Documentar despre Rosia Montana

de Gloria-Mona Sauciuc în 21 Aug 2007
Documentar despre Rosia Montana

Pe masura ce planurile pentru cea mai mare mina de aur din Europa ameninta sa distruga un oras transilvanean, Wide Angle prezinta un documentar - "Gold Futures" despre o comunitate impartita intre posibilitatea imbogatirii si frica de un dezastru ecologic. Producatorul maghiar Tibor Kocsis este regizorul filmului "Gold Futures" (care isi are premiera astazi pe un post al televiziunii maghiare) si care urmareste povestea Rosiei Montane de peste 5 ani.

 "De sase ani tot incearca sa ne convinga sa ne mutam", afirma un locuitor din Rosia Montana, sat vechi de 2000 de ani. "Au vrut sa cumpere pe toti si pe toate. Dar nu am plecat si nu o sa plecam de aici"

In mijlocul muntilor Transilvaniei se petrece o poveste de David si Goliat intr-un satuc pitoresc. Miza este cel mai mare zacamant de aur din Europa – si un orasel minier care a existat inca din vremea romanilor. In "Gold Futures", Wide Angle da o imagine a fermierilor si orasenilor din Rosia care trebuie sa aleaga, in conditiile in care compania canadiana se pregateste sa deschida o exploatare de suprafata exact pe locul unde sunt acum cladirile orasului. Investitorul exploatarii miniere este Gabriel Resources, o firma canadiana de minerit a carei subsidiara, Rosia Montana Gold Corporation ( RMGC), a primit un drept de inchiriere pe 17 ani a campului minier. Care, se estimeaza, contine 300 t de aur si 1600 t de argint.

In timp ce compania asteapta decizia finala a guvernului roman - daca operatiunile sale sunt sau nu conforme cu regulile stricte ale Uniunii Europene privind mediul inconjurator - Gabriel Resources si-a lansat o campanie publicitara punand accentul pe tehnologia de ultima generatie, atenta la mediul inconjurator, in acelasi timp promitand pana la 1200 de locuri de munca, vesti in principiu bune pentru un sat unde se castiga in medie 3 $ pe zi.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells