21.10.2024
Cu exact o lună înainte de premiera americană (românii vor vedea filmul cu o săptămână înaintea americanilor, din 15 noiembrie), Gladiatorul II a avut o proiecţie de gală la Los Angeles, iar reacţiile sunt entuziaste, anunţă publicaţia Variety. Ambiţiile companiei Paramount Pictures pentru sequelul lansat la 24 de ani de la filmul original sunt mari în ceea ce priveşte potenţialul la Oscar 2025, această primă proiecţie cu publicul având în sală sute de membri votanţi la cele mai urmărite premii pentru cinema.
Publicaţia Variety scrie că Gladiatorul II i-ar putea aduce în sfârşit un Oscar pentru Cea mai bună regie lui Ridley Scott, unul dintre cele mai proeminente nume de la Hollywood care încă nu a câştigat un asemenea trofeu, în ciuda celor trei nomin...Taguri: Dune: Part Two, Connie Nielsen, Denis Villeneuve, ridley scott, Pedro Pascal, Denzel Washington, Aftersun, Paul Mescal, Gladiator II
16.10.2024
Regizorul Chris Sanders şi-a centrat întreaga carieră pe invitaţii la acceptare a celuilalt sau a stilului său de viaţă, oricât de diferit sau aparent periculos este acesta. După prietenia dintre o fetiţă şi o creatură extraterestră din Lilo şi cea dintre un puşti viking şi un dragon din How to Train Your Dragon, iată că regizorul revine cu o poveste similară, dar extrem de atrăgătoare şi eficientă, în The Wild Robot/Roboţica Roz: Gardiana insulei. Mai mult, animaţia se sincronizează cu unicul film live action din cariera regizorului, The Call of the Wild, devenind o odă pentru aprecierea naturii, a tuturor vieţuitoarelor ei şi a ciclului anotimpurilor.
În urma unui taifun, un robot creat de compania Universal Dynamics eşuează pe o insulă. Robotu...Taguri: Ryan Gosling, Pedro Pascal, Lupita Nyong'o, Chris Sanders, The Call of the Wild, Lilo & Stitch, How to Train Your Dragon, The Wild Robot
30.09.2024
Topul 250 al celor mai bune seriale de pe Imdb.com te lasă să te "joci" cu diverse variabile. De exemplu, dacă ordonezi titlurile după data lansării descoperi că The Last of Us este cel mai bine primit serial al ultimilor doi ani, cu un rating de 8,7 din 566.000 de voturi exprimate. Asta face The Last of Us mai popular decât Shogun, pe care presa de specialitate îl consideră cel mai relevant serial al lui 2024. Tot în această zonă se înscrie şi The Penguin (rating 8,8, dar din doar 13.000 de voturi), despre care am scris recent.
The Last of Us a lansat zilele acestea un teaser din care aflăm că al doilea sezon va veni în 2025, fără detalii mai clare despre data premierei. Este un trailer cel puţin entuziasmant, gata să ne spună că, la cinci ani distanţă de la eveni...Taguri: Catherine O'Hara, Pedro Pascal, Bella Ramsey, Shogun, The Penguin, The Last of Us
05.08.2024
Într-un spot publicitar pentru Max în care apar primele imagini din cele mai anticipate seriale HBO pentru sezonul '24-'25, platforma de streaming promite să readucă atât titlurile preferate ale fanilor, cât și câteva noi seriale ce se anunță a fi captivante. Printre cele mai așteptate show-uri HBO se află The Last of Us, The White Lotus și un nou serial din universul Game of Thrones, un prequel numit A Knight of the Seven Kingdoms.
Serialul post-apocaliptic The Last of Us, adaptat după un joc video, se întoarce în 2025 cu un nou sezon după ce primul a fost un real succes, fiind lăudat de critici (scor Rotten Tomatoes de 96% fresh) și de fani deopotrivă. Finalul teaser-ului Max arată un scurt clip în care personajul enigmatic interpretat de Catherine O'Hara îl intre...Taguri: The Sopranos, Creature Commandos, The Gilded Age, The Sex Lives of College Girls, Industry, Harley Quinn, Dune: Prophecy, The Penguin, Dexter Sol Ansell, Peter Claffey
29.07.2024
Mai întâi, în acest weekend Universul Cinematografic Marvel a devenit prima franciză din istorie care a depăşit 30 de miliarde de dolari încasări. De asemenea, Deadpool a avut un weekend de debut extraordinar în Statele Unite, cu 205 de milioane de dolari, devenind filmul cu Rating R (spectatorii sub 17 ani trebuie însoţiţi de un adult pentru a putea intra în sala de cinema) cu cel mai bun debut din istorie şi clasându-se pe locul opt în topul weekend-urilor de premieră cu cele mai mari încasări din toate timpurile.
Cine ştie, poate că minţile luminate de la Marvel şi-au învăţat lecţia şi au înţeles (dacă eşecurile recente nu i-au făcut să ajungă la această concluzie) că e nevoie de mai mult pentru a obţine atenţia (şi banii) publicului, ...Taguri: Thunderbolts*, Julia Garner, The Fantastic Four: First Steps, Avengers: Doomsday, Avengers: Secret Wars, Deadpool & Wolverine, Thunderbolts, Florence Pugh, David Harbour, Julia Louis-Dreyfus
10.07.2024
Luna iulie este fără îndoială luna gladiatorilor pe Cinemagia: după ce am vorbit pe larg despre serialulThose About to Die, primul serial din cariera celebrului Roland Emmerich, iar zilele trecute îţi arătam o galerie cu imagini din Gladiator 2, iată că a apărut şi un trailer generos, de trei minute, al acestui blockbuster aşteptat.
Ni se confirmă ceea ce multă vreme a fost o presupunere: personajul principal interpretat de Paul Mescal este o versiune matură a lui Lucius, puştiul salvat de Maximus (Russell Crowe) în Gladiator. Câteva cadre din trailer ni-l arată pe Lucius copil asistând la confruntarea dintre Maximus şi Commodus (Joaquin Phoenix) de la finalul primului film. Apoi, un Lucius matur spune că nu are nicio amintire despre trecutul său, dar sinopsisul of...Taguri: Pedro Pascal, Fred Hechinger, Joseph Quinn, Those About to Die, Paul Mescal, Gladiator 2
02.07.2024
Zilele trecute publicaţia Deadline preciza, într-o analiză a candidaţilor cu şanse la Oscar 2025, că Gladiator 2 ar putea fi cel mai proeminent lungmetraj intrat în cursă şi că sequel-ul i-ar putea aduce lui Ridley Scott Oscarul pentru Cea mai bună regie. Aseară, Vanity Fair publica o galerie de imagini inedite din sequelul pe care românii îl vor vedea cu o săptămână înaintea americanilor, cu începere din 15 noiembrie.
Îi vedem în sfârşit pe Paul Mescal, Pedro Pascal, Denzel Washington şi Joseph Quinn în rolurile principale din acest film ce ar putea bate recorduri la încasări, devenind unul dintre hiturile anului nu doar în ceea ce priveşte nominalizările la Oscar, ci şi numărul de bilete vândute.
Primul trailer al filmului se va lansa exact peste o săpt...Taguri: ridley scott, A Quiet Place: Day One, Joseph Quinn, Connie Nielsen, Denzel Washington, Pedro Pascal, Paul Mescal, Gladiator 2
19.10.2023
În anul 2000, Gladiator devenea unul din hiturile lui Ridley Scott, transformându-l într-un star global pe Russell Crowe şi captivând publicul cu povestea sa despre demnitate, curaj şi sacrificiu. În acest moment, Gladiator ocupă locul 36 în topul imdb al celor mai populare filme din toate timpurile, cel mai bun semn al influenţei sale în preferinţele cinematografice ale unei întregi generaţii. Dacă ieri îţi povesteam despre Those About to Die, serial cu gladiatori creat de celebrul Roland Emmerich, hai să vorbim azi despre Gladiator 2, cel mai aşteptat sequel al anului viitor, de a cărui premieră, 22 noiembrie 2024, ne desparte în acest moment un an întreg.
Desigur, ştim de la bun început motivul pentru care Russell Crowe nu se întoarce în sequel, rolul principa...Taguri: Gladiator 2, Fred Hechinger, Joaquin Phoenix, Djimon Hounsou, Connie Nielsen, Derek Jacobi, Fauda, Aftersun, Normal People, Paul Mescal
05.03.2023
Pentru cei care nu sunt la curent cu serialul The Book of Boba Fett, s-ar putea ca începutul sezonului al treilea din The Mandalorian să vină cu o surpriză gigantică: deşi la sfârşitul sezonului anterior Din Djarin (Pedro Pascal) şi Grogu îşi luau la revedere, iată-i din nou alături la începutul sezonului lansat în prima zi a primăverii. Pentru a vedea cum s-a petrecut reuniunea, fanii Star Wars trebuie să vadă episoadele 5 şi 6 din The Book of Boba Fett, care se concentrează exclusiv pe Din şi Grogu, ceea ce i-a determinat pe mulţi să le considere un The Mandalorian 2.5.
Prin amabilitatea Disney+, Cinemagia a avut ocazia să vadă nu doar primul episod al noului sezon The Mandalorian, ci şi pe al doilea, care se va lansa pe 8 martie. Şi trebuie să te ţii bine, p...Taguri: Pedro Pascal, The Book of Boba Fett, Andor, The Mandalorian
09.01.2023
Lansarea unui serial bazat pe o povestire atât de profundă precum aceea care a susținut două dintre cele mai importante jocuri video din toate timpurile este evenimentul lunii. Este vorba despre lansarea primului sezon al serialul de nouă episoade The Last of Us, ce va avea premiera pe HBO și HBO Max în data de 16 ianuarie. Cinemagia scria, într-un articol dedicat serialelor din 2023, că „The Last of Us este poate cel mai aşteptat serial al anului, chiar şi din simplul motiv că nu lipseşte din absolut nicio listă a marilor publicaţii. Serialul este recomandat şi de creatorul său, Craig Mazin, care a impresionat cu megahitul Chernobyl”.
Serviciul de streaming Disney+, casa filmelor și serialelor de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și Star, și ...Taguri: Poker Face, Craig Mazin, Chernobyl, Ali Abbasi, Zar Amir-Ebrahimi, Jason Segel, 1923, Harrison Ford, Lukas Dhont, Natasha Lyonne
02.01.2023
În 2023 ne aşteptăm ca fluviul serialelor să se dezlănţuie din nou, producţia revenind la anvergura din 2019, când nu mai puţin de 500 de seriale erau produse anual la Hollywood. Având în vedere timpul nostru limitat, fluxul este pur şi simplu copleşitor: cum să alegi o producţie care să merite un binging de weekend? În acest context, ne-am propus să "cernem" oferta într-un articol publicat în mai multe părţi şi să alegem câteva zeci de titluri recomandate de premisele interesante şi de popularitatea şi experienţa creatorilor lor.
Pentru început, câteva precizări. În primul rând, am inclus numai seriale noi. În al doilea rând, am omis seriale care completează diverse francize (sau universuri cinematografice) ultrapopulare, considerând că acelea nu au n...Taguri: Harrison Ford, Jason Segel, Damon Lindelof, Betty Gilpin, Taylor Schilling, Jason Katims, Justin Theroux, Woody Harrelson, The White House Plumbers, Natasha Lyonne
20.07.2021
Atunci când vorbim de o povestire atât de profundă precum aceea care a susținut două dintre cele mai importante jocuri video din toate timpurile, cu siguranță că vrem să fie cum trebuie și adaptarea TV. Judecând după amploarea bugetelor pentru adaptarea live-action a The Last of Us, cu siguranță acestea vor merge până la capăt pentru aducerea unei lumi întregi pe micul ecran.
Cu filmările în derulare la Fort Macleod în Alberta, Canada, Damian Petti, președintele International Alliance of Theatrical Stage Employees a vorbit la TV despre producție, descriind-o „un monstru” și continuând să precizeze: „are cinci scenariști și folosește o armată de sute de tehnicieni. A avut șase luni de pregătire și preconizăm 12 luni de filmare. Acest proiect depășe...Taguri: Pedro Pascal, Bella Ramsey, The Last of Us
01.07.2021
Nico Parker, fiica popularei actriţe Thandie Newton (care se prezintă acum drept Thandiwe Newton), a devenit cunoscută în 2019, când interpreta un rol principal din remake-ul Disney Dumbo, în regia lui Tim Burton. Pe Nico o vom vedea pe marile noastre ecrane în august, în thriller-ul SF Reminiscence/Reminiscențele trecutului, dar ştirea zilei este că actriţa în vârstă de 16 ani a pus mâna pe un rol principal în The Last of Us, adaptarea HBO a lăudatului joc video omonim.
Parker o va interpreta pe Sarah, fiica protagonistului Joel (Pedro Pascal).
Scenariul scris de Craig Mazin, răspunzător de un alt superhit HBO, Chernobyl, ne va purta direct în lumea postapocaliptică din jocul video al celor de la Naughty Dog. Eroii, Joel şi Ellie (Bella Ramsey), fac tot ce le stă ?...Taguri: Reminiscence, Quo vadis Aida?, Grbavica, Bella Ramsey, Pedro Pascal, Jasmila Zbanic, Tim Burton, Chernobyl, The Last of Us, Dumbo
12.02.2021
Serialul The Last of Us prinde formă, devenind una dintre cele mai importante producții pentru HBO. Acum, avem și două nume de actori, scrie shortlist.com.
Citeşte despre alte şase ecranizări după jocuri extrem de populare.
Povestea lui Joel și a lui Ellie este principalul fir narativ pentru The Last of US, inspirat de seria de jocuri video Naughty Dog. Este vorba despre supraviețuitorii unei apocalipse zombie care încearcă să își refacă viețile într-o America distrusă, luptând cu niște creaturi care aduc cu zombie, infectați de fungi mutanți. În joc, Joel și Ellie erau personificați de către Troy Baker și Ashley Johnson, dar în serial aceștia vor fi jucați de alți actori cunoscuți.
După The Hollywood Reporter, așa cum confirmă și creatorul serialului N...Taguri: Pedro Pascal, Bella Ramsey
29.12.2020
Pe 25 decembrie Wonder Woman 1984, producția semnată de către Patty Jenkins, era proiectată într-un număr restrâns de săli, din cauza pandemiei, dar mai ales era distribuită pe serviciul de streaming HBO Max, cu multă publicitate. Acest sequel al filmului de epocă Wonder Woman din 2017 o readuce pe eroina benzilor desenate DC - din nou jucată de Gal Gadot - pe ecrane pentru următoarea aventură. Există acțiune, comedie, poveste de dragoste, dar și dramă, toate plasate în perioada anilor 1980.
Deși e departe de a se integra în societatea umană, Diana a reușit să înțeleagă cum funcționează societatea noastră. Ceea ce include a fi la curent cu ultima modă, cu pulovere cu mânecile rulate și pantaloni de stofă, despre care îl învață cu plăcere pe Steve Tre...Taguri: Lynda Carter, Pedro Pascal, Kristen Wiig, Gal Gadot, Patty Jenkins, Chris Pine, Wonder Woman 1984