Ce roboţi vedem în Transformers?

de Ştefan Dobroiu în 2 Apr 2009
Ce roboţi vedem în Transformers?

Paramount Pictures publică listă completă a Autoboţilor şi a Decepticonilor prezenţi în următorul Transformers, film care are toate şansele să devină blockbuster-ul verii. Dacă aruncăm o scurtă privire pe lista ce se lăfăie în acest moment pe mai toate site-urile specializate, Autoboţii vor avea nevoie de foarte mult noroc pentru a face faţă avalanşei de Decepticoni, mult mai mulţi şi aparent mult mai "bazaţi" decât în prima parte a trilogiei.

Dintre "răi" iese în evidenţă titularul The Fallen, prezentat de Paramount drept un fel de Lucifer al lumii de baştină a transformer-ilor, planeta Cybertron. Unul dintre "înţelepţii" civilizaţiei, The Fallen ("cel căzut", adică) a fost izgnoit, din cauza infinitei sale aroganţe, într-o altă dimensiune. Interesant la acest invincibil Decepticon este faptul că deţine ceea ce scenariştii filmului denumesc cheia vieţii atât pe Terra, cât şi pe Cybertron.

Cei care n-au citit (şi noi, la Cinemagia, suntem printre ei) materialele pline de spoiler-e bazate pe cartea de desenat ce va fi lansată o dată cu filmul nu ştiu dacă The Fallen va acţiona de unul singur sau împreună cu Starscream, acum liderul Decepticonilor. Megatron, villain-ul absolut din primul film, va apărea şi el, prin urmare Optimus Prime, Ironhide, Bumblebee şi Ratchet vor avea adversari pe măsură în această aventură care-i poartă pe Shia LaBeouf şi Megan Fox pe toată planeta.

Printre noile achiziţii Autoboţilor se numără Jetfire, un transformer cam înţepenit şi... senil, dar şi Arcee, motocicleta de un roz aprins a frumoasei Fox.

Scorponok, scorpionul metalic care i-a atacat pe soldaţii conduşi de Josh Duhamel  în prima parte, revine şi de această dată, însoţit de Ravage, un Decepticon cu aspect şi mişcări de felină, mare expert în infiltrări şi spionaj. O altă rezervă importantă a Decepticonilor este Devastator, un robot gigantic format din asamblarea a nu mai puţin de şapte Constructiconi, roboţi ce se transformă în vehicule specializate în domeniul construcţiilor.

Bineînţeles, chiar dacă nimeni din echipa filmului nu recunoaşte, şi Megatron va avea ceva de spus în această a doua parte a seriei, ce se va lansa pe 26 iunie.

Foto via meganfox.com

Părerea ta

Spune-ţi părerea
daniels pe 2 aprilie 2009 19:11
o sa fie un film cu actiune multa si efecte speciale in rest nimic mai mult , m-a dezamagit primul actorii au jucat ca unii de mana a 2-a , un umor patetic in film s-a facut multa varza pentru ca trailer-ul promitea multe si asta o sa fie la fel o mare dezamagire
mahay pe 2 aprilie 2009 21:01
Cred ca o sa fie un blockbustter cum sa spus mai sus al verii prima parte mia placut foarte mult sper ca si partea a2a a TRASMORMERS2 sa fie la fel ca prima in rest nimica
javrek pe 3 aprilie 2009 11:30
nu ma intereseaza parerea altora!!! eu zic k dak va fi la fel de mijto k partea I , at merita vazut...
Pwlea pe 24 aprilie 2009 19:15
O sa fie Best Movie in 2009 !
dlivium pe 10 mai 2009 15:08
filmul o sa fie foarte fain pt. ca are multe efecte speciale,o distributie buna iar actiunea te tine cu sufletul la gura.
eu sigur o sa ma duc sa-l vad la cinema cu prietenii.

marius93 pe 8 iulie 2010 10:04
Primul mi-a placut, insa al doilea nu prea.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells