Calatorind intr-un autocar cu turisti occidentali, Susan (Cate Blanchett) e lovita de un glonte ratacit. Periculos de aproape de moarte si la ore distanta de cel mai apropiat spital, soferul ii duce in satul din apropiere, unde un localnic- medic veterinar oferã ajutor. Ceilalti turisti ii lasa in urma pe Richard (Brad Pitt) si pe Susan, speriati de un posibil atac din partea localnicilor. Glontele a fost tras dintr-o pusca data unui marocan de catre un vanator japonez (Kôji Yakusho). Omul o vanduse mai departe unui pastor de capre. Acesta da arma celor doi fii ai sai, ca sa impuste sacalii ce le omorau caprele. In incercarea de a vedea cat de departe bat gloantele, cel mai mic dintre baieti- Yussef (Boubker Ait El Caid) trage in autocarul cu turisti. Richard (Brad Pitt) trece prin clipe grele pana sa primeasca ajutor de la ambasada americana, dar in cele din urma reuseste sa vorbeasca cu Amelia (Adriana Barraza), femeia care sta cu copiii celor doi. Aceasta trebuie sa ramana cu copiii cu toate ca propriul fiu se casatoreste in Mexic. Neavand posibilitatea de a gasi o alta babysitter sa o inlocuiasca, nu are de ales decat sa ii ia pe cei mici cu ea, impreuna cu nepotul ei Santiago (Gael García Bernal ) si sa treaca granita in Mexic. Pe drumul de intoarcere spre San Diego, Santiago, beat, e oprit la granita si fuge impreuna cu cei trei. Urmarit de politie, ii lasa pe Amelia si pe cei doi copii sa se descurce singuri, in desert. Povestea se muta in Tokio, unde o adolescenta surdo – muta, Chieko ( Rinko Kikuchi ) este zdruncinata de sinuciderea mamei sale. Tatal ei fusese vanatorul japonez care daduse marocanului pusca. Fiind surdo- muta intr-o lume condusa de muzica rock, Chieko se deda comportamentului sexual indraznet ca forma de comunicare.
Acestea sunt, descrise pe scurt, piesele dintr-un mozaic intitulat Babel. Si le numesc: piesa naturalista (nunta mexicana), docu-drama marocana (viata pastorilor de capre si insertia povestii ce da curs intregii naratiuni), apoi piesa voyeurist- impresionista, plina de nuante, atmosfera, fluiditate a senzatiilor, lumina - in aceasta poveste se afla pusca- sinuciderii si a ranirii (povestea din Tokyo) si drama lui Susan si a lui Richard (Cate Blanchett si Brad Pitt).
Mai mult decat un film despre dificultatea comunicarii- cum il anunta titlul, Babel este un film despre disperare; si sa vedem cum s-a jucat aceasta- actorii si Inarritu gasindu-i in film toate nuantele si modalitatile de expresie: disperarea Ameliei (Adrianei Barraza)- printre lacrimi stapanite si spaima, se reuseste transmiterea unei tensiuni fara pierderi de intensitate, pe tot parcursul intamplarii; cea a lui Chieko (Rinko Kikuchi)- interesant si provocator construita, un strigat mut, imploziv; cea a tatalui lui Yussef cand plange moartea baiatului- disperare convulsiva, compulsiva si cea a lui Brad Pitt calculata, retinuta (ma asteptam sa -si rupa firele grizonate din cap, sa cada in genunchi si sa -si innegreasca unchiile cu tarana Marocului). Ma tem ca decizia de a i se adanci ridurile si de a i se albi parul a fost luata pentru a-l face mai credibil in rolul de barbat macinat de pierderea unui copil si aflat acum in situatia disperata de a-si pierde si nevasta.
La capitolul intensitate emotionala- Gonzalez Inarritu reuseste de minune: sunt cateva momente care ne invadeaza, care ajung la noi fara sa mai poata intalni vreo bariera a mintii. Innaritu construieste foarte bine emotiile pe care a vrut sa le transmita; iata care mi s-au parut scenele surprinzatoare, ravasitoare ale fiecarei povesti in parte: cea din casa batranei marocane cand Richard cere sa fie lasat singur cu Susan- vedeti voi de ce si cum ( secventa e de pus intr-un top al celor mai reusite/ inedite scene de intimitate conjugala), amintirea lui Yussef, dupa ce isi pierde fratele (ambii frati aleargand contra vantului) si incercarile repetate ale lui Chieko de a se face auzita, vazuta.
Trecerea de la o poveste la alta se face prin secvente care anticipeaza urmatoarele, prima ponderand-o pe urmatoarea prin impact vizual, desi a doua e detinatoarea mizei: Santiago (Gael Garcia Bernal) si imaginea pasarii fara cap, cu gatul galgaind de sange- apoi transfer la imaginea din autocar- femeia impuscata in gat, de exemplu. Vedem, deci, ca regizorul creeaza niste metafore vizuale punand termenul de comparat inaintea celui supus jocului metaforic, dar, cu toate acestea, figura de stil -la nivel vizual tot se realizeaza.
Alejandro Gonzalez Inarritu e maret- prin miza pe care a dat-o filmului si viziune . E dintre cei care viseaza grandios si indraznesc mult. Dar daca a stapanit cu adevarat un film ca Babel, care isi iese parca singur din matca, ramane sa hotarati dumneavoastra.
Gloria-Mona Sauciuc
Posteaza-ti parerea, pe forum, la topicul filmului.
