Noi imagini din Man of Steel ne indică două dintre caracteristicile lui Superman: muşchii şi barba!

de Cristina Grigore în 26 Oct 2011
Noi imagini din Man of Steel ne indică două dintre caracteristicile lui Superman: muşchii şi barba!

L-ai văzut la începutul acestei luni pe Henry Cavill, interpretul lui Superman din Man of Steel, în ipostaza unui vagabond bărbos pe platourile de filmare din Vancouver, iar noile fotografii continuă aventurile supereroului din aceeaşi perspectivă.

Potrivit galeriei de imagini preluată de pe Socialite Life, deşi arată ca un om al străzii, neîngrijit şi fără adăpost, personajul cu puteri supraomeneşti al lui Cavill dovedeşte totuşi că încă îi mai pasă de ceilalţi, căci pe fundalul ecranului verde folosit în motion-capture se desfăşoară, se pare, o operaţiune de salvare.

Povestea de origine a faimosului supererou cu origini kryptoniene imaginată, printre alţii, de David S. Goyer şi regizată de Zack Snyder, cuprinde aşadar un element familiar, muşchii – foarte bine evidenţiati în aceste noi fotografii, dar şi unul neobişnuit pentru acest personaj, barba.

Cum se vor îmbina aceste două caracteristici ale lui Superman în scenariu vom vedea abia pe 14 iunie 2013.



Imagini

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 26 octombrie 2011 09:39
Ce schimbare incredibila fata de pustiul din CONTELE DE MONTE CRISTO din 2002, unde juca rolul fiului contelui Mondego....
alex_il_fenomeno pe 26 octombrie 2011 17:34
muschii da , insa barba chiar este o surpriza .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells