Articole O vară foarte instabilă
(2013)O vară foarte instabilă
Despre subiect
Filmul are patru personaje principale: Daniel, un bărbat aflat între cele două femei din viața lui – Irina și Maria – și Alex, scriitorul, un prieten apropiat de-al lor. Daniel este atras în jocul inițiat de Maria și devine din nou iubitul ei. El ascunde de Irina, iubita lui actuală, această viață paralelă. Reacția lui Daniel la povestea Mariei devine a doua poveste, de data aceasta un scenariu scris de Alex, un scriitor, prieten și confident al celor doi (Maria și Daniel). În timp ce Daniel devine obsedat sexual de Maria, Alex înregistrează dar și conduce relația lor, care devine din ce în ce mai distructivă. Cele două povești se dezvoltă odată cu cele patru personaje, care traiesc in realitate aceste întâmplări. Povestea fictivă scrisă de Alex începe să se împletească cu realitatea, câteodată aflându-se în urma ei, iar câteodată reușind să o provoace. Daniel descoperă că știe doar o parte din trecutul său cu Maria. Realitatea pe care se baza el, a fost doar o iluzie. Prins în jocul sexual și conștientizând granița subțire dintre real și imaginar, Daniel începe să se piardă. Se autoconvinge că dacă ar putea să scrie sfârșitul poveștii sale, ar deveni din nou autorul si își poate recăpăta controlul asupra vieții. El crede că numai așa își va recăpăta pacea interioară din timpul relației cu Irina, sentiment care a fost spulberat de aventura lui cu Maria. Daniel începe să scrie continuarea poveștii lui Alex, unde descrie un personaj care reușește să se elibereze, exorcizand obsesia sexuala, “omorand” personajul-dublul său si apoi revenind la normalitate. Alex este sceptic la “finalul fericit” scris de Daniel si Maria este prima care rupe vraja. Chiar dacă Daniel pare ca avut de spus ultimul cuvânt, în timp ce se pregătește să se mute cu Irina în noul lor apartament, ea descoperă scenariul vieții secrete a iubitului sau. Irina il părăseste pentru a nu pierde ani în șir întrebându-se ce este real și ce este fictiv în această poveste. Sfârșitul a fost găsit. Singurul personaj care nu a intrat niciodată în acest joc dintre realitate și ficțiune iese din poveste. Dar intotdeauna un sfarsit este un nou inceput…
|
O vară foarte instabilă(2013)O vară foarte instabilă
|
Filme de urmărit la TV
FILM CAFE
20:00
|
Speed(1994)Speed: Cursa infernală
|
Warner TV
20:30
|
Kiss Kiss Bang Bang(2005)Săruturi și focuri de armă
|
PRO TV
01:00
|
King of Killers(2023)Regele criminalilor
|
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Giants of la Mancha
- Dune: Prophecy
- Wicked: Part One
- Blackwater Lane
- Biônicos
- How to Rob a Bank
- Longing
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Weekend de vis
- Tarot
- If
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- Inside Out 2
- DogMan
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- Bastarden
- A Quiet Place: Day One
- Despicable Me 4
- The Exorcism
- Love Lies Bleeding
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Noah's Ark
- Les Indésirables
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Firebrand
- Kinds of Kindness
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Thunderbolts
- Trap
- Harold and the Purple Crayon
- Borderlands
- Alien: Romulus
- They Listen
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Despre subiect O vară foarte instabilă