul despre specia umană. „Iubire” e singura noţiune pe care nu o pot „colecta” de la oameni. Unul dintre simbioţi, însă, va avea un alt destin, datorită iubirii pe care i-o poartă Narumi.
Iată sinopsisul oficial:
După ce a dispărut de câteva zile, un bărbat pe nume Shinji (Ryuhei Matsuda) reapare în mod misterios, fără să se comporte cum o făcea înaintea dispariţiei. Relația cu soția sa, Narumi (Masami Nagasawa), era conflictuală, dar acum Shinji este mai liniștit și mai bun decât înainte, ceea ce o exasperează în continuare pe Narumi. Shinji are, de asemenea, o rutină zilnică bizară de a se plimba prin vecinătate și de a se angaja cu necunoscuţi în conversații profunde, conceptuale, fără niciun scop aparent. În cealaltă parte a orașului, o familie este ucisă brutal, iar jurnalistul Sakurai (Hiroki Hasegawa) începe să investigheze împrejurările ciudate ale crimei. Pe măsură ce o stare de rău se răspândește peste orașul altfel obișnuit, Sakurai și Narumi încearcă fiecare să înțeleagă ce se află în spatele haosului care escaladează. O descoperire uimitoare duce la un alta, iar în curând își dau seama că esența psihologică și spirituală a întregii omeniri este în joc.
Declaraţia regizorului, notată în caietul de presă dat jurnaliștilor la Cannes: premisa parodiază într-un fel filmele science-fiction din anii 1950 despre invazia extraterestră. Pentru acest film, am încercat să luăm această premisă și să schimbăm locaţia, în Japonia modernă, proces care necesită un echilibru foarte complex și delicat. Şi apoi mi-a plăcut pentru că genul SF este cel pe care vreau de mai mulți ani să-l încerc. Cu toate acestea, în ultimii ani, am simțit adesea un fel de neliniște extraordinară în viața mea de zi cu zi. Aceasta se datorează parțial faptului că lumea a ajuns într-o situație deosebit de periculoasă. Această senzație corespunde într-un fel, în mod inconfundabil, cu cel mai recent film al meu.
După ce am terminat acest film, am simțit că a existat ceva gen John Carpenter la scenele dintre Sakurai și Amano, deși nu sunt sigur de ce. Mai mult, așa cum am spus mai devreme, acest gen este întotdeauna fundamental legat într-o oarecare măsură de crizele globale ale timpului, așa că am fost foarte atent să evit să fac un soi de declarație greșită. Niciodată nu am inclus în mod intenționat un mesaj politic în filmele mele, nici măcar o dată.
Despre punctul culminant al filmului, regizorul a notat în caietul de presă dat jurnaliștilor la Cannes: „Un punct culminant ce implică un act dramatic de altruism și iubire din partea lui Narumi, unul dintre protagoniștii feminini, a fost ceva ce nu mi-am propus iniţial. M-am gândit mai degrabă că povestea se va încheia mai mult cu o transformare dramatică pe care o simte Shinji, soțul ei. În esență, la final, el va depăși diferențele dintre specii, va răsturna noțiunea de invadator extraterestru și va alege cu curaj o identitate mai vagă. Pentru a preveni amenințarea războiului mondial, ar fi necesar ca indivizii să-și transforme valorile într-un mod la fel de substanțial”.
