Carmen Tănase, Flacăra talentului

Ani de studenţie... Tocmai începuserăm facultatea, în toamna lui 1980, şi începeam să ne împrietenim cu colegii de la clasele de actorie, împreună cu care făceam orele de limbi străine. Erau două grupe: Sanda Manu şi Geta Angheluţa (Ioana Ifrim, Oana Pellea, Carmen Trocan, regretata Luminiţa Stoianovici, Claudiu Istodor, Adrian Păduraru, Răzvan Popa şi Cristian Rotaru), şi Olga Tudorache şi Adriana Popovici (Mariana Ciorcilă, Patricia Grigoriu, Marina Procopie, Carmen Tănase, Dan Bădărău, Radu Duda, Bogdan Gheorghiu şi Mihai Verbiţchi).

Evident, ne duceam unii la examenele celorlalţi, iar una dintre marile revelaţii a fost fragmentul din "Joia dulce", de John Steinbeck, jucat de cele patru studente ale Olgăi Tudorache. Am cunoscut atunci, în rolul Fauna, o tânără actriţă extrem de expresivă, cu doi ochi mari, codaţi şi electrici, capabilă să acopere un registru comic complet.

În semestrul următor, i-am descoperit şi resursele dramatice, într-un tulburător moment din "Domnişoara Nastasia", de George Mihail Zamfirescu. Pentru un actor cu talent normal nu e o problemă să plângă pe scenă - dar acea Nastasia, dincolo de lacrimile ei, emana o profunzime a trăirii tragice care zguduia întreaga sală. Astfel a început nemuritoarea prietenie cu "Tase", sau "Tăsica" - de-acum, în sfârşit, binecunoscuta Carmen Tănase, născută în 18 ianuarie, 1961, la Ploieşti: Capricorn cu ascendent în Leu, îmbinare regăsită în tenacitatea ei neînduplecată, potenţată de o forţă redutabilă; să nu uităm că ani de zile a jucat roluri mărunte, fără să se descurajeze un moment, convinsă că steaua ei (sau, mai bine zis... Flacăra!) nu făcea decât să-şi aştepte momentul sortit ca să strălucească.

După absolvirea liceului Pedagogic din Ploieşti, a urmat cursurile U.N.A.T.C. "Ion Luca Caragiale", unde ne-am şi cunoscut. Cordială şi deschisă, s-a apropiat rapid de toţi colegii - uneori, seara după cursuri, o conduceam până la blocul Romarta, unde locuia cu chirie, şi mai adăstam o vreme în holul de la intrare, până ne deşertam sacii de opinii, comentarii şi bancuri. Şi în viaţa particulară vădea acelaşi umor de pe scenă - odată, mi-a povestit, cu hazu-i irezistibil, o perlă a ofiţerului cu care făceau studentele pregătirea militară: "În ţara asta, toţi fură. Uite, şi pe mine m-au păcălit - am vrut să cumpăr un metru de ştofă, şi m-a păcălit cu zece centimetri. M-a păcălit, dom'le! Da' să ştiţi voi că ei nu-i păcăleşte decât pe ăia proşti...!"

Stagiul şi l-a făcut la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, între anii 1984-1990, după care s-a transferat la Teatrul Odeon, din Bucureşti. S-a căsătorit cu reputatul critic de teatru Victor Parhon, decedat în anul 2000, iar fiul lor, Tudor, născut în 1989, a urmat regia de film.

Relevant este faptul că evoluţia ei artistică a avut un început precoce, la vârsta de unsprezece ani, când a apărut în rolul unei piccoliţe din filmul "Aventuri la Marea Neagră" (1972, Savel Ştiopul). Apoi, debutul propriu-zis, alături de alţi colegi de clasă, s-a înregistrat cu "Misterele Bucureştilor" (1983, Doru Năstase), urmat de "Un bulgăre de humă" (1989, Nicolae Mărgineanu). Remarcabil, însă, a fost personajul episodic dar consistent din "E pericoloso sporgersi" (1993), unde colegul nostru Nae Caranfil a ştiut să-i valorifice calităţile cunoscute încă din facultate, în rolul unei recepţionere de hotel blazate, mestecând gumă pe când îşi aruncă replicile-şablon în sictir. Acelaşi tip de personaj, cu ajustările impuse de scenariu şi concepţia artistică, s-a regăsit mult mai târziu, în barmaniţa din "Legături bolnăvicioase" (2006, Tudor Giurgiu). Între timp, Carmen a mai compus o prostituată din "Crucea de piatră - ultimul bordel" (1994, Andrei Blaier), o soră medicală în "Dark Angel: The Ascent" (1994, Linda Hassani), Doamna Vogel din "Passion Mortelle" (1995, Claude-Michel Rome), trecând apoi la lumea serialelor de televiziune, care avea să-i aducă faima. A început cu coproducţia "Vertiges" (1997-2003), unde a jucat două roluri, în episoade diferite (Janine şi doamna de la telefon), urmat de Irina din "Bani de dus, bani de-ntors" (2005, Alexandru Tocilescu, cu Gheorghe Dinică, Sebastian Papaiani, Vlad Ivanov, Tania Popa, Adriana Trandafir, Crina Mureşan şi alţii), şi de Simona Varlam, din telenovela "Lacrimi de iubire" (2005, Bogdan Tiberiu Dumitrescu şi Iura Luncaşiu, cu Dan Bordeianu, Adela Popescu, Constantin Cotimanis, Florin Piersic, Gheorghe Visu, Sebastian Papaianu) şi de Zuzu Dumitrescu din "Iubire ca-n filme" (2006), al aceluiaşi cuplu regizoral şi, în parte, cu o distribuţie similară.

Toate aceste roluri i-au pavat drumul spre personajul pe care-l aştepta de atâta vreme, cel ce-a impus-o definitiv în conştiinţa spectatorilor: Flacăra, partenera lui State Potcovaru (Geo Visu) din... seria de seriale despre ţigani: "Inimă de ţigan" (2007, Alexandru Fotea, Iura Luncaşiu, Sebastian Voinea), "Regina" (2008-2009, Iura Luncaşiu, Alexandru Fotea, Laurenţiu Maronese), "State de România" (2009, Iura Luncaşiu, Laurenţiu Maronese), şi "Moştenirea" (2010, Iura Luncaşiu, Laurenţiu Maronese, Mihai Brătilă) - după care a întruchipat-o pe Mara Anghel, din "Pariu cu viaţa" (2011).

Trebuie să recunosc că, fără nici un fel de prejudecăţi rasiste sau etnice, nu sunt tocmai încântat de aceste popularizări filmice ale conaţionalilor noştri mai subexpuşi, dar s-a nimerit să prind ceva episoade din serialele de mai sus şi nu m-am mai putut desprinde de televizor. Flacăra Potcovaru a Tăsicăi noastre avea o forţă de seducţie neînvinsă, constând din transpunerea perfectă în maniera ţigănească de comportare şi vorbire, dublată de umorul ei sclipitor şi, mai ales, acea capacitate esenţială a marilor actori de a pune carne pe personaj, îmbogăţindu-l cu sugestia unor profunzimi imposibil de dezvoltat explicit în spaţiul scenaristic şi audio-vizual. Nici nu este de mirare că nivelul ei artistic a ajuns atât de înalt, când pe lângă Olga Tudorache, profesoara ei, i-a avut ca modele pe Gina Patrichi, Anthony Quinn şi Al Pacino - precum şi, ca mostră a aplecării sale spre umor, pe... Donald Duck!

Dar una dintre cele mai semnificative laturi ale personalităţii sale este iubirea de animale. I-a rămas în inimă Pacina, căţeluşa ei, a cărei moştenire sufletească o duc mai departe Bobiţă, Ruti şi Brana (primită în dar de la Oana Pellea) şi pisicile Boxi, Akasha şi Suspiria Thaisa Calvitia Nosferatu (nume asociat cu rasa egipteană fără păr din care face parte această companioană de viaţă), plus o iguană şi o ţestoasă - iar, în prezent, planuieşte să contribuie la problema animalelor abandonate, prin întreţinerea unui adăpost. Pe acest front, rămâne de neuitat apariţia ei ca lider al Flash-Mob-ului Vedetelor din 28 noiembrie, 2011, când în fruntea mulţimii adunate la poarta Palatului Cotroceni a făcut apel tacit la raţiune şi iubire, adresând cele trei gesturi cu semnificaţia: "Tu - gândeşti - şi simţi!"