Claudiu Bleonţ, un actor mereu surprinzător

Februarie, 1990... Permisie din armată. Mânat de dor, fac o vizită la I.A.T.C., unde urma să-ncep studiile în toamnă, şi nimeresc în plin examen al anului I de actorie, clasa lui Laurenţiu Azimioară - tema, ca de obicei în acel semstru dintâi: dramatizări. După un fragment din Zaharia Stancu, cu Radu Amzulescu, Mirela Comnoiu şi Camelia Maxim, vine la rând o schiţă de Dumitru Solomon. În scenă, Margareta Cristea (o studentă frumoasă, dar nu tocmai flexibilă, care tocmai se pregătea să nu mai fie doamna Eugen Cristea, îndreptându-se spre Helmuth Jakobi, de la clasa de germană)... Si intră un băiat suav şi rasat, cu un aer adolescentin naiv, un cap putintel cam mare, cu păr lung si un irezistibil zâmbet fălcos... Şi când îşi dă drumul - hait, îmi zic! O s-ajungă departe, acest Claudiu Bleontz (pe atunci, aşa-şi ortografia numele). Era nu doar impecabil de firesc, ci şi mobil, exploziv, de un haz sclipitor. "Musai s-ajungem buni prieteni!" am prevăzut, urmărindu-l încântat - şi chiar dacă viaţa nu ne-a apropiat atât de mult pe cât speram, am avut totuşi bucuria de a regăsi mereu în Claude, cum spontan am început să-l numesc, un coleg cald şi deschis, pe care-l reîntâlnesc şi acum, de fiecare dată, cu aceeaşi plăcere.

Născut în 17 august, 1951, la Bucureşti, Claudiu a absolvit în 1978 Liceul German şi a intrat la actorie din prima încercare - lucru deloc de colea, în acele vremuri când concurenţa era acerbă! După ce primul său profesor, Laurenţiui Azimioară, a ales libertatea (chiar la sfârşitul anului întâi), clasa a fost împărţită între Octavian Cotescu şi Grigore Gonţa, sub a cărui îndrumare Claudiu a absolvit în 1983. În 1981, încă student fiind, s-a căsătorit cu Irina Tapalagă (fiica lui Ştefan Tapalagă şi a Sandei Manu), de care a divorţat în 1986.

Repartizat la Teatrul de Stat Valea Jiului din Petroşani (aşa-numitul "teatru al minerilor", care mineri nu dădeau pe-acolo, neam - dar nici nu erau de acord să se mute instituţia într-un oraş mai de Doamne-ajută, ca Hundoara sau Deva, că de, era teatrul "lor"...!), Claudiu a debutat cu "Un bărbat şi mai multe femei", de Leonid Zorin, în regie proprie, primind premiul pentru cel mai bun actor. Au urmat "Anonimul veneţian", de Giuseppe Berto, "Într-un pact, pe o bancă", de Aleksandr Ghelman, şi altele, pe diverse scene, până în 1990, când s-a angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti, cu care colabora deja, jucându-l pe Billy Bibbitt, din "Zbor deasupra unui cuib de cuci", de Dale wasserman, după celebrul roman al lui Ken Kesey, în regia lui Horea Popescu - la drept vorbind, deşi tocmai terminase facultatea, Claudiu îi cam halea pe protagoniştii Costel Constantin (Randle Patrick McMurphy) şi Florin Piersic (Chiefbromden), oferind o creaţie cam la acelaşi nivel cu cea mai bună actriţă din spectacol, Olga Delia Mateescu (Nurse Ratched). L-a mai salvat, curând, şi pe Scipio, din "Caligula" lui Albert Camus, înlocuindu-l pe Gabriel Oseciuc (altul care a şters-o-n Apus). Dacă aceste două roluri fuseseră compuse în chei mai subtile şi discrete, în schimb Sir Andrew, din "A douăsprezeca noapte" de Shakespeare (regia: Anca Ovanez-Doroşenco) mi-a dezvăluit pentru prima oară un Claudiu Bleonţ complet neinhibat şi vulcanic, de un haz dinamic şi zgomotos care umplea toată scena... Mult mai târziu, peste aproape douăzeci de ani, aveam să recunosc unele dintre acele procedee dificile, acum mult stilizate, în Mercutio din "Romeo şi Julieta" (admirabila montare a Beatricei Bleonţ, pe-atunci soţia lui - au fost căsătoriţi între 1986 şi 2001; rolul i-a plăcut atât de mult fiului meu, pe-atunci în vârstă de opt ani, încât mi-a cerut să pun în scenă piesa la ei la şcoală, numai ca să joace şi el Mercutio...!)), precum şi în Caţavencu, din caragialeana "O scrisoare pierdută", în regia lui Felix Alexa.

În schimb, o cu totul altă cheie interpretativă, dovedindu-i deplina disponibilitate scenică, ne-a oferit-o cu Andronic, din "Ultima oră", de Mihail Sebastian.

Debutul său cinematografic a fost marcat de un rol "cuminte", unul dintre cei patru tanchişti din "Fata Morgana" (1981, Elefterie Voiculescu), urmat însă îndeaproape de rolul care l-a consacrat realmente - pustiul din celebrul "Concurs" al lui Dan Piţa (1982). Un an mai târziu, a realizat o compoziţie surprinzătoare, cu trimiteri deliberate la Harold Lloyd, în "Să mori rănit din dragoste de viaţă" (1983 - tandem cu Gheorghe Visu), filmul scris de Anghel Mora şi care ar fi trebuit să fie regizat de Bose Ovidiu Paştina - numai că, acesta nimerindu-se la locul nepotrivit (adică în rândurile Meditaţiei Transcendentale) şi la momentul nepotrivit (aprilie, 1982), regia i-a fost suflată de sub nas şi dată lui Mircea Veroiu (mutare deloc neinspirată, Veroiu realizând unul dintre cele mai bune filme ale carierei sale - dar, din păcate, acest start ratat însemnând şi sfârşitul neînceputei cariere în lungmetrajul de ficţiune a talentatului Bose, decedat de cancer în 2006...).

Colaborarea cu Piţa s-a dovedit de bun augur, şi pe termen lung. A urmat "Dreptate în lanţuri" (1983), apoi zguduitorul rol tragic din "Pas în doi" (1985 - tandem cu Petre Nicolae), "Rochia albă de dantelă" (1989) şi, într-un târziu "Femeia visurilor" (2005). Râvnit de mai toţi cineaştii, Claudiu a mai jucat, printre multe altele, rolul principal din "Polul Sud" (1993, ezitantul debut al lui Radu Nicoară), căpitanul Dumitru din "O vară de neuitat" (1994, Lucian Pintilie), colonelul Niculescu-Coca din "Călătoria lui Gruber" (2009, Radu Gabrea) - şi, anul ăsta, prestidigitatorul Marcelino din "Ursul" lui Dan Chişu (un rol echilibrat şi de mare bun-simţ, prin care şi-a dovedit din nou ştiinţa de a evita ispitele cabotinăriilor, pliindu-se întocmai pe resorturile interioare ale personajului. Totodată, s-a căsătorit pentru a treia oară, în 2001, cu actriţa Andra Negulescu.

Din cariera sa internaţională merită să amintim "Derengo" (1998, Arpad Sopsits), Sultaul Mohamed din "Dark Prince: The True Story of Dracula" (2000, JoeVhapelle), Ossac din "Boudica" (2003, Bill Anderson), Aldo Serra din "Return of the Living Dead: Rave to the Grave" (2005, Ellory Elkayem), Bogdan din "Dracula III: Legacy" (2005, Patrick Lussiwer) şi, mai ales, "Youth Without Youth" (2007, Francis Ford Coppola).

De o lipsă a oricăror inhibiţii, dublată de un profund discernământ al alegerii mijloacelor de expresie, Claudiu Bleonţ rămâne un actor mereu surprinzător şi impresionant, cu o virtualmente inepuizabilă bogăţie de resurse profesionale şi artistice. Pur şi simplu ţi-e greu să-l defineşti, şi imposibil să-l înscriiîntr-un tipar anume - decât, eventual, acela al actorului total.

 credit foto: Adi Pîclişan