Tom Cruise va fi unul dintre Cei Şapte Magnifici

de Cristina Grigore în 22 Mai 2012
Tom Cruise va fi unul dintre Cei Şapte Magnifici

Starul lui Mission: Impossible, Tom Cruise, se va transforma în pistolar în remake-ul peliculei The Magnificent Seven, scrie Variety.

Filmul original din 1960 a avut la bază premisa folosită de Akira Kurosawa în Seven Samurai, adaptată însă Vestului Sălbatic, unde un grup de mercenari este angajat de locuitorii unui sat mexican pentru a-i proteja de bandiţi. Cu o distribuţie remarcabilă – printre care Yul Brynner, Steve McQueen, Eli Wallach, Charles Bronson, Robert Vaughn - filmul s-a dovedit o reuşită şi a devenit un clasic al filmelor western.

Deşi ideea recreerii acestei pelicule circulă de mult printre producătorii de la Hollywood, se pare că abia anul acesta s-a găsit un studio hotărât să o realizeze - este vorba de MGM - iar primul actor dintr-o listă mai lungă a numelor de top ce urmează să completeze distribuţia este Cruise.

Momentan, proiectul nu are un regizor sau un scenarist ataşaţi, însă odată ce şi-a asigurat un star de calibru la bord, acest lucru se va schimba cât de curând. Va fi primul western pentru interpretul lui Etan Hunt de la apariţia sumară din Young Guns (1988).

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 22 mai 2012 10:58
Un remake dupa un remake.... :)
lucian.iorga pe 22 mai 2012 12:13
precum in bancul cu alegatorii...trei votanti ies din cladirea unde au votat si discuta cu un reporter. la sfarsit sunt rugati sa se prezinte:
- Vasile Ion zice primul.
- Idem zice al doilea.
- Ibidem zice al treilea.
Sa speram ca nu se va ajunge si la al treilea remake :))))

Darksnakeheart pe 22 mai 2012 17:04
Chiar atât de mare criză de inspirație la Hollywood? O idee proastă........
xerses pe 22 mai 2012 19:03
Lipsa de inspiratie...
alex_il_fenomeno pe 8 iunie 2012 16:29
wow , o veste chiar surprinzatoare ...
cotzofica pe 25 iulie 2013 10:53
De ce nu se face un western original, nu o copie după o copie (destul de reuşită totuşi).

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells