« Înapoi la pagina festivalului

CRONICĂ: Bal/Honey

de Ştefan Dobroiu in 23 Feb 2010
CRONICĂ: Bal/Honey

Lider absolut al palmaresului Berlinalei (vezi aici toţi câştigătorii), Bal/Honey a fost marea surpriză pentru jurnaliştii care se aşteptau ca How I Ended This Summer să câştige Ursul de Aur. Juriul condus de Werner Herzog a premiat (chiar de două ori) şi filmul rusului Aleksei Popogrebsky, dar a ales ca mare laureat povestea lui Yusuf, piciul de doar şase anişori (interpretat excelent de debutantul Bora Altaş).

Filmul extrem de vizual (şi în acelaşi timp, într-un logic echilibru, tăcut) al lui Semih Kaplanoglu este şi finalul trilogiei sale inverse, începută în 2007 cu Yumurta/Egg şi continuată în 2008 cu insuportabil de lentul Sut/Milk, prezentat în competiţia festivalului de la Veneţia. Dacă în Sut vedeam un Yusuf adolescent mâncând rodii sau intrând şi ieşind dintr-o mină minute în şir, în Honey, unui Yusuf în vârstă de doar şase ani i se destănuie suficiente mistere ale pădurii şi dureri ale vieţii ca să te ţină în priză timp de 104 de minute.

După un prim cadru, în care îl vedem pe Yukup (sumbrul Erdal Beşikçioglu), tatăl lui Yusuf, pornit în pădure în căutarea stupilor de albine sălbatice, această ocupaţie fiind unica sursă de venituri a familiei, micul Yusuf este în centrul atenţiei. Într-o dimineaţă, el încearcă să-i povestească tatălui său visul avut în noaptea precedentă. Yukup îl opreşte cu un aspru "niciodată să nu-ţi povesteşti visele", de parcă Yusuf ar fi încălcat o lege nescrisă. Greşeala piciului are consecinţe ciudate: ajuns la şcoală, deşi ştie să citească, Yusuf se bâlbâie incomprehensibil în timp ce citeşte o poveste. Dispariţia albinelor şi plecarea tatălui în căutarea a noi stupi în munţi să fie tot o consecinţă a greşelii sale?

Cu micul Bora Altaş în primplan şi superba imagine a lui Baris Ozbicer, Kaplanoglu reuşeşte să imprime poveştii sale un ritm lent, de basm, în care realitatea, sensurile şi legile firii se întrepătrund în cele mai imprevizibile moduri. În lumea lui Yusuf, zgomotele sunt ale pădurii, ale ogrăzii sau ale câmpurilor, universul său nefiind pervertit de tehnologie sau, şi mai evident, de cuvinte. Puţine sunt replicile din film, ceea ce-l va face pe spectatorul obişnuit cu ominiprezentul cinematograf logoreic să intre mai greu în lumea magică a lui Yusuf, atât de calmă şi contemplativă. Un film a cărui principală dramă este o absenţă nu putea fi populat decât cu alte absenţe, aşa că Bal mai că-ţi aduce aminte de acea vorbă a lui Antoine de Saint-Exupery care credea că "atingi perfecţiunea nu atunci când nu mai e nimic de adăugat, ci când nu mai e nimic de înlăturat".

În acest moment nu se ştie dacă Bal va apărea în România. Poţi vedea mai jos un trailer şi câteva imagini la rezoluţie mare din film.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
victor_neo75 pe 23 februarie 2010 16:02
Festivalul de la Berlin nu aduce castigatori cunoscuti marelui public; singurul film castigator al unui Urs de Aur in ultimii 60 de ani, dar si castigator al Oscarului pt. cel mai bun film este "Rain Man" cu Dustin Hoffman si Tom Cruise din 1988. In rest ar fi de amintit "Sense and Sensibility" din 1995, "The People vs. Larry Flynt" din 1996, "The Thin Red Line" din 1998, "Magnolia" din 1999 si mai recentul film nemtesc "Gegen die Wand" (Head-On) din 2004.

Strict dupa trailer, "Bal" (Honey) arata ca o drama de viata, un film probabil pt. critici si mai putin pt publicul larg, cu o o interpretare naturala a copilului de 6 ani care apare si pe afisul filmului. Am auzit mult mai multe de "Nefes: Vatan sagoslun" din 2009, care a strans deja aproape 9000 de voturi pe IMDb si am inteles ca a facut valuri in Turcia prin scenele dure de razboi.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells