Need for Speed fuge de Robocop şi de… Lego

de Cristina Grigore în 2 Apr 2013
Strategia de marketing a distribuitorului îi asigură producţiei DreamWorks şanse mai mari de succes la box-office

Data de lansare a peliculei Need for Speed a fost amânată, anunţă cei de la Deadline.com. Pentru a evita competiţia, filmul va debuta acum în cinematografele americane pe 14 martie 2014, faţă de 7 februarie, data stabilită anterior.

Modificarea vine din dorinţa celor de la compania de distribuţie a filmului (Walt Disney Studios) de a evita alte două noi-lansări ale lunii februarie, The Lego Movie, al celor de la Warner Bros. şi RoboCop, al Sony/Columbia Pictures.

Need for Speed este o producţie a Electronic Arts în colaborare cu studiourile DreamWorks şi îl are în centru pe Tobey Marshall (Aaron Paul), un tânăr certat cu legea, recent eliberat din închisoare. Singurul său gând este acela al răzbunării pe cel care l-a trimis după gratii printr-una din şmecheriile sale, un bogat om de afaceri (interpretat de Dominic Cooper), iniţial partenerul său.

Se înscrie astfel într-una din cele mai spectaculoase şi mai dure curse de maşini ilegale, ce adună piloţi de calibru din toată lumea. Cum fostul său partener află de planul de răzbunare, pune o recompensă consistentă pe capul său. Filmul promite să fie „o producţie plină de adrenalină, alertă, adânc înrădăcinată în tradiţia grozavelor filme cult cu maşini ale anilor ’70, rămânând în acelaşi timp fidelă francizei jocului video pe care se bazează”, aşa cu se menţiona în comunicatul de presă.

Din distribuția filmului mai fac parte Imogen Poots (Fright Night) şi Michael Keaton (Batman).

Exploreaza subiecte similare:

Need for Speed, The Lego Movie, RoboCop, Aaron Paul, Dominic Cooper, Imogen Poots, Michael Keaton

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin_kedii pe 2 aprilie 2013 12:10
le astept pe toate :d mai ales Need for Speed
Bayard pe 2 aprilie 2013 13:21
Mie imi pare plictisitor
AndreBlack pe 2 aprilie 2013 15:27
De-abia astept sa vad ce o sa iasa . Oricum are concurenta foarte mare cu Fast & Furious .
Sayko pe 2 aprilie 2013 20:00
Tare imi e ca doar numele o sa fie de filmul asta.Si plus de asta in spatele productiei se afla EA,cea mai detestata companie de pe mapamond.
MikkaelWolfganger pe 2 aprilie 2013 21:42
Detestati pe buna dreptate.Companie mai hrapareata,neserioasa si fara pic de respect fata de public, ca EA nu cred ca a existat si nu cred ca va exista vreo data.
Theodoric pe 2 aprilie 2013 22:02
jocul mi se pare foarte bun,sa vedem acum cum o sa iasa si filmul
alex_il_fenomeno pe 1 mai 2013 17:45
Nimic nu este batut in cuie, deci surprize pot aparea pe parcurs...
yukkio pe 3 februarie 2014 13:14
seria jocurilor este foarte buna dar nu cred ca va fi un fim prea reusit

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells