29.01.2014
La începutul anului Cinemagia ţi-i prezenta pe supereroii aşteptaţi în următoarea perioadă pe marile ecrane (click AICI), dar cum i-am putea nesocoti pe cei ce nu dispun de vreo putere specială, dar sunt gata să se sacrifice pentru binele celor dragi sau pur şi simplu pentru binele general, aruncându-se în luptă cu o mulţime de răufăcători? Iată-i mai jos pe cei mai interesanţi eroi umani ai lui 2014.De vinerea trecută i-am văzut pe Ice Cube şi Dragoş Bucur urmărindu-se în Ride Along/Un poliţist şi jumătate, iar de vineri îi avem pe ecrane pe Kellan Lutz în Legenda lui Hercule şi pe Nicolas Cage în Tokarev. Să vedem cine urmează în celelalte luni ale anului.
Pe care dintre ei l-ai sau i-ai vrea alături într-o luptă pe viaţă şi pe moarte?Eroii monum
...Taguri: Aaron Paul, Need for Speed, Wesley Snipes, Jason Statham, Mel Gibson, Harrison Ford, Antonio Banderas, Jet Li, Dolph Lundgren, Arnold Schwarzenegger
15.01.2014
Anul 2013 le-a arătat studiourilor de la Hollywood că efectele speciale scumpe şi actorii populari nu sunt ingrediente suficiente pentru a convinge publicul. Câteva dintre titlurile cu bugete mari au eşuat din punct de vedere financiar, lungind lista pariurilor pierdute de producători. Bineînţeles, ceea ce analiştii consideră un film riscant se poate dovedi o surpriză plăcută (cum a fost anul trecut World War Z) şi, ulterior, un important succes de casă. Primele două săptămâni din 2014 au venit cu o mulţime de articole care nominalizează astfel de proiecte riscante ale anului, iată câteva dintre titlurile cel mai des pomenite.Eu, Frankenstein/24 ianuarieDeşi a avut apariţii în filme de mare succes (Cavalerul negru este doar un exemplu), Aaron Eckhart nu este cons...Taguri: X-Men: Days of Future Past, Darren Aronofsky, Russell Crowe, Noah, Pompeii, Need for Speed, Aaron Paul, RoboCop, Jose Padilha, Joel Kinnaman
20.12.2013
Din luna martie a anului viitor se lansează în cinematografe Need for Speed, adaptarea popularei francize de jocuri video a Electronic Arts, sub egida studiourilor Dreamworks. După un trailer în care facem cunoștință cu protagoniștii și o seamă de imagini de la filmări, a fost lansat și posterul filmului, pe care tronează în umbra flăcărilor generate de exploziile declanșate de goana urmăririle spectaculoase de care vom avea parte, Aaron Paul, în rol titular.
Într-o poveste clasică de răzbunare, în care eroul central declară de la bun început sus și tare că va avea ac de cojocul tuturor celor care l-au băgat la închisoare și i-au distrus viața, mărci celebre de mașini se vor întrece într-o cursă plină de adrenalină și de neprevăzut, condimentată d...Taguri: actor, Imogen Poots, Michael Keaton, Dominic Cooper, Dakota Johnson, Scott Waugh, Paul Walker, Aaron Paul, Need for Speed
01.10.2013
Serialul Breaking Bad, câștigător anul acesta al premiului Emmy pentru cel mai bun serial-dramă, dar cu numeroase alte premii şi nominalizări la activ, s-a încheiat în acest week-end şi a adus cu această ocazie în faţa micilor ecrane o mulţime de fani şi admiratori ai serialului. Site-ul Vulture a preluat cifra de 10,3 milioane de spectatori, mai mult de jumătate dintre aceştia aparţinând intervalului de vârstă 18-49 de ani.
Cifrele fabuloase de audienţă nu au reuşit însă să doboare recordul înregistrat la final de megasuccesul celor de la AMC, The Walking Dead, ce a fost urmărit de 12,4 milioane de spectatori.
Breaking Bad, creaţie a lui Vince Gilligan, care a servit şi ca producător al serialului, a avut premiera pe 20 ianuarie 2008, pe postul TV AMC, sub ...Taguri: Anna Gunn, Aaron Paul, Bryan Cranston, The Walking Dead, Breaking Bad
26.09.2013
Ascensiunea la Hollywood este imprevizibilă, dar un lucru e cert: când un tânăr actor pune mâna pe un rol important, şansele să devină un star sunt mult mai mari. Iată mai jos câteva nume devenite cunoscute în seriale de televiziune sau în filme independente şi cu mare potenţial să devină celebri pentru proiectele pentru marele ecran până la sfârşitul deceniului....Taguri: Under the Dome, Tomorrowland, The Maze Runner, Chronicle, Fruitvale Station, Divergent, The Descendants, Breaking Bad, Need for Speed, Pompeii
26.09.2013
Apreciatul serial Breaking Bad se termină în curând, dar Aaron Paul merge mai departe (şi nu lent) în ecranizarea jocului video Need for Speed. Regizat de Scott Waugh, filmul se lansează în luna martie şi promite o mulţime de întreceri de maşini, explozii şi violenţă. Tobey (Aaron Paul), un pilot de curse ilegale, este băgat la închisoare când prietena sa moare în timpul unei curse. Realizând că a fost înşelat şi că a căzut în capcana fostului său asociat, Tobey îşi ispăşeşte pedeapsa gândindu-se încontinuu la răzbunare. După eliberare, se înscrie în cea mai periculoasă şi lungă cursă ilegală, ce are loc pe întreg teritoriul Statelor Unite. De parcă pericolul întrecerilor fără reguli între bolizi nu ar fi de ajuns, fostul său asociat promi...Taguri: Scott Waugh, Breaking Bad, Need for Speed, Aaron Paul
23.09.2013
Cu mai multe nominalizări anterioare la activ şi premii oferite actorilor din rolurile cheie, Breaking Bad a reuşit în această noapte să obţină şi premiul pentru Cel mai bun serial-dramă. Modern Family, o prezenţă constantă în ultimii ani printre câştigătorii Emmy, a fost numit Cel mai bun serial de comedie, potrivit rezultatelor consemnate de IMDB.com.
Miercuri, 25 septembrie, de la ora 20:00, HBO va difuza varianta editată şi subtitrată a ceremoniei. Începând cu 30 septembrie, gala de decernare a Premiilor Emmy® va fi disponibilă şi pe HBO GO.
Cea de-a 65-a ediţie a Primetime Emmy Awards a adus multe surprize, iar printre acesta s-au numărat alegerea lui Jeff Daniels ca Cel mai bun actor în rol principal într-un serial-dramă (The Newsroom), în detrimentul ...Taguri: Steel Magnolias, Alfre Woodard, Restless, Charlotte Rampling, Imelda Staunton, Sarah Paulson, Ellen Burstyn, Peter Mullan, John Benjamin Hickey, Scott Bakula
14.09.2013
Studiourile Dreamworks au lansat primele imagini oficiale din versiunea pentru marele ecran a lui Need for Speed, populara franciză de jocuri video a Electronic Games. Aaron Paul (Breaking Bad), protagonistul peliculei, se află alături de Scott Mescudi în prima dintre imagini, în vreme ce în a doua îi vedem pe Dominic Cooper şi Dakota Johnson, actriţa aleasă recent în rolul Anastasiei Steele din adaptarea romanului Fifty Shades of Gray.
„Dominic este, într-un fel, antagonistul filmului”, explică Aaron Paul pentru site-ul Entertainment Weekly. „Dakota este fosta iubită a personajului pe care îl interpretez, iar Dominic este bărbatul cu care încearcă o nouă relaţie”, a completat actorul.
Potrivit sinopsisului oficial al peliculei, Need for Speed „marchează o...Taguri: Imogen Poots, Michael Keaton, Scott Waugh, Fifty Shades of Grey, Dakota Johnson, Dominic Cooper, Breaking Bad, Aaron Paul, Need for Speed
11.06.2013
Anunţul recent făcut de către reprezentanţii companiilor DreamWorks şi Ford Motor - de parteneriat exclusiv pentru viitorul filmNeed for Speed - a coincis cu aducerea în faţa publicului a vedetei pe patru roţi a filmului, un Ford Mustang unicat, scriu cei de la IGN.com.
Într-o conferinţă de presă ce avut loc ieri în cadrul ediţiei de anul acesta a Electronic Entertainment Expo (E3), protagonistul lui Need for Speed, starul din Breaking Bad, Aaron Paul, s-a ocupat de introducerea în scenă a modelului Ford, creat special pentru adaptarea celebrului joc video: „Asemenea jocului, vrem să vă oferim acea doză de adrenalină care să vă ridice din scaun. În ultimele luni, am condus unele dintre cele mai grozave maşini din lume, inclusiv acest model de Mustang creat spe...Taguri: Scott Waugh, Aaron Paul, Breaking Bad, Need for Speed
11.04.2013
Celebra franciză de jocuri video Need for Speed a fost recent anunţată drept sursa de inspiraţie a unei producţii cinematografice cu acelaşi nume a cărei lansare va avea loc în martie anul viitor.
Electronic Arts, compania producătoare a jocurilor, a definitivat colaborarea cu studiourile Dreamoworks la începutul acestui an, iar primele imagini de la filmări au fost deja surprinse de către cei de la carscoops.com, vedetele acestora fiind maşinile cu mulţi cai putere, modele scumpe şi rare precum McLaren P1, Spania GTA, Lamborghini Sesto Elemento, Koeningsegg Agera R.
Filmul, al cărui scenariu, imaginat de fraţii George (Real Steel) şi John Gatins (Coach Carter) este o poveste originală, ce nu se bazează pe niciuna din producţiile video ale francizei şi are în centru...Taguri: Scott Waugh, Michael Keaton, Imogen Poots, Dominic Cooper, Aaron Paul, John Gatins, Need for Speed
02.04.2013
Data de lansare a peliculei Need for Speed a fost amânată, anunţă cei de la Deadline.com. Pentru a evita competiţia, filmul va debuta acum în cinematografele americane pe 14 martie 2014, faţă de 7 februarie, data stabilită anterior.
Modificarea vine din dorinţa celor de la compania de distribuţie a filmului (Walt Disney Studios) de a evita alte două noi-lansări ale lunii februarie, The Lego Movie, al celor de la Warner Bros. şi RoboCop, al Sony/Columbia Pictures.
Need for Speed este o producţie a Electronic Arts în colaborare cu studiourile DreamWorks şi îl are în centru pe Tobey Marshall (Aaron Paul), un tânăr certat cu legea, recent eliberat din închisoare. Singurul său gând este acela al răzbunării pe cel care l-a trimis după gratii printr-una din şmecheriil...Taguri: Michael Keaton, Imogen Poots, Dominic Cooper, Aaron Paul, RoboCop, The Lego Movie, Need for Speed
07.02.2013
Studiourile Dreamworks Pictures aduc pe marile ecrane adaptarea popularului joc video Need for Speed, a cărui distribuţie a fost completată recent cu legendarul Michael Keaton, intepretul lui Batman în filmele lui Tim Burton (Batman şi Batman Returns).
În rol principal îl vom vedea pe starul lui Breaking Bad, Aaron Paul, alături de actriţa pe care o ştii din 28 Weeks Later, Imogen Poots, dar şi Dominic Cooper (Captain America: The First Avenger, Abraham Lincoln: The Vampire Hunter).
Filmul va avea în centru un pasionat al curselor de maşini de stradă (Paul) care face echipă cu un afacerist bogat şi arogant (Cooper), însă este în curând păcălit de acesta şi ajunge la închisoare. După executarea pedepsei, se înscrie într-o cursă New York – Los Angeles doar pen...Taguri: actor, Need for Speed, John Gatins, Scott Waugh, Tim Burton, Dominic Cooper, Imogen Poots, Aaron Paul, Michael Keaton
07.11.2012
Adaptarea extrem de popularei francize video, Need for Speed, şi-a pus deja în mişcare producţia şi accelerează lucrul pentru a atinge data de lansare stabilită pentru 2014. Actorii Aaron Paul şi Imogen Poots au fost aleşi ca protagonişti, iar pelicula are acum o intrigă oficială, dar şi un nou actor în distribuţie, anunţă SlashFilm.com.
Filmul va spune povestea unui pilot de curse ilegale (Paul), deţinătorul unui garaj în care foarte scumpele maşini folosite la întreceri sunt tunate. Când unul dintre prietenii săi cei mai buni este ucis în timpul unei curse, vina cade asupra lui şi este trimis la închisoare. Realizând că a fost înşelat şi a căzut în capcana unui duşman, face tot posibilul ca, după ispăşirea pedepsei, să se răzbune.
Starul lui Capt...Taguri: Need for Speed, Dominic Cooper, Abraham Lincoln: Vampire Hunter, Captain America: The First Avenger, Imogen Poots, Aaron Paul
01.11.2012
Starul lui Breaking Bad, Aaron Paul, era numit pe la jumătatea lunii octombrie în rolul central masculin din adaptarea celebrei francize video Need for Speed. Iată că acum actorul şi-a găsit şi o parteneră, în persoana actriţei Imogen Poots, distribuită de Dreamworks în rolul central feminin, scrie The Hollywood Reporter.
Poots, pe care o ştii din 28 Weeks Later şi recentul Fright Night, va juca rolul unei „foarte pricepute şi frumoase vânzătoare de maşini, cu legături în lumea celor bogaţi prin intermediul maşinilor de elită pe care le promovează”.
De regia filmului se va ocupa Scott Waugh (Act of Valor), după un scenariu de George Gatins, care a lucrat la adaptare alături de fratele său, John Gatins. Dreamworks a declarat anterior că „filmul îşi va a...Taguri: George Gatins, Act of Valor, Scott Waugh, Fright Night, 28 Weeks Later, Imogen Poots, Aaron Paul, Breaking Bad
24.09.2012
Ediţia de anul acesta a premiilor TV Primetime Emmy, prezentată de comicul american Jimmy Kimmel şi transmisă de postul ABC, şi-a desemnat în această dimineaţă câştigătorii. Surpriza ediţiei a venit din partea dramei Homeland, al cărei actor principal, Damian Lewis, a fost recompensat cu primul Emmy din carieră.
Claire Danes, care s-a ales la începutul anului şi cu un Glob de Aur pentru partitura agentei CIA din serial, a primit, aşa cum era anticipat, premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol principal. Homeland, numit cel mai bun serial-dramă, a primit şi statueta pentru Cel mai bun Scenariu al acestei categorii.
Modern Family domină secţiune de comedie a galei şi ia acasă premiul de Cel mai bun serial-comedie, alături de premiile pentru actorii secundari,...Taguri: Ashton Kutcher, Two and a Half Men, Sherlock, Project Runway, Dancing with the Stars (Dance Off), The Amazing Race, Judy Davis, Mare Winningham, Sarah Paulson, Frances Conroy
14.10.2011
Vă spuneam ieri că aşteptatul Die Hard 5 are un titlu, un subiect şi o dată de lansare. Noile aventuri ale lui John McClane se vor intitula A Good Day to Die Hard, iar data de lansare este cel puţin surprinzătoare: de Ziua Sf. Valentin, în februarie 2013.Dacă primul film avea loc într-un zgârâie-nori, al doilea într-un aeroport, al treilea în întregul New York, iar al patrulea pe teritoriul Statelor Unite, Die Hard 5 va fi cât se poate de internaţional, aşa cum se zvonise în urmă cu un an. Se pare că John McClane şi fiul său vor avea de-a face cu nişte ruşi, însăşi soarta democraţiei fiind în pericol! Un rol important în sequel îl va avea fiul lui McClane, pentru găsirea unui actor potrivit aflându-se acum la vânătoare o mulţime de agenţi de casting. Conform slashfilm, favoriţi ar fi Ben F
...Taguri: actor, Live Free or Die Hard, Jeremy Irons, Die Hard 3: With a Vengeance, Die Hard 2, Mel Gibson, Harrison Ford, Richard Gere, Burt Reynolds, Sylvester Stallone