Am tot auzit vorbindu-se despre el, acum iată-l în premieră pe ecranele din România. District 9! Comparaţiile ne sunt la îndemână în acest moment, prin urmare vom spune că e un fel de Blair Witch Project sau Cloverfield ca formulă. Regizorul Neill Blomkamp foloseşte tehnica reportajului jurnalistic şi a documentarului, utilizând şi o cantitate însemnată de secvenţe de ştiri de pe CNN sau alte televiziuni pentru a spune o poveste SF, cu oameni care încearcă să relocheze o populaţie extraterestră refugiată în Districtul 9 din Johannesburg.
Nu ştim de ce fug aceşti peste un milion de extratereştri, care ajung pe Pâmânt cu o navă învechită. Şi nici cum de sunt atât de neajutoraţi, mai ales că sunt în posesia unor arme, ce se dovedesc spre sfârşitul filmului mult mai puternice decât ale oamenilor.
Cert este că Guvernul sud african îi hrăneşte timp de 20 de ani, după care se decide - din cauza protestelor oamenilor - să-i mute pe aceşti extratereştri într-un loc izolat. Personajul jucat de Sharlto Copley, Wikus Van De Merwe, e agentul care se ocupă de înştiinţarea extratereştrilor că vor fi mutaţi. Odată intrat în District 9 se contaminează cu o substanţă extraterestră şi începe să se transforme. District 9 nu revoluţionează genul SF, dar este un film ingenios, şi ca subiect şi ca mod de filmare (s-au montat zeci de mini-camere în locurile de filmare, pentru a surprinde atât acţiunea cât şi procesul filmării), plus că surprinde nişte trăiri pe care nu le aşteptam într-un thriller SF, dar mă abţin de la morală că extratereştrii sunt mai umani decât oamenii. Oricum, un film pe care trebuie să-l bifezi în agenda ta de cinefil.
În Orphan, horror-ul săptămânii, nu este vorba de un copil posedat, cum ne-am obişnuit în filmele de gen. La întrebarea "Ce-i cu această Esther care face o groază de lucruri malefice?", întrebare pe care spectatorul sigur şi-o va pune de mai multe ori pe parcursul filmului, scenarişii răspund printr-o găselniţă, spre finalul producţiei. Găselniţa e de ordin medical, mai exact o maladie de care suferă Esther, dar nu intrăm în detalii, ca să nu stricăm surpriza filmului. Cert e că personajele au o istorie personală în spate bine conturată. Cuplul jucat de Vera Farmiga-Peter Sarsgaard o adoptă pe Esther pentru a vindeca rănile
unei sarcini pierdute şi a transfera iubirea pentru copilul pierdut asupra unui suflet care are nevoie de afecţiune. Dar Esther nu este cine pare a fi, astfel încât, odată intrată în casa familiei, o distruge... Doar cu expresia feţei, fără machiaje sau efecte speciale care să potenţeze sugestia maleficului, actriţa de numai 12 ani Isabelle Fuhrman este foarte convingătoare în rol. Un film care merită văzut, mai ales de către cei ferm convinţi că genul horror nu mai poate aduce nimic nou.
Săptămâna aceasta nu trebuie să ratăm nici filmul românesc Francesca. Ne întrebam, la ştirea că Francesca reprezintă România la festivalul de la Veneţia, dacă protagonista filmului îşi va vedea, ca acesta, visul cu ochii. Tânără educatoare, personajul interpretat de Monica Bârlădeanu visează să emigreze în Italia şi întâmpină atâtea dificultăţi, încât mai că ai bănui acest prim film al lui Bobby Păunescu că îndeamnă românii să rămână în România! Nu e cazul, pentru că filmul său nu se erijează într-un îndrumar al păstrării valorilor în ţară, ci se vrea (şi reuşeşte să fie!) o dare de seamă cât se poate de verosimilă a punerii în mişcare a unui plan şi-a tuturor obstacolelor care te pot despărţi de realizarea lui. Interpretări brici (fiţi atenţi la personajul
negativ, interlopul Remulus, interpretat de chiar scenograful filmului, Mihai Dorobanţu), o surprinzătoare naturaleţe a dialogurilor şi regia foarte potrivită cu subiectul recomandă Francesca oricui, chiar dacă subiectul nu prea are lipici la audienţele escapiste de la noi.
Comedia Cowboy, cu Benoît Poelvoorde, întregeşte săptâmâna şi aşa concentrată cu filme tari. Povestea porneşte de la un caz real, din Belgia, când - pe 14 noiembrie 1980 - un tip de 21 de ani, în costum de Elvis Prestley, a urcat într-un autobuz şcolar, ţinând în mână un winchester şi, ameninţându-i cu arma pe ocupanţi, a spus: „Acum vom merge la televiziune unde voi denunţa nedreptăţile din ţara asta.“
Benoît Mariage joacă rolul jurnalistului care îl caută pe acest personaj, la ani după întâmplare, pentru a-l transforma în protagonistul filmului său.
Părerea ta
Spune-ţi părerea