Filmele lunii octombrie!

de Ştefan Dobroiu în 4 Oct 2010
Filmele lunii octombrie!

Poate că luna octombrie nu este cea mai interesantă în ceea ce priveşte premierele de la cinema, dar iată că Cinemagia a pescuit dintre zecile de premiere din următoarele 30 de zile şi-ţi prezintă câteva titluri cu potenţial.

Să începem cu ai noştri. Valul de titluri româneşti, început cu Marţi, după Crăciun şi Nuntă în Basarabia, continuă cu Morgen, un film pe care ar trebui să-l vezi nu pentru că a câştigat premii la Locarno, ci pentru că te va surprinde cu umorul său extrem de subtil şi cu subiectul foarte universal. Îl avem pe Nelu, paznic la un supermarket din Salonta şi neîntrecut pescar. Într-o escapadă prin canalele din preajma oraşului, Nelu dă peste un imigrant ilegal turc, pe care-l ia aproape într-o doară acasă. Molcomul Nelu şi vorbăreţul (pe limba lui, desigur) turc vor lega una dintre cele mai improbabile prietenii de văzut la cinema, iar eroul îndărătnic şi tăcut ţi se va băga pe sub piele până la sfârşitul celor 105 de minute ale filmului, care îl recomandă pe Marian Crişan drept un regizor de avut în vedere şi de acum înainte.

Peştii ucigaşi sunt în continuare prezenţi la cinema şi poate ar merita să vezi ce are Alexandre Aja de spus în acest horror 3D, mai ales că eroina este interpretată de Elisabeth Shue.

Dacă rămânem la regnul animal, schimbăm consistent foaia cu animaţia (tot 3D) Legend of the Guardians: The Owls of Ga'Hoole/Legende din regatul bufniţelor. Regia îi aparţine lui Zack Snyder (300, Watchmen), iar de notat este faptul că, acum un an, când se tot discuta (fără efect) că nu e bine să converteşti filmele la 3D, Legende din regatul bufniţelor era dat ca exemplu de "aşa da!" în ceea ce priveşte tehnologia tridimensională. Din 8 octombrie o să vedem care-i treaba cu puiul de bufniţă Soren şi călătoria lui până la legendarul copac de pe insula Ga'Hoole, unde trăiesc cele mai înţelepte şi drepte bufniţe de pe faţa Pământului. Dacă ar fi să ne luăm după cronicile publicate după premiera americană, efectele vizuale fac toţi banii în Legende, şi nu aventurile lui Soren, care i-au adus filmului eticheta de "Stăpânul inelelor pentru copii".

Dacă ţii minte Cop Out, s-ar putea să te intereseze şi The Other Guys/Agenţii de rezervă, de văzut la cinema tot din 8 octombrie. Mark Wahlberg şi Will Ferrell sunt Terry şi Allen, doi detectivi din New York care primesc (dacă primesc) cele mai neinteresante cazuri ale secţiei lor. Un astfel de caz se va dovedi extrem de solicitant pentru cei doi, mai ales ca problemele lor de comunicare şi imagine nu se lasă deloc ignorate. În film mai apar Dwayne Johnson şi Samuel L. Jackson, plus Eva Mendes în rolul soţiei lui Allen. Oricum, într-un an atât de sărac în comedii, The Other Guys s-ar putea să fie o ocazie de neratat pentru puţină distracţie la cinema.

Dacă ar fi să credem ce zic criticii din Statele Unite, The Social Network are mari şanse să fie filmul lunii şi să se regăsească în top ten-ul anului. Deja au început discuţiile pro-Oscar, iar cronicile pozitive prezintă biopicul lui David Fincher dreptul unul care ia pulsul ultimului deceniu. Dacă ai pagină pe facebook s-ar putea ca povestea lui Mark Zuckerberg, creatorul giganticei reţele de socializare şi cel mai tânăr miliardar din lume, să te intereseze şi pe tine. Jesse Eisenberg (foto dreapta), Andrew Garfield (noul Spider-Man) şi Justin Timberlake vor fi Zuckerberg şi cei mai buni prieteni ai săi, cei la care se referă, probabil, şi tagline-ul bine adus din condei al filmului: "nu-ţi faci 500 de milioane de prieteni fără să-ţi faci şi câţiva duşmani".

Nu doar acestea sunt filmele care ne-ar putea impresiona în octombrie la cinema. Bruce Willis, Morgan Freeman, John Malkovich şi Helen Mirren s-ar putea să ne amuze şi zguduie (cu explozii) în Red, un film inspirat din benzi desenate despre un agent retras din activitate şi revenit în joc după ce un asasin încearcă să-l ucidă. Un telefon mai târziu, agentul îi rescoate din amorţeală pe foştii săi parteneri, acum nişte bătrânei puşi pe harţă. Pirotehnie şi umor molcom ar putea fi tot ţi-ai dori să vezi la cinema pe 15 octombrie.

O şansă la afecţiunea cinefililor din România o are şi Julia Roberts în Eat Pray Love, dar cronicile pline de păreri împărţite şi faptul că filmul se bazează pe un roman despre experienţele revelatoare ale unei femei din SUA care se regăseşte pe sine în timpul unei călătorii în India ne sugerează că poate producţia lui Ryan Murphy s-ar putea potrivi mai degrabă reprezentantelor sexului frumos trecute de o anumită vârstă (şi care visează, printre altele, la India şi Javier Bardem).

A doua parte a trilogiei Millennium, Fata care s-a jucat cu focul, apare tot pe 15 octombrie, iar M. Night Shyamalan ne dă dracului o săptămână mai târziu. Ca mai toate filmele lui Shyamalan, şi Devil porneşte de la o premisă interesantă (câţiva oameni rămân captivi într-un lift şi curând îşi dau seama că unul dintre ei este însuşi diavolul), dar ştim ce face regizorul (aici doar producător) cu premisele lui interesante: de obicei le transformă în filme NEinteresante. Fanele lui Zac Efron ar putea dori să-l revadă pe actor în Charlie St. Cloud, chiar dacă subiectul (un tânăr continuă să comunice cu fratele său şi după acesta moare, ceea ce-l transformă într-un inadaptat social) nu ne pare deloc cu vino-încoace.

Care crezi că e cel mai aşteptat film al lui octombrie?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
victor_neo75 pe 4 octombrie 2010 14:51
Nu am pagina pe Facebook, dar eu cred ca "The Social Network" este cel mai important film al lunii octombrie si (spun asta in avans, dupa parerile excelente ale mai multor critici, cat si ale spectatorilor obisnuiti din SUA) cred ca este cel mai important film din 2010, si probabil cel mai bun film despre generatia actuala, a celor ce comunica de aproape 10 ani cu alti oameni prin intermediul Internetului prin Odc, mess sau site-urile de socializare: Facebook, Hi5, Tagged, Twitter, MySpace etc. Dar sa vedem cum este filmul "The Social Network" taman din 29 oct!

Pt mine a fost o surpriza destul de placuta "Piranha 3D" (am gustat poantele, suspansul, dar si scenele de "balet subacvatic"), iar pt aspectul grafic din trailere, ar merita incercat si "Legend of the Guardians: The Owls of Ga'Hoole" !

carcel_claudiu pe 4 octombrie 2010 15:04
Ati uitat de Saw 3D :)
StevieGG08 pe 4 octombrie 2010 15:24
Dupa cum se prezinta la ora actuala, The Social Network are sanse mari la Oscarul de anul acesta...
sabinalin pe 4 octombrie 2010 17:11
Din aceste filme cel mai mult m-a interesat "Morgen, l-am vazut si mi-a placut. Poate ca si "The Social Network" va fi interesant, numele lui David Fincher impune respect...
alexaa pe 4 octombrie 2010 17:25
Stone cu norton si de niro
dacoda pe 4 octombrie 2010 18:15
ceva interesant ........
rizea.alex70 pe 4 octombrie 2010 18:18
In opinia mea cel mai frumos film va fi Legende din regatul bufnitelor....cat despre cel mai asteptat...nu stiu.
Dragomara pe 4 octombrie 2010 18:36
Io una mi-aş dori să văd "Morgen", "Legende din regatul bufniţelor" şi "Eat Pray Love".
Piratu pe 4 octombrie 2010 20:39
The OIther Guys ar merita o vizionare
trustme pe 4 octombrie 2010 21:56
SAW 3D :x:x
Iamsaved pe 4 octombrie 2010 23:10
De abia astept sa vad The Social Network si Eat Pray Love,despre primul as putea sa spun ca mi se pare chiar interesant,adica eu nu am cont de Facebook(si nici nu cred ca o sa-mi fac)dar chiar mi-a starnit interesul cu trailerul si toata prezentarea in general.
Dyana pe 6 octombrie 2010 15:38
Bah` eo cred k cel mai fain o sa fie Saw 3D:)).....
Nicol pe 15 octombrie 2010 18:32
clar ca SAW o sa fie cel mai spectaculos abia astept
cetateanu pe 17 octombrie 2010 17:34
mi-a placut ''Agenţii de rezervă'' si ''Red'' si astept sa vad ''Devil'' si sa nu uit filmele Romanesti ''Marţi după Crăciun'' si'' Nuntă în Basarabia''.
Dragomara pe 18 octombrie 2010 17:33
... deci, după scorul imdb.com nu cred că m-aş mai uita la "Eat Pray Love". :D
ana pe 19 octombrie 2010 08:59
bun am fost sa vad 3d mult trambitatele bufnite...sunt 3 efecte vizuale reusite care mi-au placut restul umplutura...iar povestea chiar ca lasa de dorit..poate a impresionat ciutanei, sala era plina de ei. Mult mai reusit , daca vorbim de 3d, a fost step up. parerea mea, bineinteles.
Diana pe 20 octombrie 2010 15:43
Si Aventurile lui Sammy 3D cu broscuta pe 29 oct? cica este cea mai spectaculoasa animatie 3D a anului!
hi pe 28 octombrie 2010 16:25
am vazut doar
-other gays dezamagitor
-RED de la inceput stiai k nimeni nu se atinge de Bruce nici la pensie mi-a placut.
-Pirahna mi-a placut.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells