Animaţia românească, înghiţită de capitalismul feroce

Trecutul şi prezentul filmului românesc de animaţie a fost discutat, joi, 14 octombrie, la cinematograful Union. În comunicatul de presă ce anunţa masa rotundă dedicată discuţiei despre starea filmului românesc de animaţie erau menţionaţi ca invitaţi, pe lângă cei trei care au fost prezenţi, şi reprezentanţi ai Centrului Naţional al Cinematografiei, Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Nimeni din partea acestor instituţii nu şi-a făcut apariţia joi, 14 octombrie, la cinematograful Union.  Nici producătorii de film autohton nu s-au îmbulzit. Probabil că printre cei prezenţi au fost doar câţiva studenţi şi participanţi la competiţiile Anim’est. Toţi cei răspândiţi în sală ar fi umplut, adunaţi, primele două sau trei rânduri.

Moderatorul discuţiei a fost sociologul şi redactorul-şef al publicaţiei online animationmagazine.eu Daniel Todoran-Rareş. Au vorbit, pe rând, Mihai Bădică şi Virgil Toader, foşti colegi la Animafilm, din generaţii diferite, şi profesionişti ce s-au realizat lucrând peste hotare. Acestora li s-a alăturat, în finalul discuţiei, şi Matei Branea, unul dintre cei mai activi tineri realizatori de film de animaţie românesc.

O bază a discuţiei au constituit-o datele puse la dispoziţie de animationmagazine.eu, siteul conform căruia avem 160 de animatori care lucrează în industria publicităţii, în domeniul jocurilor video, televiziune şi cinematografie. Mai avem, de asemenea, 13 filme de animaţie făcute cu bani publici, prin intermediul CNC, al Animafilm sau al Ministerului Culturii, făcute însă, în 21 de ani. Cele două filme de animaţie aflate momentan în producţie, Crulic, al regizoarei Anca Damian, co-producţie româno-poloneză, şi Harap-Alb, o producţie 3D a MediaPro Magic, regizată de Ştefan Buzea, nu au legătură cu instituţiile menţionate mai sus. În plus, cele mai multe scurtmetraje de animaţie sunt realizate în vestul ţării, lucru vizibil şi în competiţia naţională din cadrul Anim’est. Tot  conform datelor animationmagazine.eu, în 2007-2008, CNC a finanţat o serie de proiecte de animaţie (sumele variază între 40.000 şi 600.000 RON), însă nu s-au concretizat.

Regizorul român Mihai Bădică a fost primul animator de păpuşi profesionist din Danemarca

Cel care a deschis discuţia, regizorul danez de origine română, Mihai Bădică, a fost şi primul animator de păpuşi profesionist din Danemarca. Nu se consideră însă un reprezentat al animaţei daneze şi nu vorbeşte, deci, în această calitate. După cum el însuşi a povestit, a plecat în Danemarca acum 26 de ani, unde a încercat să îşi facă un nume, şi a reuşit. Despre animatorii danezi, el spune: „Sunt peste tot, băgaţi peste tot, în multe producţii mondiale, care apelează la serviciile celor din Danemarca”. Nu aceeaşi era situaţia in anii 70, când „animaţia daneză era o groapă de nisip. Tot felul de amatori care se jucau de-a animaţia. Unul era autor de cărţi ilustrate, altul grafician, toţi veneau cu o pregătire dinainte, cu o altă meserie. Toţi cei care au vrut să facă animaţie au învăţat ce se cere într-un film de animaţie. N-au trecut nici 20 de ani şi animaţia daneză a luat deja două sau trei Oscaruri”. Însă tinerii animatori danezi învaţă, încă de pe băncile şcolii, „că ei trebuie să intre într-o lume rea, plină de tot felul de bătăi, de toate felurile, şi că, în situaţia asta, ei trebuie să fie extrem de bine pregătiţi”, şi să înveţe „negustoreala meseriei de orice fel”. Au şi unde, de altfel; Academia de Arte daneză oferă numeroase cursuri, ce includ promovarea personală, marketingul de produs, cursuri de grafică, animaţie pe calculator, networking, management al producţiei şi al fondurilor necesare ei. Specializările în domeniu sunt variate, dar şi bine delimitate, studenţii având posibilitatea să aleagă ce li se potriveşte mai bine. În Danemarca, ca şi în America, capitalismul nu a fost întrerupt de cel de-Al Doilea Război Mondial. Prin urmare, s-a menţinut şi s-a dezvoltat. „Olandezii sunt nişte negustori”, spune Mihai Bădică, „au mirosit că sunt bani în afacerea asta, şi au zis, gata, băgăm banii, investim”. „Un capitalist adevărat… caută o sursă de făcut bani”.

O asemănare există însă, între animaţiile daneză şi română: „În Danemarca, ca şi în România, cine are spiritul de iniţiativă, talentul, elocinţa, şarmul, răbdarea, curajul, obrăznicia, şiretenia, la nevoie şi rudele şi relaţiile necesare, ştie să se vândă şi mai are şi mare, mare noroc, face film. Cine nu, nu”. Bădică a mai adăugat că „Cel mai serios lucru care se face în România, vizavi de animaţie, este festivalul de film de la Bucureşti, Anim’est”. Însă e bizar, spune el, pentru că aici întâi a apărut festivalul şi apoi animaţia. Deşi s-a declarat plăcut impresionat că în România se fac filme de animaţie de autor, Bădică a remarcat şi calitatea mai bună a lucrărilor celor din alte ţări care participă anual la festival, pe care le-a descris ca pe o palmă dată românilor. Ca şi animatorii ce au fost şcoliţi la Animafilm, şi tinerii animatori de astăzi vin spre animaţie cu specializări şi talente diferite. Chiar dacă realizarea unui film de autor este lăudabilă, spune Bădică, ea nu ar trebui să trădeze cu precădere o anumită formă de expresie artistică (desenul, pictura). „Animaţia exprimă lucruri, prin felul acesta magic, de neconfundat cu toate celelalte forme de expresie”, a mai adăugat el. O afirmaţie surprinzătoare a lui Mihai Bădică a fost cea legată de Ioan Popescu Gopo. Deşi privit ca stâlp al animaţiei româneşti, animatorul danez spune că a văzut artişti la Animafilm care l-au impresionat mai mult. Zoltan Szilagi a fost unul dintre ei, iar „filmele sale, de aproape 25 de ani, puse la festival, ar lua şi acum premii”, a mai spus el.