Blade Runner 2049, o „extensie” a primului film

de Cinemagia în 5 Oct 2017
„Găsim aici aceeaşi atmosferă opresantă ca şi în filmul iniţial, numai că ea este chiar mai densă şi mai irespirabilă. Mediul urmează să devină mai toxic; oceanele nu vor mai urma nici o regulă; vremea va deveni mai aspră şi mai rece”, spune regizorul Denis Villeneuve

Cu 35 de ani în urmă, un science fiction revoluţionar a fost lansat pe ecrane - Blade Runner. Regizat de legendarul Ridley Scott şi bazat pe romanul lui Philip K. Dick, Do Androids Dream of Electric Sheep?, filmul i-a proiectat pe spectatori într-un viitor care nu semăna cu nimic din ceea ce ştiau până atunci, ceva ce părea deopotrivă familiar şi necunoscut.

Pe vremea aceea, nimeni nu-şi imagina cum se va integra Blade Runner în cultura modernă, făcând pionierat pentru un nou gen, complet novator: neo-noir cyberpunk, se vede în caietul de presă al filmului Blade Runner 2049

Astăzi, capodopera vizionară a lui Ridley Scott este considerată drept unul dintre cele mai importante filme ale tuturor timpurilor, iar impactul său s-a făcut simţit nu numai în filme, ci şi în  televiziune, muzică, artă, modă şi chiar unele cursuri universitare.

Sub semnătura regizorului Denis Villeneuve („Arrival”), nominalizat la Oscar, apare pe marile ecrane un Blade Runner 2049, urmarea mult aşteptată a filmului de succes Blade Runner.

„După prima mea conversaţie cu regizorul Denis Villeneuve, m-am simţit îmbărbătat”, susţine Ryan Gosling

„Toate preocupările lui erau îndreptate spre dezvoltarea filmului.  El avea un respect grozav faţă de original, dar nu părea să-şi permită să se lase intimidat de acesta. 

El şi-a folosit admiraţia pe care a transformat-o în inspiraţie, iar la rândul său ne-a îndemnat şi pe noi să facem la fel”.

.

La trei decenii după primul film, un nou „blade runner”, agentul K de la Departamentul de Poliţie al Los Angeles, dezvăluie un secret de demult, care ar putea arunca omenirea în haos. Descoperirea lui K îl obligă să ia urma lui Rick Deckard, un fost blade runner de la LAPD, care a dispărut acum 30 de ani.

Rolurile principale sunt interpretate de actorii nominalizaţi la Oscar: Ryan Gosling (La La Land), în rolul lui K, şi Harrison Ford, care reia rolul lui Rick Deckard.  Distribuţia internaţională îi mai cuprinde pe Ana de Armas (War Dogs), Sylvia Hoeks (Renegades), Robin Wright (Wonder Woman), Mackenzie Davis (The Martian), Carla Juri (Brimstone) şi Lennie James (The Walking Dead), cu participarea lui Dave Bautista (din filmele Guardians of the Galaxy) şi laureatul premiului Oscar Jared Leto (Dallas Buyers Club).

Villeneuve, care se numără el însuşi printre fanii filmului, spune: „Îmi amintesc ca azi că am văzut ‘Blade Runner’ pentru prima dată şi am fost şocat de faptul că acest film reprezenta una dintre cele mai puternice deschideri din istoria cinematografului—zborul deasupra oraşului Los Angeles în 2019 şi peisajul cu rafinăriile de petrol.  Ridley Scott ne-a arătat o imagine impresionantă a ceea ce ar putea însemna viitorul nostru, care părea seducătoare şi, în acelaşi timp, înfricoşătoare.

„Din punct de vedere estetic,, ‘Blade Runner’ reprezenta o revoluţie”, continuă el, „care combina două genuri, complet diferite la prima vedere — science fiction şi film noir.  Era ceva ce nu se mai văzuse până atunci, iar asta m-a influenţat profund.  Făcea parte din educaţia mea cinematografică încă dinainte de a şti că voi deveni cineast”.

Ryan Gosling, care interpretează acum rolul lui blade runner, remarcă: „Filmul original te bântuie; e foarte greu să scapi de el.  Te obligă să filozofezi despre statutul omului şi despre capacitatea sa de a deosebi eroul de tâlhar. Viziunea despre viitor este de coşmar, dar pare oarecum posibilă, iar prezentarea ei într-un stil romantic, oniric, te face să te ataşezi de ea.  Timpul a confirmat faptul că e foarte specială”.

În Blade Runner 2049, K este trimis într-o misiune care, din diferite motive, ar putea avea consecinţe serioase — şi care pune la îndoială deosebirea dintre oameni şi imitaţiile lor, replicanţii, nişte androizi aflaţi între umanitate şi tehnologie. Descoperirile agentului K sunt periculoase pentru că  ne-ar putea conduce către anarhie sau război.

Blade Runner a relevat o serie de preocupări ale societăţii

Dar Blade Runner a făcut mai mult decât să şteargă liniile de demarcaţie dintre oameni şi tehnologie.  A relevat o serie de preocupări ale societăţii, care au devenit îngrijorări majore.  Iar acum, când planeta noastră se află în pragul  anului de care vorbea filmul iniţial, totul pare şi mai relevant decât oricând—fiindcă filmul prevedea decăderea oraşelor, schimbări radicale ale climei, inginerii genetice, suprapopularea Terrei, adâncirea diferenţelor sociale şi economice dintre clasele şi grupurile umane. 

„A fost un fel de previziune din multe puncte de vedere”, susţine Ford, care a făcut din Rick Deckard unul dintre cele mai memorabile personaje ale carierei sale şi care reia rolul în această urmare.  „Eu cred că tehnologia a progresat, iar pe măsură ce oamenii au văzut că multe dintre problemele ridicate de film s-au adeverit, ei au dobândit tot mai multe motive de a accepta temele abordate de  ‘Blade Runner”.

Ideea de a turna un nou capitol al lui Blade Runner le-a venit celor de la Alcon, dar în principal lui Bud Yorkin, care făcuse parte din echipa de producţie a primului film şi a soţiei acestuia, producătoarea Cynthia Sikes Yorkin.  Primul impuls a fost să ne întoarcem la sursă.  Kosove explică: „Cel mai important lucru pentru mine şi Broderick era să mergem la Londra şi să ne întâlnim cu Ridley Scott”.

Ridley Scott, producător executiv: „Blade Runner a fost conceput ca film unic, dar noi ştiam că în el zac mai multe lucruri care ar merita să fie detaliate ulterior”. 

Când a aflat de oportunitatea de a lucra la Blade Runner 2, scenaristul Michael Green spune că: „Hampton Fancher şi Ridley Scott au creat mai întâi ADN-ul noului film ‘Blade Runner’, iar eu am avut ulterior şansa de a broda pe baza lui.  Primul film conţine atât de multe teme fascinante; una dintre ele se referă la cantitatea vieţii.  Printre temele pe care voiam să le explorăm în ‘Blade Runner 2049’ se afla calitatea vieţii.  În ambele filme, întâlnim oameni şi replicanţi, dar - deşi ei sunt similari ca înfăţişare - unii dintre ei sunt născuţi, iar alţii făcuţi. Societatea acordă oamenilor o valoare intrinsecă mai mare pentru că se presupune că ei au suflet.  Dar care e natura sufletului… şi este ea de natură umană?”

Lumea descrisă în ‘Blade Runner 2049’ este un fel de extensie a lui ‘Blade Runner’ şi nu o extensie a realităţii

În privinţa aspectului general al filmului, Villeneuve vroia să rămână credincios spiritului filmului original.  El remarcă: „Ţelul meu era să respect estetica filmului noir din filmul iniţial şi în acelaşi timp să-i dau noului film propria sa identitate”.

Pentru scenografia noului film, realizatorii trebuia să-şi imagineze condiţiile care vor fi pe planetă peste 30 de ani.  Villeneuve clarifică: „Blade Runner’ se petrecea în 2019, dar noi ştim că anul 2019 va fi diferit de ceea ce se putea vedea în filmul iniţial.  Aşa că ne-am hotărât să creăm propriul nostru an 2049—pentru a propulsa filmul în viitorul său previzibil.  Lumea descrisă în ‘Blade Runner 2049’ este un fel de extensie a lui ‘Blade Runner’ şi nu o extensie a realităţii”.

„Am văzut că în ‘Blade Runner’  natura se distrugea, aşa încât, în 30 de ani, Pământul trebuia să fie şi mai afectat.  Găsim aici aceeaşi atmosferă opresantă ca şi în filmul iniţial, numai că ea este chiar mai densă şi mai irespirabilă.  Mediul urmează să devină mai toxic; oceanele nu vor mai urma nici o regulă; vremea va deveni mai aspră şi mai rece…  Avem de-a face cu condiţii climaterice mult mai severe, iar ele se reflectă în tot ce ne înconjoară, începând cu arhitectura şi terminând cu vehiculele sau îmbrăcămintea”.

Filmările pentru Blade Runner 2049 s-au desfăşurat în Ungaria, la studiourile Origo Studios din Budapesta, Korda Studios din Etyek, şi alte câteva locaţii din ţară.

Cât mai puţine imagini realizate pe calculador sau cu ecran verde

Echipa de filmări a luat decizia de a folosi cât mai puţin imaginile realizate pe calculador sau cu ecran verde, în favoarea folosirii camerelor pe platoul de filmare.  Villeneuve exclamă: „Îmi place la nebunie să lucrez cu decoruri şi obiecte reale.  Era important pentru mine să construiesc o lume tangibilă în jurul meu şi al actorilor, astfel că puteam să relaţionăm direct cu un mediu pe care l-am creat şi nu cu un mediu imaginar”.

Pentru actorii din distribuţie, relaţionarea cu un mediu fizic a avut rezultatul dorit.  Gosling afirmă că: „A fost incredibil să avem platourile puse la punct atât de bine pentru că unui actor îi e mai uşor să se concentreze pe lumea internă a personajului său, când are pusă la punct toată lumea care-l înconjoară”.

„E bine să ai această lume fantastică în jurul tău, dar să te menţii la un nivel uman”, spune Villeneuve.  Blade Runner 2049’ este o poveste intimă, cu adresabilitate extinsă”.

Exploreaza subiecte similare:

Blade Runner, Blade Runner 2049, ridley scott, Philip K. Dick, Denis Villeneuve, Ryan Gosling, Harrison Ford, Ana de Armas, Dave Bautista

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells