Serial cu gladiatori, un superhit al anului viitor?

de Ştefan Dobroiu în 17 Oct 2023
Iată ce recomandă producţia Those About to Die, care termină filmările luna aceasta

Am anunţat lunile trecuteRoland Emmerich va reveni curând în atenţie cu primul său serial, Those About to Die, a cărui poveste explorează violenta lume a gladiatorilor în perioada când unul dintre cele mai populare vestigii ale Romei, Colosseum-ul, abia fusese construit. În timp ce Hollywood-ul era blocat de greva simultană a scenariştilor şi a actorilor, regizorul german şi-a văzut liniştit de treabă în studiourile Cinecittà din Roma, iar luna aceasta serialul termină filmările.

Chiar acum, Those About to Die are o primă întâlnire cu publicul la MIPCOM Cannes, o piaţă globală unde cele mai noi producţii de televiziune pot semna contracte de distribuţie în toată lumea. Serialul lui Emmerich va fi disponibil pe Prime Video în multe ţări (nu a fost confirmată deocamdată o disponibilitate în România), dar este clar că producătorii îşi doresc acces la publicul din întreaga lume la premiera a cărei dată nu a fost anunţată încă.

Dar de ce este atractiv Those About to Die? Să trecem în revistă câteva atuuri ale acestui serial inspirat de cartea omonimă a istoricului Daniel P. Mannix, publicată în 1958 şi sursă directă a filmului Gladiator, una dintre cele mai iubite drame istorice din toate timpurile. Desigur, scenariul serialului nu se va "suprapune" cu Gladiator - care oricum şi-a populat contextul istoric cu personaje în mare parte fictive - dar cu siguranţă va beneficia de atractivitatea unor atuuri perene ale producţiilor similare: un buget consistent pentru costume şi scenografie, plus readucerea la viaţă a Colosseum-ului.

Emmerich nu a fost niciodată preferatul criticilor, dar nimeni nu i-a putut reproşa vreodată că nu este în stare să pună în scenă un spectacol de anvergură şi ne aşteptăm ca Those About to Die nu va face excepţie. Este de ajuns să te gândeşti la Ziua Independenţei, The Day After Tomorrow, Godzilla şi 2012, pentru a te convinge că puţini sunt regizorii care ştiu să cheltuiască mai bine un consistent buget de efecte speciale şi să conducă o armată de tehnicieni şi specialişti în efecte vizuale pentru a crea secvenţe gata să atragă atenţia publicului.

Dar poate că cel mai ofertant aspect la acest serial ce a costat 150 de milioane de dolari este jocul de putere imaginat de Robert Rodat, scenarist nominalizat la Oscar pentru Salvaţi soldatul Ryan. Pe de o parte îl avem pe împăratul Vespasian, interpretat de nimeni altul decât Anthony Hopkins (de altfel unicul nume cu adevărat mare de pe generic), pe de altă parte avem gloata, populaţia Romei, care trebuie ţinută în frâu cu "pâine şi circ", adică ospeţe gratuite şi spectacol, o abordare a păcii sociale ce a generat o expresie ce încă dăinuie milenii mai târziu. Pentru a oferi acest spectacol, există patru companii deţinute de artistocraţi romani, Albaştrii, Roşii, Verzii şi Albii, companii ai cărei gladiatori şi entertaineri se înfruntă în ring, distrăgând atenţia gloatei de la adevăratele probleme ale societăţii.

Ne aşteptăm ca Those About to Die să nu fie doar despre despre violenţă şi sânge, ci şi despre corupţie şi trădare, dar şi despre esenţa spectacolului, această putere impresionantă de a captiva şi de a oferi catharsis unei mulţimi de oameni, creând poveşti cu protagonişti şi antagonişti şi determinând publicul să investească emoţie în ceea ce văd. Este o formă de spectacol rudimentar, dar captivant, de care am vorbit cel mai recent în cronica noastră la serialul Heels, despre o companie de wrestling dintr-un orăşel din Sudul american.

Foto: cadru din filmul Gladiator.

Exploreaza subiecte similare:

Roland Emmerich, Anthony Hopkins, gladiator, Robert Rodat, Heels, Those About to Die

Alte știri din cinema

M3GAN 2.0: pledoarie pentru cumpătare

Continuarea horror-ului "tehnologic" se dedă unor excese de-a dreptul surprinzătoare

Povestea adevărată a unei eroine: Sub acoperire/Undercover

Sub acoperire spune povestea incredibilă a unei polițiste infiltrate timp de opt ani în gruparea teroristă ETA: Aranzazu Berradre Marín, pe numele ei real Elena Tejada

Filmul care i-a adus lui Arnold cei mai mulţi bani! Titlul o să te surprindă

Nu, nu este nici Minciuni adevărate şi nici vreun film din seria Terminator

Sarah Jessica Parker, remarci asupra sexismului spectatorilor. Are dreptate?

Actriţa din Totul despre sex rememorează momentele când publicul s-a întors împotriva personajului ei, Carrie Bradshaw

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 27 iunie 2025 22:41
Vad ca este un serial nou (2024), acum povestea nu poate fi scrisa de la zero fara sa aiba nuante din alte productii, dar clar se prezinta a ceva de urmarit.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells