Totul despre noul film al lui Tim Burton

de Ştefan Dobroiu în 28 Oct 2011
Totul despre noul film al lui Tim Burton

Cinemagia îţi arată primele imagini de la filmările lui Frankenweenie, dar şi interesanta poveste din spatele acestei producţii cu parcurs inedit. Prin amabilitatea distribuitorului Disney în România, Forum Film, poţi vedea câteva imagini promoţionale din filmul cu premiera programată de-abia la anul, pe 5 octombrie. Până atunci Tim Burton (îl poţi vedea în galerie cu un mic Sparky în mână) va lucra din greu la acest prin proiect al său de după mega-succesul financiar Alice în Ţara Minunilor.

Povestea lui Frankenweenie începe în 1982, când Tim Burton se apucă să lucreze la scurtmetrajul bazat pe romanul lui Mary Shelley, Frankenstein. Ca atât de des de-a lungul carierei sale, regizorul foloseşte surse de inspiraţie foarte populare, pe care le trece prin imaginaţia-i debordantă, rezultatul fiind adesea surprinzător. De fapt rezultatul a fost prea surprinzător pentru compania Disney, care a considerat scurtmetrajul mult prea sumbru pentru publicul său, concediindu-l pe Burton pe motiv că a folosit resurse financiare (bugetul s-a ridicat la aproximativ un milion de dolari) în scopuri proprii.

Frankeweenie spune povestea lui Viktor Frankestein, un puşti precupat de regie care realizează filme cu monştri ajutat de credinciosul său căţel Bull Terrier, Sparky. Doar că Sparky este călcat de maşină, iar Viktor se trezeşte fără principalul său star. Inspirat de o lecţie de la şcoală (despre impulsurile electrice din muşchi, desigur), Viktor îşi promite să-şi readucă prietenul la viaţă. După ce creează maşinării elaborate şi se foloseşte de puterea unui fulger, puştiul reuşeşte să învie câinele, doar că noul Sparky începe să-i îngrozească pe vecini. Viktor va avea mult de furcă pentru a-i convinge pe cei din jur, în primul rând familia şi prietenii, că Sparky, în ciuda aspectului său înspăimântător, este acelaşi prieten loial de dinaintea "operaţiei". Cam aceasta este premisa scurtmetrajului de 30 de minute, dar şi a lungmetrajului a cărui producţie a început acum mai bine de un an, în iulie 2010.

Bineînţeles, şi acum, la aproape 30 de ani de la apariţia lui Sparky pe ecrane, povestea ar putea fi considerată sumbră pentru publicul obişnuit al celor de la Disney şi anume copiii. Cine ştie, poate datorită succesului considerabil al lui Alice în Ţara Minunilor (încasări de peste un miliard de dolari), capii trustului de media sunt dispuşi să investească într-o producţie atipică precum Frankenweenie.

Filmul va realizat prin tehnica stop motion, care ne-a dat în ultimii ani succese precum Mary and Max (prezentat în deschiderea unei ediţii a festivalului de animaţie Anim'Est), Coraline sau Fantastic Mr. Fox. Frankenweenie va fi alb-negru, iar Tim Burton va include cu siguranţă şi câteva sperieturi în lungmetraj. De fapt o mare parte din echipa de animatori este împrumutată de la Corpse Bride, animaţia din 2005, prin urmare te poţi aştepta la aceeaşi atmosferă sumbră, dar cât se poate de captivantă.

Dacă vocea lui Viktor va fi oferită de cvasi-necunoscutul Charlie Tahan (este posibil să-l ştii din Charlie St. Cloud), pe afişul filmului apar şi câţiva colaboratori mai vechi şi mult mai cunoscuţi ai lui Tim Burton: o s-o auzi pe Winona Ryder în rolul Elsei van Helsing, dar şi pe Martin Short, care abordează mai multe partituri. Martin Landau a mai lucrat cu Tim Burton la Legenda călăreţului fără cap, dar a fost şi unul din protagoniştii animaţiei 9, produsă de regizor. Catherine O'Hara va interpreta şi ea mai multe roluri, inclusiv pe cel al mamei micului inventator şi regizor. Surprinzător este că Johnny Depp încă nu a fost anunţat în distribuţie, dar ceva ne spune că îi vom auzi şi lui vocea în timpul aventurilor micului Victor.

Până la o apariţie a unui trailer, cel mai probabil în cursul primăverii sau verii anului viitor, trebuie să ne mulţumim cu imaginile ataşate acestui material.

Cum ţi se pare Frankenweenie?

Imagini

Părerea ta

Spune-ţi părerea
AimeeLov pe 28 octombrie 2011 09:49
Ce dragutz:DChiar vreau sa vad aceasta animatie:x
aavramescu23 pe 28 octombrie 2011 10:33
Nu ma tenteaza
Bayard pe 28 octombrie 2011 12:53
idem
b0b0cin3filul pe 28 octombrie 2011 13:20
Eu sunt fan Tim Burton. Imi place mult viziunea lui asupra filmului, in general. Este original si cand aud Tim Burton stii ce fel de film o sa urmaresc.
silent.hill pe 28 octombrie 2011 20:09
abia astept sa`l vad :d si eu ma numar printre fanii lui tim burton :X am vazut aproape toate filmele regizate de el :)
Sorin87 pe 28 octombrie 2011 21:28
o animatie mai aparte
cristi23 pe 29 octombrie 2011 09:01
abia astept sa vad respectivul lungmetraj...burton e un geniu al filmelor,un artist...........
alex_il_fenomeno pe 29 octombrie 2011 09:41
e semnat de Tim Burton , asa ca no words !
Myha8 pe 29 octombrie 2011 16:11
Imi place sigur o sa il vad :)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells