Articole Saw 3D

(2010)

Puzzle mortal 3D

Despre franciză

“Ce naiba se întâmplă? Unde mă aflu?”

Aceste cuvinte, repetare timp de două minute în filmul SAW din 2004, exprimă emoțiile primare –deruta fără ieșire, terifiantul sentiment de neputință, teroarea și panica – care stau la baza franchizei SAW, produsă de Lionsgate și Twisted Pictures - emoții care reprezintă cheia succesului fenomenal al filmelor cu acest titlu. Filmele SAW prezintă mașinațiunile lui Jigsaw, un om bolnav de cancer în ultimă fază, care aplică jocuri sinistre de supraviețuire asupra unor oameni despre care el crede că și-au pierdut bucuria de a trăi. În fiecare octombrie, în apropierea zilei de Halloween, este lansat pe ecrane un nou film din seria SAW, plin de capcane inventive și indicii incitante în legătură cu planul diabolic al lui Jigsaw. Până acum, cele șase filme SAW au avut încasări de peste 730 milioane dolari în cinematografele din întreaga lume, au vândut peste 30 de milioane de DVD-uri, iar SAW a câștigat un loc meritoriu în the Guinness Book of Records ca "Cea mai de succes serie horror." Mai mult, SAW a preluat ștafeta de la seriile horror clasice, cum ar fi HALLOWEEN sau NIGHTMARE ON ELM STREET, devenind în acest fel o parte a peisajului cultural foarte agreat de public, care conține titluri ca “The Simpsons” și este cunoscut inclusiv de către cei ce nu sunt fanii acestui gen cinematografic.

Acum, la șapte ani de la apariția personajului Jigsaw, piesele de puzzle vor forma o nouă imagine de coșmar în ultimul SAW din această serie, SAW 3D. SAW 3D este primul film turnat exclusiv cu tehnologie digitală SI-3D, care permite filmările în prim plan, cu mare viteză, un stil de filmare care a devenit definitoriu pentru SAW. Acest film include majoritatea capcanelor cu care ne-am obișnuit în orice film SAW, unsprezece la număr, și răspunde la întrebarea care a rămas în suspans la ultimul episod SAW: ce s-a întâmplat cu Dr. Gordon, pe care l-am văzut ultima oară târându-se (fără un picior) afară din pivnița unde Jigsaw își punea în practică ororile?

Regizorul filmului, Kevin Greutert a lucrat la film încă de la începuturile seriei, asigurând montajul primelor cinci episoade, înainte de a deveni regizorul celui de-al șaselea. Greutert crede că succesul franchizei se datorează în parte povestirii care nu respectă caracteristicile obișnuite ale unui horror. “Majoritatea filmelor genului ne prezintă victimele și apoi modul cum sunt ele ucise, una câte una, dar dincolo de aceasta nu se petrece mare lucru. SAW este complet diferit. Intriga e foarte complicată. Fiecare film are cel puțin trei povești legate de trei personaje principale, care se întrepătrund de-al lungul filmului, iar dacă te uiți la cele șapte filme ca la un întreg, totul este și mai complicat. În aceste filme coexistă enorm de multe idei și talente. Și mai cred că filmele au evoluat de la unul la altul, iar fiecare dintre ele este unic.”

Producătorul Oren Koules explică faptul că realizatorii filmului au ținut cont, atunci când au conceput urmările seriei SAW, atât de fanii care nu pierd niciunul dintre aceste filme cât și de spectatorii ocazionali. “În realizarea fiecărui film SAW ne-am axat pe două direcții. Vrem să ne asigurăm că fanii noștri care nu pierd niciun film și trăiesc fiecare clipă a lui. Ne-am petrecut zeci de ore gândindu-ne, ‘OK, dacă moare cineva în filmul actual, cum va afecta asta filmele următoare din serie?’ Totodată dorim ca un spectator ocazional, care vine pentru prima dată la SAW IV, să spunem, se poate bucura de film ca și cum ar fi o entitate independentă.”

Producătorul Mark Burg adaugă un alt factor cheie al longevității SAW: actorul Tobin Bell, care l-a interpretat pe Jigsaw, alias John Kramer, în întreaga serie. “ Contribuția lui Tobin la această franciză e enorm. În SAW, el zace fără mișcare, aparent mort, jos, pe ciment, practic tot filmul; acum el își scrie singur aproape toate replicile. El este personajul. El este piatra de temelie a succesului SAW.”

Fără îndoială, Jigsaw al lui Bell a devenit unul dintre cele mai memorabile personaje ale horror-ului modern, iar actorul a primit laudele criticilor pentru acest rol. Pe 7 septembrie 2007 criticul Luke Thomson scria în L.A. Weekly, “Interpretarea lui Tobin Bell în rolul Jigsaw este fantastică, el este cel mai veridic anti-erou horror de la Hannibal Lecter, interpretat de Anthony Hopkins.”

Bell descrie rolul ca pe o aventură creatoare care-i dă satisfacții. “Nu prea ai ocazia să interpretezi același rol în șapte filme, așa încât este o experiență fantastică,” spune el. “În ceea ce privește personajele negative din horror-uri, cred că Jigsaw a fost unul dintre cele mai complexe personaje, datorită conceptelor răului cu care au venit scenaristul și creatorii pentru a contura mai bine acțiunile lui. John Kramer vorbește despre lucruri la care ne gândim cu toții, cum ar fi: faptul că nu ne respectăm promisiunile în relație cu alți oameni, sau faptul că “prietenii” sunt în stare să calce pe cadavre pentru a obține ceea ce vor. Eu nu-l interpretez ca și când ar fi un om rău, pentru că el nu se consideră așa.”

Seria SAW are propria sa poveste. În regia lui James Wan și scris de Leigh Whannell, după o poveste de Wan și Whannell, SAW a fost lansat în 2004 la Sundance Film Festival ca parte a programului popular “Park City at Midnight”. Regizorul festivalului Geoffrey Gilmore, care organizează evenimentul anual, își amintește că a fost impresionat de tema și forma de exprimare a primilor realizatori ai filmului. “SAW a captivat spectatorii din prima clipă: era îndrăzneț, construit inteligent și pur și simplu terifiant,” comentează el. “Dar ceea ce făcea diferența era gravitatea morală a filmului. El nu vroia doar să te sperie, ci te făcea să te gândești ce să faci ca să supraviețuiești. În lumea de azi, acesta nu este un lucru ușor – fie că gândești individual, fie colectiv, ca membru al societății.”

Pe măsură ce continua seria SAW, filmele se scufundau mai mult în opiniile și viziunea asupra vieții ale lui Jigsaw. Co-autorul seriei, Whannell, care a scris sau participat la scenariile filmelor SAW, SAW II și SAW III spune, “ Cancerul lui Jigsaw l-a făcut să gândească foarte aspru referitor la viață și la cât de aproape suntem de moarte tot timpul. Dar el nu practică filozofia ‘carpe diem’ și nu se îmbarcă într-o ultimă călătorie spre Europa. Conceptul lui referitor la valoarea vieții devine un resort care te face să observi alte opțiuni morale, cum ar fi iertarea sau răzbunarea. Jigsaw studiază aceste probleme, ceea ce îl ajută să creeze jocurile lui macabre. Pe cât de rele și ciudate sunt jocurile lui, pe atât suntem surprinși să aflăm că el vrea să ajute oamenii. Fiindcă pendulează între filozofíe și un altruism bolnăvicios, Jigsaw este, după părerea mea, unic în universul horror.”

Consistența tematică și stilistică a seriei SAW se datorează conducerii și participării unei echipe sudate, ai cărei membri au lucrat la realizarea ei de-a lungul întregii perioade. Pe lângă Burg, Koules și Greutert, această echipă îi include și pe inițiatorii lui SAW, Wan și Whannell; fostul producător Gregg Hoffman, care s-a stins din viață; și producătorii executivi Daniel Heffner, Stacey Testro, Peter Block și Jason Constantine; directorul de imagine David A. Armstrong, care a realizat modelul vizual pentru serie și a realizat filmările pentru primele șase episoade; scenariștii Patrick Melton și Marcus Dunstan, care au intrat pe tărâmul psihologic și al haosului începând cu SAW IV; compozitorul Charlie Clouser, pe vremuri membru al trupei Nine Inch Nails; designerul de costume Alex Kavanagh; și regizoarea de casting Stephanie Gorin. Scriitorul/regizorul Darren Lynn Bousman s-a alăturat echipei odată cu episodul esențial SAW II, după care a lucrat la SAW III și SAW IV. Scenograful David Hackl a creat universul lui Jigsaw din primele patru filme ale seriei, iar apoi a regizat filmul SAW V, moment în care scenograful Tony Ianni (V, VI, 3D) s-a alăturat echipei.

Franciza SAW nu ne arată sângele doar pe marele ecran ci s-a ocupat și de sângele care salvează vieți. Odată cu lansarea primului SAW în 2004, Lionsgate și Twisted Pictures au început o campanie de donare de sânge la nivel național în beneficiul Crucii Roșii. Campania SAW “Give Til It Hurts” a devenit un element cheie al francizei, ca și obiceiul anual de a mai lansa un film SAW de Halloween. În fiecare an s-a făcut o campanie publicitară realizată de Tim Palen, co-președinte Lionsgate pentru Marketing și fotograf de artă, care ne-a prezentat asistentele medicale ale SAW, acele surori de caritate seducătoare, cu mare impact vizual. În cei șase ani de donații, spectatorii filmelor SAW au donat peste 60.000 litri de sânge, care au salvat nu mai puțin de 373.923 vieți.

La fel de complicate ca și jocurile lui Jigsaw, filmele SAW își dezvăluie gradat intriga și meandrele. Seria însăși seamănă cu un puzzle, în care fiecare film nou are un element de legătură cu filmul anterior. Acum, când sosește pe ecrane SAW 3D, pentru a încheia această serie, este momentul să ne uităm în ansamblu, la piesele adunate pe tabla de joc și să ne întrebăm, parafrazându-le pe victimele lui Jigsaw: unde ne aflăm?

Sinopsis Distribuția
jinglebells