Pumnii de fier ai lui Tarantino

de Gloria Sauciuc în 27 Iun 2012
Pumnii de fier ai lui Tarantino

Prima imagine din The Man with the Iron Fists a fost dată publicităţii miercuri, urmând ca trailerul acestui film să se lanseze peste două zile. RZA (Robert Fitzgerald Diggs), regizor la debut şi actor în acest film, va fi un fierar, fabricant de arme, locuitor al unui sat din China feudală.

Russell Crowe, Pam Grier, Lucy Liu completează distribuţia acestui film realizat după scenariul lui Eli Roth, cu care Quentin Tarantino - în calitate de coproducător - ar putea da lovitura.

The Man With the Iron Fists e produs de studiourile Universal şi are un buget de 20 de milioane de dolari. Filmările au început în 2010, în Shanghai.

Redactorii Shadow & Act au luat parte la o proiecţie cu circuit închis a filmului, la Los Angeles, acum câteva săptămâni. Ei scriu că - deşi la film au lucrat Tarantino şi Eli Roth - Man With The Iron Fists nu are nimic din festinul în două părţi Grindhouse, un omagiu filmelor de categorie B, aşa cum se aşteptau. Informaţiile de mai jos conţin spoilere.

Filmul se deschide cu imaginea unei şcoli de arte marţiale, iar redactorii de la publicaţia amintită scriu de frumuseţea coregrafiilor de luptă, care - "de la Matrix încoace - nu au mai fost aşa de frumos orchestrate".

RZA e pe post de narator al filmului - care dezvăluie publicului subiectul filmului: e vorba despre o caravană care transportă aur şi aproape toată lumea vrea acel aur, pe care Clanul Leului e desemnat de împărat să-l păzească. Dar în sânul Clanului sunt fricţiuni, aşa că Leii de Argint şi de Bronz iau capul şefului Leilor de Aur, iar Zen Yi (Rick Yune) - filul celui ucis - pleacă să-şi răzbune tatăl.

Simultan, o serie de noi personaje care râvnesc la aurul împăratului îşi fac apariţia, printre ei şi pistolarul european Jack (jucat de Russell Crowe). "Cum apare Crowe, filmul e al lui", scriu cei de la Shadow & Act.

Fierarul jucat de RZA, împreună cu Jack şi Zen Yi devin o echipă, ca în The Good The Bad and The Ugly, după cum scriu cei de la Shadow & Act, în goana după aur. Lucy Liu este Madame Blossom, matroana bordelului din oraş, "mai tare ca niciodată".

Concluzia asupra filmului este că e o călătorie amuzantă, ce-ţi dă fiori totodată, în care pumnii, râsetele, artele marţiale şi genul western se împletesc într-un stil de care Tarantino, Roth şi RZA au de ce să fie mândri.

În imaginea de mai jos, actorul-regizor RZA probează ceea ce pare a fi perechea de mănuşi din fier-vedetă a filmului.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cristi23 pe 28 iunie 2012 14:05
suna interesant.......un film de vazut
Chelbos pe 28 iunie 2012 14:07
ala din poza ce e? un ochi? :))
CosminHorrorMaster pe 29 iunie 2012 10:47
Da, bos!
spartacus pe 28 iunie 2012 15:18
Wow !... Ce distribuţie !...
cetateanu pe 28 iunie 2012 21:39
o combinatie interesanta sa vedem ce va iesi
alex_il_fenomeno pe 20 iulie 2012 13:42
ce sa mai ... doar e Tarantino !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells