Zece romane care au schimbat lumea... filmului

de Mihnea Columbeanu în 9 Oct 2012

Aproape de la începuturi, filmul s-a "hrănit" frecvent din proză şi teatru, iar unele dintre cele mai bune filme ale tuturor timpurilor sunt ecranizări - după surse celebre sau nu... Majoritatea marilor capodopere literare au fost transpuse pe ecran - dar, cel mai adesea, cel mult corect (cum să-şi găsească echivalentul filmic Dostoievski, Tolstoi, Goethe, Proust, Joyce - şi atâţia alţii ca ei...?).

Se ştie cât de rar un film depăşeşte cartea care l-a inspirat. Au existat, însă, şi cazuri când scrieri fie valoroase, fie obscure, au stat la originea unor filme excelente, sau măcar influente. Să vedem, în continuare, zece dintre cele mai semnificative exemple...

Afișează:
1 din 12

În 1897, când a publicat "Dracula", Bram Stoker nici nu bănuia că romanul său inspirat vag din personajul istoric al lui Vlad Ţepeş avea să fie una dintre pietrele de temelie ale viitorului gen horror - atât în literatură, cât şi pe ecran. Totuşi, prima şi cea mai bună ecranizare a sa, "Nosferatu, eine Symphonie des Grauens" ("Nosferatu, o simfonie a ororii" - 1922, Friedrich Wilhelm Murnau, cu Max Schreck), a rămas în istorie ca o capodoperă a curentului expresionist.

Aproape nouă ani mai târziu, subiectul a fost preluat de americani, cu "Dracula" (1931 - Tod Browning, cu Bela Lugosi) - care, deşi marcat de multe stângăcii proprii epocii, avea să dea semnalul adevăratului start al filmului horror ca atare. În continuare, personajul a apărut în nenumărate filme, inclusiv submediocrele producţii Hammer din anii '50-60, cu Christopher Lee (devenit "cel mai celebru Dracula"), sau remake-ul onorabil, dar atât, al lui Francis Ford Coppola: "Bram Stoker's Dracula" (1992 - cu Gary Oldman).

Chiar şi filmul iniţial a fost abordat din nou, de către Werner Herzog, în "Nosferatu: Phantom der Nacht" ("Nosferatu, fantoma nopţii" - 1979, cu Klaus Kinski), dar nici unul dintre toate acestea nu a depăşit capodopera iniţială a lui Murnau.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
HarryCineastul5 pe 9 octombrie 2012 10:42
Tot voi ati dat o stire acum vre-un an jumate ca se mai face unul cu Daniel Radcliffe.. Se mai face, au ba?
HarryCineastul5 pe 9 octombrie 2012 10:44
Si de unele dintre cele mai mari tot nu ati spus, Harry Potter si LOTR....
Han_Solo pe 9 octombrie 2012 12:55
Eu zic sa ii dai in judecata pe cei de la cinemagia. Cum isi permit ca intr-un asemenea articol sa excluda pe HP.
Gebeleizis pe 9 octombrie 2012 11:52
Mihnea, un articol foarte bun si util.
Bogdann13 pe 9 octombrie 2012 12:19
Toate sunt bune si de vazut :)
https://www.facebook.com/BogdansBlog

SERGIULICA2005 pe 9 octombrie 2012 13:23
Si eu sunt foarte curios daca se mai pregateste versiunea cu DANIEL RADCLIFFE in rolul lui Paul Bäumer. Aveti noutati, cumva ?
Razvan600 pe 9 octombrie 2012 13:44
The Godfather cel mai bun.
cosmin742000 pe 9 octombrie 2012 16:30
"Se ştie cât de rar un film depăşeşte cartea care l-a inspirat. Au existat, însă, şi cazuri când scrieri fie valoroase, fie obscure, au stat la originea unor filme excelente, sau măcar influente. Să vedem, în continuare, zece dintre cele mai semnificative exemple..."
Hm e cam gresita formularea . si contextul in care este pusa , se intelege ca 10 din cele mai semnificative exemple de filme care au depasit ca valoare cartile dupa care au fost ecranizate . Ori , e drept ca Dracula filmul din 31 e mai bun decat cartea dar nici nu e asagreu , cartea fiind destul de slaba , e drept iar ca Pe aripile vantului este un film mai bun decat cartea ( cam siropoasa ), de asemeni si in cazul Odiseea spatiala 2001, si Nasul filmele sunt mult peste carti , dar Nu acelasi lucru se poate spune despre Nimic Nou pe frontul de vest , Rebecca , si Zbor deasupra unui cuib de cuci , filme care se intampla sa fie preferatele mele din lista , dar chiar si asa nu au cum sa se ridice la nivelul capodoperelor literare din care s-au nascut.Pasarile si Psycho (primul) da acolo filmul e mult peste carte.Si de unde ideea ca ca putine filme se ridica la nivelul cartilor dupa care au fost ecranizate ? Eu pot sa dau fara sa stau pe ganduri foarte multe exemple in care cartea e muuult mai slaba decat filmul : Parfum de femeie , Fight Club, Seven ,O minte sclipitoare , Forrest Gump ,Frankenstein (primul), Viata secreta a albinelor , Lista lui Schindler astea venindu-mi in minte fara sa ma incordez de loc , dar mai sunt si altele.In general da este evident ca filmul este mai slab decat cartea.In final 2 vorbe pentru cei care nu au terminat inca de citit abecedarul , si acum se agita ca vai cum de nu sunt HP si LOTR in lista. Le raspund eu: Fiindca e vorba de filme si carti nu de comert cu ridicata .

CosminMoion pe 9 octombrie 2012 17:27
Bine punctat,Cosmine!Sunt total de acord cu tine!
cosmin742000 pe 9 octombrie 2012 23:36
Deci cum s-ar zice te ai doar pe tine :))
alex_il_fenomeno pe 9 octombrie 2012 17:09
Dracula pentru gen si istoric, dar "The Godfather" este imperial!
CosminMoion pe 9 octombrie 2012 17:23
As mentiona si una dintre capodoperele cinematografice realizate de maestrul Frank Darabont (The Green Mile,The Shawshank Redemption) precum si Schindler's list si multe altele!
deadlord pe 9 octombrie 2012 18:03
Ati uitat de Lord of the Rings
Nimicdinceparafi pe 9 octombrie 2012 18:25
Din cate stiu eu,2001: O odisee spaţială atat scenariul filmului cat si romanul sunt de fapt o dezvoltare a scurtei povestiri Santinela apartinind aceluiasi autor.In alta ordine de idei,m-as fii bucurat sa regasesc in top Inima Intunericului de Joseph Conrand din care a luat nastere capodopera lui Copolla Apocalipsul ,acum dar si Dr. Jekyll si Mr. Hyde de RL Stevenson.
Nimicdinceparafi pe 9 octombrie 2012 18:31
*Joseph Conrad
kenya pe 9 octombrie 2012 19:15
parerea mea este,si nu o sa placa multora de pe'aici,ca.....se face prea mult caz pe teme filmelor vechi.Fara sa ne gandim ca,cele blamate azi vor fi clasice peste 20 de ani si pupate undeva de snobii zilei de maine.Daca fimele sunt noi sau vechi,nu acelasi lucru este valabil cartilor.Acestea sunt nemuritoare....ideea a nascut in mintea scriitorului si adaptarea sta in imginatia scriitorului.Nu este nimic gresit ca ne plac efectele speciale,asa cum nu este nimic gresit ca socotim utila masina de spalat-decat daca suntem niste nostalgici neadaptabili,tristi si fara speranta.

Recunosc si sustin ca nu sunt o mare consumatoare si nici o mare admiratoare a filmelor vechi,fara culoare,cu actori ce joaca teatral si exagerat,cu actrite pline de mascara si inlacrimate ca un crocodil,cu scene lipsite de miscare si decoruri precare.Daca sintetizatorul si calculatorul reuseste sa creeze ambianta corespunzatoare in care se desfasoara actiunea imaginata de scriitor,il accept,il admir si il aplaud.
Am vazut filmele si citit cartile prezentate aici.Dracula-cel vechi-mi se pare penibil de la dinti si pana la freza(si ma refer la toate variantele).
Sinceritatea necesita curaj.

cosmin742000 pe 9 octombrie 2012 21:32
Daca taceai filosoafa ramaneai , parca si vad peste 20 ani :Paranormal activity acest clasic al genului horror .ha ha ha ha ha .Da nu este nimic gresit daca iti plac efectele speciale , dar e profund gresit daca iti place un film numai pt ca are efecte speciale.
kenya pe 11 octombrie 2012 19:14
Draga domnule Cosmin.....daca nu ai cu cine sa te contrazici,noi astia care ne spune parerile pe cinemagia-nu avem nicio vina.Si daca ai ramas prins intr-un paradox sepia fiindca esti daltonist(sau nu)iarasi noi nu avem nicio vina.Limitele si le pune fiecare-filosssofice,morale,artistice. Daca esti ceea ce se cheama "un stomac sensibil" film horror inseamna si "Harry Potter".Paranormal Activity este(pentru moment) oricum mai horror decat "Pasarile"alea clasice care nu mai reusesc (si nu vor mai reusi)sa sperie decat pe venerabilii cinefili de varsta a doua catre a treia.Astept replica!!!!!
Nimicdinceparafi pe 10 octombrie 2012 10:19
742000 e numarul lui de inregistrare la Socola.Pacientul 742000.
stalex pe 3 februarie 2013 20:14
Ar fi de adaugat in lista si ecranizarile lui Visconti - macar Ghepardul, sau Moarte la Venetia. Lolita (Nabokov/Kubrick) nu cred c-ar trebui sa lipseasca, iar pentru sufletul meu as adauga si Douasprezece scaune (Ilf si Petrov/Mel Brooks).
Ovidiu239 pe 19 aprilie 2013 17:25
Excelent articol!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells