Păreri Immortals

(2011)

Nemuritorii 3D: Războiul Zeilor

Ordonează după
Theofil88 pe 12 Noiembrie 2011 09:11
N-au fost zgârciți cu pelicula
Primul lucru pe care l-am remarcat la pelicula „Nemuritorii” a fost unghiul larg în care a fost filmată. De asemenea, producătorii nu s-au zgârcit nici la redarea adâncimii peisajului; știți că, de obicei, în filmele cu efecte speciale, orizontul este acoperit de ceață. Nu și aici. Unele unghiuri sunt foarte bune, mă gândesc acum la scena în care zeii privesc de pe Olimp. Efectele speciale au fost chiar bune. Dar cam atât despre peliculă.
Povestea este trasă de păr, oarecum. Oracolul își dă demisia fără ca măcar să scoată un sughiț. Poate doar de plăcere, domnilor. Unii soldați au fost niște indivizi cu mușchi de chinez.
Mă gândesc și eu: când Tezeu a călărit până la Marele Zid, cum de l-a lăsat armata regelui inamic să treacă printre rândurile ei? Sau de ce zeii nu i-au distrus pe titani, în primul rând? În fine. Asta o mai… citeşte

21 5
y0nutz21 pe 28 decembrie 2011 01:05
foarte bine punctat!
bizonul pe 21 septembrie 2013 06:59
Filmul putea fi grozav, si un incepator ar fi facut ceva mai bun. Aici nu-i vorba de mitologie ci de o aiureala . Auzi; Zeus cu mustata a la' Clark Gable ! Mitologia greaca era mult mai omeneasca , iar soldatii erau bine claditi nu cum spune cineva aici "cu muschi de chinez". Nu se poate compara cu "Cei 300" sau cu "Troia", "Elena din Troia", etc care fac parte tot din mitologia greaca.
psihologu pe 02 Mai 2011 08:08
Se simte ca au lucrat si cei din spatele blockbusterului 300, doar ca de data aceasta echipa nu s-a mai straduit sa creeze la fel de mult suspans, preferand sa aloce timp si energie aspectului vizual. Immortals pare o combinatie intre 300 si Clash of the Titans, dar lumea pe care Singh a creat-o merita toti banii.
Desi are parte de cateva clisee (mai ales la nivel de dialog, unde filmul nu sta chiar foarte bine) si nu exista replici memorabile (sa nu uitam de celebra "This is Sparta" din 300), Immortals are suficiente motive care sa va convinga sa va duceti la cinema sa il vedeti.
Immortals nu este un un film doar despre mitologia greaca, dar si despre razboiul sangeros din legendele grecesti. Asa ca un razboi intre oameni si zei trebuie realizat intr-un mod grandios. Si cei din spatele filmului au reusit sa faca asta. Modul in care sunt puse pe ecran imaginile este cu… citeşte

18 15
BRIE_1990 pe 12 iulie 2011 18:46
ai dreptate sa asteptam si pe urma sa vedem ce iese din 2 minute cat are trilerul nu ati poti da seama daca e bun sau nu...bv
Theodor2011 pe 2 aprilie 2013 15:59
Da, filmul are acelas fundal vizual maro-auriu, exact ca si la 300
DegX pe 09 Noiembrie 2011 08:28
Filmu asta va avea numai actiune si efecte speciale, iar poveste 0!
14 1
kakamo pe 17 Noiembrie 2011 08:58
Chiar pierdere de timp
Spre penibil. Nu numai ca imi pare rau ca m-am dus, dar mie rusine ca m-am dus! Sa nu mai spuneti la nimeni daca va duceti la filmul asta
14 15
Chelbos pe 15 ianuarie 2012 02:29
am observat ca ai dat 2 stele si lui thor si lui asta spunand ca a fost pierdere de timp. sfatul meu: lasa-te de astfel de filme sf, fantasy .. mergi la drame si romantice. nu te mai uita si da note pentru filme a caror categorie nu iti este a vedea.
After_Eight pe 14 februarie 2012 21:17
am observat ca ai palarie cubaneza castrista, Kakamule si tricou revolutionar chilian . Sunt cu ochii pe tine, compadre ! Huoa-ha !
VasyL pe 13 Noiembrie 2011 00:59
Un Film destul de bun
Am fost aseara la cinema si l-am vazut, este un film bine realizat, efecte speciale destul de bune, nu mi-a placut ca au cam exagerat in ceea ce priveste unele scene, prea violente si socante, la-s fi preferat mai soft din acest punct de vedere. Ia-s data nota 7 sau 8 !
12 8
titaionutalexandru pe 13 noiembrie 2011 01:56
In prima parte a comentariului sunt de acord cu tine , apoi cu scenele violente .. hmm..nu cred ca ti-au inchis ochii , nu? :)) Eu as adauga ca multe scene au fost trase de par , unele lucruri nu se legau , dar a iesit un film bun! :)
Pancamo pe 17 Septembrie 2011 04:26
Slab
din trailer .. se vede clar bugetul redus .... eroii sunt atat de slabi dar au muschi , nu se compara cu nimic vazut pana acum legat de Grecia Mitologica ....iar faza de la sfarsit ...cat de patetic ....cat de slab ...sa faci un trailer si sa nu montezi macar faptul ca trage 4 sageti ....tragi 3 sageti nimeresti 4 insi ....slab slab slab...
12 23
DemoN88 pe 11 noiembrie 2011 22:20
uitate mai bine prietene si o sa vezi 4 sageti ;) 3 arata cand le trage,4 pana/cand loveste :-j
Mr.SF.Fanatic pe 3 aprilie 2012 21:19
Hei,terminati lol serios,site-ul asta e pentru lumea care vrea sa isi dea cu parerea despre filme care LE-AU VAZUT nu DOAR DIN TRAILER.Asa ca te rog Pancamo sa nu comentezi la un film daca nu l-ai vazut.A da si bugetul e high nu redus sa sti,efectele sunt acceptabile.
rraduxxx pe 16 Noiembrie 2011 23:35
slabut....
tocmai ce l am vazut,slabut, povestea aiurea trebuia mai multa actiune
10 4
legolas05 pe 20 Februarie 2011 18:53
un film slab,ma asteptam sa fie mai fain,mai ales ca din trailer parea asa,nota 5
6 5
legolas05 pe 20 august 2011 21:26
ce ma enerveaza titlul,nu putea sa scrie fara " 3d ",asa e si la Green lantern,tot Cu 3d,si mai sunt
Mr.SF.Fanatic pe 3 aprilie 2012 21:22
Dua dreptate lui legolas,si domnule After Eight,te-as ruga sa vorbesti normal nu ca un analfabet.Genul astea de cocalarisme acute ma enerveaza si nu merg cu mine.
CosminHorrorMaster pe 07 August 2011 12:30
Cu siguranta vreau sa-l vad, dar cred ca va fi asemenator cu Clash of the Titans.
6 7
Ciupi73 pe 18 ianuarie 2012 18:19
cu siguranta nu.trubuie sa-l vezi
CosminHorrorMaster pe 19 ianuarie 2012 14:48
chiar asa de nasol este...?
copyca pe 29 Aprilie 2011 15:45
fain
nu am cuvinte nu pare Low Buget mai ales k sunt actori Mari precum ;....Mickey Rourke...John Hurt...Isabel Lucas si multi altii...
5 6
yasmine_kiss pe 11 Februarie 2011 09:47
mmmm....un film fantastic...preferatul meu...dupa distributie suna promitator,sa vedem ce va iesi.In mod sigur voi merge la cinema sa-l vad si apoi voi da o nota si o opinie!!!
5 16
zece10 pe 5 noiembrie 2011 16:26
dak va fi ca 300 o sa fie foarte criticat filmul... si probabil o sa apara si o parodie dupa el :P
Sorin87 pe 08 Ianuarie 2012 15:49
Immortals
Nu m-am asteptat sa fie asa bun, imi plac fazele cu incetinitorul foarte mult, astept o continuare de la Immortals (2011) Nota 10
4 2
narcis11k pe 08 Decembrie 2011 10:40
RESPECT !
Film bun, s-a muncit f mult la el.. respecte producatorilor !
4 2
Chelbos pe 15 Ianuarie 2012 02:21
acesta este un exemplu de film foarte bun cu un trailer prost. ce rau imi pare acum ca nu am fost sa il vad la cinema desi aveam de ales intre asta si mision impossible 5. a fost film bun si ala dar asta are ceva in plus. din pacate am intrat pe site in ziua aia am citit numai pareri proaste desprw film, am vazut si trailerul slab si am luat teapa. filmul are si o coloana sonora de exceptie. se muleaza perfect pe fiecare scena.seamana putin cu cea din Valhalla Rising. cu volumul mai tare dat vibreaza apa din pahare. am observat ca in societatea noastra este un spirit de turma. daca 2-3 persoane spun un lucru apar si ceilalti care se razgandesc si fac la fel. mitul cinemagia incepe sa cada
4 5
claudiu-daniel-lugoj pe 21 ianuarie 2012 01:05
Si mie mi sa parut un film foarte bun,nu stiu cum la alti nu li sa parut acest film o reusita,dar in fine gusturile nu se discuta.
Costirik pe 22 ianuarie 2012 23:05
chelule habar nu ai ce inseamna film bun:))ti au luat efectele ochii de nu ai m ai vazut actiunea?:))
africanus pe 25 Iulie 2011 11:15
Interesanta idee.
Da pare un film plin de aventuri si batalii + efecte speciale, te mai destinde, oricum o sa-l asteptam si o sa vedem ce a iesit, din cateva secvente nu ai cum sa-ti faci o opinie pe larg.
4 5
gabristriker pe 11 Februarie 2011 16:58
cu mickey rourke in film o sa fie genial,da e pacat ca treb sa astepti
4 7
florin36ani pe 27 Noiembrie 2011 19:43
cam mult sange dar un film foarte bun ! mai ales la ce filme se mai fac astazi !
3 1
Intrerupt pe 18 Noiembrie 2011 19:13
Am tras 4 sageti si am pierdut Arcul
Am vazut si eu azi in sfarsit filmul,spectaculos.Pentru cei care inca nu l-au vazut si planuiesc sa o faca,sfat, nu intrati in sala de cinema cu gandul ca veti vedea un film istoric,cu performante actoricesti iesite din comun.E un spectacol cinematografic,luati-l ca atare si nu veti fi dezamagiti
3 1
alin1234 pe 15 ianuarie 2012 19:55
bine zis...mi a placut in special aia cu: am tras 4 sageti si am pierdut arcul =))
3iulian3 pe 26 februarie 2012 14:54
exact...toata lumea cauta arcul asta super...care nu ramane niciodata fara sageti dar ironia e ca reuseste si el sa traga de 4 ori si dupa aia se descurca singur :))))))
arcat pe 12 Noiembrie 2011 01:58
super film
abia m-am intors de la cinema unde am vazut acest film. recunosc ca nu eram un fan al acestui tip de film, dar m-a cucerit.
3 2
Theodor2011 pe 14 Decembrie 2012 02:52
Mitologie greaca de cea mai joasa speta. Efecte vizuale ca in Machete (alta ruina de film) da cu sabia moare 5 dintr-o data. Sangele sare ca dintr-o fantana arteziana. Zici ca e regizat de Tarantino :))) Anonimul actor (principal) Henry Cavill are una dintre cele mai proaste prestatii care mi-a fost dat sa vad la un actor in vreun film. I-am dat 5 totus pt prestatiile acceptabile ale actorilor: Luke Evans, John Hurt si Mickey Rourke
2 1
k-rissa pe 30 Noiembrie 2011 12:23
a fost ok din punctul mei de vedere, cui ii place acest gen ii recomand sa se uite.
2 1
xerses pe 26 Noiembrie 2011 21:35
A avut destul de multe faze interesante care fac din film o poveste ce merita urmarita.
2 1
gogutz pe 04 Decembrie 2011 04:07
Tras de coada
Dupa 300 in care este redata povestea excelent cu un scenariu solid efecte bune,dupa Clash of the Titans care a scartzait mai peste tot l-a salvat mai mult efectele speciale apare ''cireasa de pe tort'' .....ce sa zic un trailer care iti insufla ceva promitzator multa actiune un film interesant,dar dupa ce am vazut filmul am fost un pic dezamagit ...!un pic???? neahhhh...foarte dezamagit,im pun yo intrebarea asa?is yo ipocrit sau regizorul knd o scris scenariul ori nu stia nimic despre mitologia greaca ori a avut febra si a uitat knd scria scenariul care este foarte slab un miez de actiune care sa te faca sa intelegi ceva in mare parte tot filmul se rezuma la vreo 10 oameni care is musculosi si se bat in diferite locuri,pacat de Mickey Rourke care saracu nare nicio vina doar isi joaca rolul,nu mai vorbim ca infatisarea zeilor o fost una penibila,knd am vazut la Poseidon parabola aia DIGI… citeşte
2 2
After_Eight pe 14 februarie 2012 21:21
wow, deci curentul asta de a fi " anti " orice e chiar cool. De unde-ti iei tenisii dude ?
Qube86 pe 28 Noiembrie 2011 01:27
Nemuritori care pot sa moara?!
''Nemuritorii, odinioara considerati a fi incapabili sa moara,au descoperit ca au puterea de a se ucide intre ei.''...Asta este una dintre replicile de inceput ale filmului ''Immortals'' si doar una dintre cele lipsite de logica care sunt puse pe limba unui actor cu accent ''british'' pentru a suna mai bine...Sa-mi spuneti si mie dupa ce-l veti viziona daca asta este film de o nota mai mare decat cea pe care i-am dat-o...''Immortals'', nu m-a impresionat...Ce am vazut aici puteam la fel de bine sa vad in clipurile unui joc video care sunt sigur ca ar fi aratat mai bine...Poveste trasa de par cu ''flaw-uri'' copilaresti, jocul slabut al actorilor,erorile de traducere,costumele nereusite si altele care nu merita mentionate, n-au putut fi salvate de muschii lui Henry Cavill si de efectele speciale...Nu ma asteptam dar ''Immortals'' chiar m-a plictisit...Este unul dintre filmele pe care nu… citeşte
2 2
Katalyn89 pe 26 ianuarie 2012 01:13
Cam mare povestea ta...sincer ma plictisesti cu atatea comentari, mai simplu nu poti sa zici.??
Theodor2011 pe 14 decembrie 2012 02:32
In film spre ex zeii erau muritori doar in lupta cu titanii si invers, nu si in fata oamenilor s-au a altor "specii" de aici si fraza cu nemuritorii care pot sa moara puneti putin creierul sa lucreze, mai scoate-l la aer
GianLuca pe 12 Noiembrie 2011 00:30
Un film foarte interesant si captivant totodata. Merita vazut! Recomand.
2 3
kalamity90 pe 13 noiembrie 2011 01:36
nu mai minti ma :))
titaionutalexandru pe 13 noiembrie 2011 02:05
Clash of titans ii da clasa? :-o A fost mult mai slab decat Immortals . Ai vazut filmul?
Maidanezu pe 11 Noiembrie 2011 21:41
Departe de 300..
...cum mult mai bun decat tot ce a aparut anul acesta in genul asta!
Oricum, merita vazut!

2 3
dayanna11 pe 06 Septembrie 2011 21:51
tezeu sau ahile?/??//?
sunt curioasa sa vad filmul acesta, pentru ca imi place mitologia greaca.. dupa ce am vizualizat trailerul am observat o asemanare de 80 % intre speechul lui tezeu si speechul lui ahile din troia - the same thing about immortality- culmea, speechul acela era printre partile mele preferate din filmul troia, asa ca in momentul de fata ma simt dezamagita si aproape enervata ca nu mai exista imaginatie...macar de nu s-ar fi legat de troia, care se intampla sa fie filmul meu preferat... oricum este doar o opinie de inceput, ramane de vazut daca ma va surprinde placut sau ma va enerva si mai rau acest film dupa ce il voi viziona in intregime.
2 5
Bart_Simpson pe 8 noiembrie 2011 22:22
Iti place mitologia greaca si "Troia" e filmul tau preferat?!?! Probabil ca iti place mitologia din auzite, iar alte filme - mult mai bune - n-ai vazut. Sigur, alea nu au "speech-uri", poate asta o fi defectul lor...
donpedro pe 28 noiembrie 2011 23:14
da buzele sunt de vina ! Eu nu am scris cu intentia de a o critica ci doar am vrut sa dau un sfat!
nsag pe 01 Mai 2011 23:57
Penibil.
Pff se vede ca este facut de aceleas persoane care au facut si filmul "300" nu prea pare interesant are doar efecte vizuale .................. mi sa parut TARE amuzanta faza cand vine el din cer cu sulita in mana parca era SUPERMAN LOL !!! {1:40}.
2 12
darayawaus pe 7 iulie 2011 21:26
Stai sa-i vezi pe greci experti in arte martiale. Se pare ca, pana la urma, nu asiaticii le-au inventat, ci a fost un dar al zeilor (scuze, al lui Dumnezeu, ca sa nu-i supar pe crestinii "adevarati").
Bart_Simpson pe 8 noiembrie 2011 22:30
@purice - Ipocrit, dezgustator de frivol... Vaaai, dar ce cuvinte mari!!! Stii ce zicea Voltaire? "Religia s-a născut când primul ticălos l-a întâlnit pe primul prost."
KarGo pe 02 Februarie 2013 03:52
Faza in care Freida Pinto isi arata posteriorul este cea mai buna din tot filmul, cam atat de bun este. De fapt, sa nu fiu prea rau, sunt si cateva momente slow-motion spectaculoase + un decor "pictat" destul de reusit. In rest, totul este de la prost in jos. Scenariul este penibil (o varza cu iz de mitologie), replicile la fel, jocul actorilor foarte slab (in special Henry Cavill care este din alt film, deloc credibil in rolul lui Tezeu), costumele stupide, ritmul prea lent in multe momente (macar de ar fi fost ceva profund), zeii dupa ce ca nu au fost toti au mai fost si prezentati intr-o maniera lipsita de imaginatie, iar scenele de lupta care nu au inclus slow-motion-ul au fost slab regizate, am vazut scene mult mai bune in seriale gen Xena sau Hercules
1 0
masenka pe 03 Ianuarie 2013 19:09
slab
un film care nu iti transmite nimic; nicio legatura cu legendele din Olimp, abunda efectele speciale, este cam prea agresiv si sangeros, incinta la violenta; deci, foarte slab, nu as recomanda..
1 0
sarge pe 09 Iunie 2012 00:58
Mult sub nivelul asteptarilor.....o punere in scena nereusita.
1 0
alex_il_fenomeno pe 07 Mai 2012 13:33
a fost un film chiar neasteptat , prin povestirea lui sub forma de basm sau legenda , insa intervenind in numeroase momente si comercialul , reprezentat de efectele speciale atat de uimitoare , sau poate de unele exagerari , putin cam prea mare , insa binevenite in povestea filmului . ritmul atat de bun te tine in mijlocul filmului de la un capat la celalalt , neexistand momente de plictiseala . ma asteptam la ceva comercial de la inceput , insa a fost destul de reusit , dupa parerea mea .
1 0
ryco0984 pe 04 Mai 2012 17:44
I-am dat 7, cred ca este prea mult. Povestea nu este stralucita, am apreciat calitatea sunetului si efectele, poate nu au vrut sa fie o combinatie: 300 Termopile-Clash of the Titans, dar asa lasa impresia.
1 0
constanta pe 11 Martie 2012 12:34
Mult zgomot pentru nimic
Daca va placut Clash of the Titans o sa va placa si asta...trailerul e mai interesant decat filmul. Pe mine m-a plictisit.
1 0
claudiu-daniel-lugoj pe 21 Ianuarie 2012 01:01
claudiu-daniel-lugoj
Mie unul mi-a placut acest film.Efectele speciale pe masura ,povestea foarte interesanta iar imaginea este superba,la fel ca in filmul 300.Eu unul zic ca merita sa vedeti filmul,are multa actiune si efecte foarte bune.
1 0
irimescuirinel pe 02 Ianuarie 2012 16:33
Bun...in general
Daca cineva din acea vreme găsea o arma super tehnologizata cum o descria ? Dar acei eroi care erau modificații genetic sa aibă caracteristici superioare ? Pentru ca până la un punct se poate explica și acest mit..... Depinde din ce unghi privești . Cred ca e bine sa ne amintim de miturile Greciei antice.
1 0
lav pe 11 Decembrie 2011 22:50
de plictiseala
pe mine chiar m-a distrat....l-au tinut cam mult p cavill la bustul gol...suficient cat sa raman treaza:)))...in rest mult prea multe greseli ca sa incep sa le insir ...inteleg ca tre sa oferi viziuni noi dar less is more...si prefer oricand respectarea legendei decat un cocktail mitologic
1 0
wiewx pe 27 Noiembrie 2011 20:48
Film educativ...
Pe langa alte "merite" mai neinsemnate, filmul este educativ. Educativ pentru cei ce nu inteleg pe deplin sensul vorbei "ce are sula cu prefectura" si o varianta a crearii lui Frankestein printr-un puzzle de evenimente a caror numitor comun este ca sunt 3D.
Daca in primul caz "prefectura" sta si se uita scarbita din inaltul Olimpului cum face rost Tezeu de un arc pe care il fura un caine cu prima ocazie si ramane doar cu sula, apoi o "oracola" a carei merit suprem este de a ghici cat rezista Tezeu dupa ce se urca calare pe el, un Heraklyon fudul si mai tot timpul pregatit pentru Haloween, ....in cazul doi, gen Frankestein reloaded, cateva scene legate intre ele prin faptul ca fac parte din acelasi 3D, fara cap si fara coada bine conturate. Toata lumea ia conflictul ca pe ceva personal si se bat toti parte in parte, suparati ca de fapt nu stie nimeni care a dat primul sau cine a… citeşte

1 0
MikkaelWolfganger pe 23 Ianuarie 2013 21:02
Slab,foarte slab.
Immortals este unul dintre filmele ale caror trailere sunt mai bune decat filmul in sine.O tampenie de film,cu cadre imprurmutate de la 300, cu un joc actoricesc ridicol si un scenariu pe care si un urangutan fara inspiratie l-ar fi scris mai bine.Filmul in general este extrem de plicitisitor, cu repici stupide si eroi mitologici neinspirat creati(titanii aia au 120 cm si stau intr-o cusca de 2 pe 2).Tot filmul da arunca cu kitch in stanga si dreapta, vrea sa para epic si nu reuseste decat sa iti transmita o senzatie de dezamagire.
1 1
Bayard pe 01 Ianuarie 2013 21:15
Immortals nu are nicio treaba cu mitologia greaca... au luat niste nume de-acolo si au facut scenaristii ce au vrut cu ele. Conceptul asta de liber arbitru, este crestin, ce legatura are cu zeii Greciei??? pai toate legendele Olimpului tocmai pe asta se bazeaza, pe interventia zeilor in viata oamenilor :) Singura chestie care mi-a placut din tot filmul a fost lupta dintre zei si titani... a fost cumva diferita :). In rest nu pot nici macar sa laud celelalte lupte, sau aspectul... cum sa le apreciezi cand vezi ca armurile astora sunt din carton??? Cand Theseu tine discursul si aia lovesc cu sabiile in scuturi, este evident ca alea se indoaie :)). Oricum, e un film ridicol.
1 1
daron75soad pe 20 Aprilie 2012 13:12
Mai bine nu!
Un film penibil, merita totusi 3 stele pt efectele speciale, in rest, e zero barat. Nu are poveste, are un dramatism telenovelistic, iar femeia oracol...ei bine, arata super gagica, dar, nu stiu daca e normal ca "The virgin oracle" (numele spune ceva despre ea), sa si-o traga cu primul barbat "smecheras" pe care il intalneste. PENIBIL!!!
1 1
alin1234 pe 15 Ianuarie 2012 19:54
merge..
Cam grabit filmul,,prost legat pe ici pe colo;,nu mi bat capul in a zice cine stie ce pt ca e un mit care l iau ca atare..
1 1
DragonMaster pe 30 Noiembrie 2011 10:36
Dezamagire
Filmul acesta a fost o dezamagire totala pentru mine,l-am asteptat de mult timp si nu se compara cu filmul 300 .Ofer nota 5 filmului cu indulgenta iar cei care cred ca va fi un film bun se vor insela amarnic.
1 2
Katalyn89 pe 26 Ianuarie 2012 01:10
nota 9
Super actiune, de la inceput pana la sfarsit, vil recomand cu placere pentru ce`i interesati de fantastik. merita vazut.
1 3
user-63b02ad8a0ee8 pe 22 Aprilie 2023 22:59
Din păcate : forme fără fond, imagini care îți atrag privirea dar sunt lipse de substanță ,senzații multe și prea puține emoții.........
0 0
vasile_cool pe 04 Ianuarie 2021 22:57
Scena unu,ăia țin în gură fier beton striat? Zeii l-au inventat?
0 0
MariusCiprian87 pe 23 Iulie 2019 23:49
Una peste alta, e un fantastic care te prinde, poate unul dintre cele mai reușite pelicule ale genului, cu o grafică excepțională, altfel, făcută pt sălile de cinema dar, care da bine si pe un tv HD cu o diagonală generoasă! O combinație oarecum reușită intre mitologia greacă, imaginația fantastică a regizorului si efectele speciale de calitate ! Un film de văzut, poate chiar împreună cu familia :) !
0 0
danut_iulian pe 18 Octombrie 2017 21:47
Un film foarte bun cu actiune constanta so poveste frumoasa.
0 0
cosmin742000 pe 29 August 2017 08:54
O mizerie de film tipic americana .....................................
0 0
Kuhaylan pe 27 Noiembrie 2016 13:27
WD 1
....................................................
0 0
Go1 2 3

Spune-ţi părerea despre

Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

jinglebells