Statham, spărgătorul de oase

de Ştefan Dobroiu în 4 Oct 2011
Statham, spărgătorul de oase

L-ai văzut prima oară în filmele lui Guy Ritchie, iar apoi Jason Statham şi-a mutat figura de dur prin câteva succese de casă familiare, devenind unul dintre starurile cinema-ului de acţiune mondial. Îl poţi revedea de vineri în Killer Elite, dar până atunci să vedem cum a ajuns britanicul de 44 de ani în atenţia publicului şi ce-l aşteaptă în viitor.

A crescut alături de Vinnie Jones, care i-a inoculat microbul fotbalului, dar Statham era mult mai atras de înot şi săriturile de la tambulină, sport practicat cu asiduitate până nu demult (în 1992 a terminat al 12-lea la Campionatele Mondiale). În atenţia media a intrat în aceeaşi perioadă când, în timp ce se antrena pentru o competiţie, a fost remarcat de un agent al colecţiei de haine French Connection. Un contract cu French Connection l-a adus în atenţia lui Guy Ritchie, aflat în căutarea un tip dur pentru hitul său din 1998, Lock, Stock and Two Smoking Barrels/Jocuri, poturi şi focuri de armă. O nouă colaborare cu Ritchie la Snatch îl va aduce pe Statham în atenţia Hollywoodului, iar în 2001 juca deja în două filme realizate în Cetatea filmului, Ghost of Mars şi The One (alături de Jet Li).

Primul rol principal l-a avut în 2002, când apare primul The Transporter, unde s-a folosit şi de cunoştinţele sale din domeniul artelor marţiale. L-ai mai văzut în Mean Machine, Jaf în stil italian, Cellular, cele două filme Crank, dar şi The Bank Job, filmul inspirat de celebrul jaf de pe Baker Street, sau Death Race.

În 2010 apare în The Expendables, ceea ce-l confirmă, prin alăturarea cu nume precum Sylvester Stallone, Bruce Willis, Dolph Lundgren şi Jet Li, drept nume de primă mărime al filmului de acţiune. Continuarea acestui film este şi primul proiect în care se va implica Statham de acum înainte, iar în distribuţia şi aşa impresionantă au mai fost anunţate nume precum Jean Claude Van Damme şi Chuck Norris, pe lângă mai tinerii Liam Hemsworth. Nu ştim deocamdată despre ce va fi vorba în noul film, dar sperăm să fie mai închegat decât originalul din 2010, care deşi a strâns pe ecran cea mai mare cantitate de testosteron văzută vreodată la cinema, nu prea a reuşit să convingă cu subiectul său tras de păr.

În 2012 o să-l vezi pe Statham în Safe, un film de acţiune în care se va lupta, foarte verosimil probabil, cu mai toată lumea: gangsteri chinezi, mafioţi ruşi, poliţişti americani corupţi şi aşa mai departe, totul în timp ce trebuie să protejeze cu preţul vieţii o chinezoaică eliberată din mâna chinezilor. Premiera americană este programată pentru martie, dar filmul încă nu a fost anunţat pentru România.

În octombrie 2012 va apărea Parker, cu Jason Statham în rolul titular, cel al unui hoţ al cărui cod de onoare îi permite să fure de la oricine, dar nu şi de la cei în nevoie. Aşteaptă-te la un Robin Hood modern, cu Statham reluând rolul popular din Jaf în stil italian, cu scene de acţiune printre seifuri sparte şi sisteme de securitate păcălite cu ingeniozitate.

De ani de zile se scrie şi răs-scrie The Brazilian Job (probabil Jaf în stil brazilian), continuarea de la filmul din 2003 cu Mark Wahlberg, Charlize Theron şi Edward Norton. Eroii ar trebui să se îndrepte de această dată spre Rio de Janeiro, doar că proiectul se află de prea mult timp în dezvoltare ca să mai credem că se va alege ceva de el...

Tot în 2012 vom vedea Echelon, unde Statham ar trebui să interpreteze un ofiţer al forţelor aeriene britanice care, prins între mafia rusească şi agenţi americani, trebuie să protejeze celebrul ECHELON, programul ce interpretează semnalele primite de la întreaga reţea de sateliţi a Terrei.

Care este filmul tău favorit din cariera lui Statham?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
darayawaus pe 4 octombrie 2011 11:54
Mi-au placut doar filmele de la inceputul carierei sale, adica cele regizate de Guy Ritchie. Dintre cele de actiune, daca ai vazut doua-trei, e ca si cum le-ai fi vazut pe toate. E ciudat cum a ajuns sa nu ma mai intereseze activitatea unui actor care-mi placea. Daca nu-si schimba proiectele, va ajunge un fel de Angelina Jolie masculin. De fapt, deja a ajuns.
Bayard pe 4 octombrie 2011 13:46
Toate filmele lui seamana intre ele.... cu mici diferente joaca acelasi rol in ultimii ani.
Crist11 pe 4 octombrie 2011 15:01
adevarat !!!
blackheart4you pe 4 octombrie 2011 18:30
chiar asa..
aNdu007 pe 4 octombrie 2011 14:57
Snach a fost cel mai bun film dupa parerea mea
alex_il_fenomeno pe 4 octombrie 2011 15:00
filmele de actiune reprezinta punctul lui forte .
Crist11 pe 4 octombrie 2011 15:02
Cum a spus si Bayard, toate filmele lui seama intre ele, dar trebuie sa recunoaste este unul dintre cei mai buni actori de actiune, si este greu` sa faci un film de actiune ca actor, cine zice ca e usor ' ala e ' .... Omu' joaca foarte bine in rol de actiune, imi place de el cum joaca.
Gebeleizis pe 4 octombrie 2011 15:41
A adus un suflu nou filmelor de actiune.
andu7zu pe 4 octombrie 2011 21:38
foarte frumos
nelutzu45 pe 4 octombrie 2011 21:57
bunnnn
Sorin87 pe 4 octombrie 2011 22:01
ii se potriveste ca si spargator de oase la muschii lui
Kalrak pe 4 octombrie 2011 22:39
tarfa filmelor de actiune ... sparge asta oase mai rau ca un macelar ...
xerses pe 6 octombrie 2011 11:17
Un actor ce s-a impus destul de repede in atentia publicului cinefil, datorita unor roluri memorabile.
Qube86 pe 13 decembrie 2011 14:41
Sunt de acord ca primele roluri au fost cele mai bune...De cand a incaput pe mana celor de la Hollywood parca face acelasi rol incontinuu..Imi plac filmele lui dar ar fi frumos ca din cand in cand sa vina si cu noi abordari...
radu3455 pe 11 martie 2012 11:15
cel mai bun actor de actiune!
bemy pe 31 ianuarie 2013 18:02
cel mai bun actor de actiune...
RexServ pe 8 aprilie 2013 12:47
In opinia mea este cel mai bun actor al acestui gen

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells