Una dintre retrospectivele TIFF-ului din 2003 a fost dedicata regizorului Lukas Moodysson. Astfel, in cadrul sectiunii 3X3, publicul clujean a avut posibilitatea sa vizioneze cele trei filme pe care Moodysson isi pusese semnatura pana in acel moment.
Primul sau film, Fucking Amal, a constituit un punct de cotitura in cinematografia suedeza. Refuzat de mai multe companii din industria filmului si produs cu un buget minim, Fucking Amal a devenit repede o pelicula clasica, unanim apreciata. Regizorul, candva considerat un poet razvratit, a devenit, la randul sau, "salvatorul filmului suedez". Dupa succesul obtinut cu filmele Fucking Amal si Together a publicat un nou volum de versuri, urmat de un nou film - Lilya 4-ever, turnat la Trollhattan si in Rusia. Dorinta lui Moodysson este ca filmele lui sa schimbe lumea.
A Hole in My Heart este cel de-al patrulea si cel mai radical film al sau de pana acum: o comedie grotesca si totodata un pamflet usturator. Un film provocator care ridica intrebari inconfortabile asupra celebritatii, industriei porno, voyeurismului si lipsei de moralitate din zilele noastre. A Hole in My Heart ar putea fi catalogat drept un strigat furios sau o rugaciune disperata.
A Whole in My Heart si documentarul Terrorists au putut fi vizionate in premiera la TIFF 2005, ocazie cu care colegul nostru Cristi Tane i-a luat un interviu lui Moodysson.
Cristi Tane: V-ati inceput cariera scriind scenarii, apoi ati trecut la regie. Mai aveti planuri de a schimba ceva?
Lukas Moodysson: Da. Voi incerca sa-mi distrug filmele din ce in ce mai mult, pana nu le va mai cumpara nimeni si va trebui sa ma retrag.
C.T.: Glumiti?
L.M.: Nu. Nu glumesc. Filmele mele vor fi din ce in ce mai distruse. Si chiar voi incerca sa nu mai fac filme.
C.T.: De ce?
L.M.: Pentru ca e ceva adictiv, ca heroina, si nu-mi place. Uneori nu-mi place.
C.T.: Atunci de ce ati mai inceput?
L.M.: Se mai schimba lucrurile. La inceput, a fost placere, apoi datorie, si oricum, pana la urma, devii dependent.
C.T.: Sunteti considerat un regizor foarte controversat.
L.M.: Sunt un regizor cinstit, ceea ce cred ca e bine. E normal sa spui ce gandesti.
C.T.: Cum vedeti cinema-ul, tehnic vorbind, peste 10 ani?
L.M.: Ultimul meu film a fost in format DV, dar acum fac un film old-school, pe 16 mm, un film fara sunet. Se pare ca merg inapoi in timp. Dar nu stiu ce se va intampla in viitor. Cred ca, devenind regizor, mi-am distrus posibilitatea de a vedea alte filme. Nu pot sa ma mai bucur de altele. Nu ma mai intereseaza decat ce fac eu.
C.T.: In ce masura credeti ca filmele dvs. sunt intelese de public?
L.M.: In general, publicul nu e un grup, ci mai multi indivizi, care experimenteaza totul diferit. Ma bucur cand observ reactii diferite la oameni. Asta inseamna ca i-am atins in moduri diferite. Cand nu se intampla asa, sunt dezamagit. Asta ar insemna ca nu i-am influentat cum trebuie, ci in grup, ca la Hollywood.
C.T.: Ce aveti in minte cand faceti un film? Grupul, individualitatile, sau pe dvs?
L.M.: La inceput, cred ca era grupul. Acum nu ma mai intereseaza decat sa fiu sincer, sa spun ce am de spus, fara compromisuri si fara simplificari. Depinde de ce film vorbim. De exemplu, „Lyla Forever” e ceva ce poate fi folosit si de altii. Nu e chiar arta, ci mai degraba o unealta. Acest film era important sa fie inteles de cat mai multi. Dar acum vreau sa vorbesc cu vocea mea proprie.
C.T.: De la „Together” la „Lyla Forever” se observa o schimbare de ton. Ultimul e mai sumbru. A existat o schimbare de perceptie din partea dvs?
L.M.: Nu cred ca s-a schimbat ceva. Poate doar ca am devenit mai increzator in mine. Cred ca sunt o persoana mai fericita acum, cand fac filme mai intunecate. Am spus ca vreau sa-mi distrug filmele cat mai mult. Adevarul e ca acela e un plan, planul A. Daca nu-mi iese, voi continua sa fac filme, dar voi incerca sa le fac cat mai diferite. Vreau ca, la 80 de ani, cand ma voi uita la trecut, sa vad ca am facut numai filme diferite unul de altul. Poate ma apuc si de sitcomuri. Asta e planul B.
C.T.: Si daca iese planul A.... ce urmeaza? Ce v-ar place sa faceti?
L.M.: Daca as fi fost mai tanar si mai puternic, mi-ar fi placut sa fiu ciclist. Daca as fi fost mai impacat cu mine, mi-ar fi placut sa fiu preot. Dar nu sunt. Asa ca... cred ca mi-ar place sa lucrez cu copiii, intr-o cresa sau o gradinita.
C.T.: Ati filmat si in Estonia. Cum e sa lucrati cu straini?
L.M.: A fost foarte bine. Multi erau chiar foarte buni. Cand am incercat sa gasim actori in Suedia, intotdeauna aveam probleme, pentru ca toti arata normal. De aceea am incercat sa cautam altundeva. In Suedia toti arata plictisitor.
C.T.: Ce credeti despre Romania?
L.M.: E greu sa ai opinii despre un loc, cand ai fost acolo doar de doua zile. Pana acum, impresia mea e foarte pozitiva, dar s-ar putea sa ma insel. Oricum, inca de la 8 ani am fost intotdeauna interesat de Europa de Est. Nu stiu de ce. Cred ca ma fascinau numele tarilor. Chiar si la hochei, tineam cu Uniunea Sovietica, atunci cand juca cu Suedia. Nu e nici o explicatie logica, doar intuitie.
C.T.: Ce va influenteaza in viata?
L.M.: Ma intereseaza tot ceea ce se intampla in jurul meu, mai ales lucrurile marunte. Cred ca exista un motiv pentru care ele se intampla. Cred ca aceste lucruri foarte mici sunt cele care ma inspira.
C.T.: Va considerati o persoana a detaliilor?
L.M.: Nu stiu daca se poate spune asa. Oricum, colectionez tot, de la timbre si autografe, pana la orice gasesc pe strada. Daca intri la mine in camera, zici ca sunt nebun. Exista o zicala la noi in Suedia, „sa nu vezi padurea din cauza copacilor”. Asa e in filmele mele. Publicul are tendinta sa vada padurea, in timp ce eu sunt genul de persoana care vede si copacii cei mai mici.
C.T. Va multumim!
