Articole Horton Hears a Who

Hotarati sa ramana fideli viziunii originale si magiei ce caracterizeaza atmosfera si personajele lui Dr. Seuss atunci cand le-au transpus in cerneala intr-o lume cu totul dimensionala, Jimmy Hayward si Steve Martino au facut o vizita la Biblioteca Geisel de la Universitatea California San Diego, unde sunt adapostite toate operele sale originale. Cautand indicatii pentru designul in stil Seussian, cineastii au studiat conceptia artistica originala a autorului si au citit fiecare manuscris, ba chiar si insemnarile si adnotarile personale. Steve Martino arata ca: "Am fost deosebit de impresionat de unele sculpturi e facute de Seuss, care ofereau indicatii in privinta modului in care si-ar fi transpus el ideile in lumea tridimensionala. Am gasit cateva referinte subtile cu privire la culoare, forma si textura, ce puteau fi incorporate in film.

"Urmarind opera lui Dr. Seuss ca sursa de inspiratie, am inceput sa ne bagam intr-o zona de exagerare specific Seussianiana", continua Martino. "A devenit contagioasa si astfel, am inceput sa intelegem vocabularul vizual al lui Seuss. Am inceput sa-i pieptanam digital pe Who, spre exemplu, si sa ne intrebam cum am face-o in stil Seuss. Amplasarea in lumea lui ne-a stimulat imaginatia.."

Pornind de la operele lui Seuss, el si Hayward s-au straduit sa studieze arhivele. Martino a creat un ghid stilistic care oferea o baza de la care au pornit cineastii pentru a crea o lume complet dimensionala, texturata si luminata in culori realiste. "Puteam sa luam o camera in lumea tridimensionala pe care o construiam si sa o exploram in profunzime", observa Martino.

Lui Seuss ii placea sa-i surprinda pe oameni cu mici detalii si designuri neobisnuite. Cheia spre succes in transpunerea operei sale in lumea animatiei generate pe computer a fost transformarea acestor designuri si detalii in elemente familiare si amuzante. Cineastii au numit aceasta abordare "logica Seussiana" - un proces care ii asigura ca fiecare element traznit era total corect.

Who-ville, un intreg oras situat pe un fir de praf care a aterizat pe un trifoi, are elemente comune cu lumea noastra cotidiana: oamenii se duc la scoala, muncesc, fac cumparaturi. Dar o slujba in Who-ville poate insemna, asa cum subliniaza Hayward, "sa stai toata ziua pe o canapea si sa mananci bomboane". Modalitatile de transport in Who-ville sunt o combinatie de elemente amuzante si elemente familiare. Strazile suprapuse din oras sunt pline de soseto-mobile, de oameni pe picioroange si pe monocicluri, ca sa numim doar cateva dintre cele mai neobisnuite modalitati de transport ale populatiei Who. "Daca exista modalitate de a ajunge undeva, noi am vrut sa o facem foarte interesanta si amuzanta", spune Martino. Soseto-mobilele mentionate anterior - masini cu patru picioare si cu...sosete- a fost mijlocul de transport favorit al cineastilor. Este vehiculul perfect pentru zona de spital, pentru biblioteca sau pentru orice alta zona unde tacerea e de aur. Un alt vehicul preferat a fost pat-mobilul. "Ar scuti multi pasi dimineata", spune Hayward. "Ai putea sa citesti o carte in drum spre serviciu sau sa mai ciupesti niste somn."

Daca un soseto-mobil sau un pat-mobil suna prea conventional pentru voi, atunci ati putea incerca dispozitivul gigantic de catapultare al lui Jo-Jo, pe care il foloseste pentru a avea acces intr-un observator vechi, care are o imagine proeminenta in poveste. In primul rand, Jo-Jo sta jos pe un monociclu conectat la un mecanism, apoi da la pedale invers, parand ca este gata sa se lanseze in pereti, apoi se apuca de ceva si se trage in spate, catapultandu-se drept in sus, in aer, catre o scara suspendata.

Dar ce putem spune despre recreere, spre exemplu despre un meci de tenis? Aici, imaginatia isi spune din nou cuvantul. "Dr. Seuss nu duce niciodata o linie dreapta de la punctul A la punctul B, asa ca am gandit noi ca populatia Who nu ar putea juca pe un teren normal de tenis", spune Hayward. "Ne-am gandit noi: ‘Ce-ar fi sa ridicam terenul de tenis intr-o parte si sa amplasam aceste trepte nebunesti intre cele doua jumatati ale terenului?"

Gravitatea nu este o problema in Who-ville, unde sirurile de scari, fara balustrada, urca spre cer si unde Who merg in jurul unor cladiri gigantice. "Nu ai motiv sa te ranesti in Who-ville", spune Hayward . "Nu e deloc amuzant sa te ranesti."

Chiar si atunci cand Hayward, Martino si echipa lor au venit cu designurile originale, ei tot au dorit ca spectatorii sa se simta ca si cum ar experimenta ceva provenit din lumea Suessiana. "Noi am cautat sa gasim o anumita autenticitate care sa fie pe masura amintirilor oamenilor, referitor la cartea lui Seuss", explica Martino. De pilda, omuletii Who ai lui Seuss erau asemeni unor gandaci, cu capetele rotunde. Pentru a face aceste personaje mai expresive, cineastii au reimaginat personajele, conferindu-le mai multa mobilitate faciala si mai multa miscare la nivelul sprancenelor.

Cineastii au construit pornind de la lumea minimalista Nool conceputa de Seuss, care in cartea sa, spune directorul artistic Thomas Cardone, "a lasat un urias spatiu gol pentru text si ceva lucrare de arta. Asa ca noi nu am inceput cu jungla Seuss intrucat el nu a creat o asemenea jungla. " Jungla Nool din film nu arata ca alte jungle pe care le-am mai vazut, ci este bogata in ferigi enorme, tufe albastre si palmieri in varful carora se afla smocuri ca de par.

Dar chiar si aici, Seuss a fost o sursa importanta de inspiratie. "Aveam nevoie sa cream acel spatiu alb, ca sa zic asa", explica Steve Martino. "Am inceput prin a folosi paleta coloristica a neobisnuitei jungle a lui Seuss, cu nuante de rosu, albastru si alte culori ciudate, la care s-au adaugat plante de blana". "Fiecare frunza din Nool are un soi de flacara, cu curbe asimetrice si mici modele.", adauga Cardone: "Cand te uiti la pomii lui, ii vezi intotdeauna sunt mai grei intr-o parte si arata diferit din alte unghiuri."