„There is a darkness coming”. Oare de câte ori ne-am întâlnit cu acest „întuneric” în filmele şi serialele fantasy, de la Nimicul din Povestea fără sfârşit a lui Michael Ende la Sauron, antagonistul din Stăpânul inelelor. Iată că îl revedem - dacă ne putem exprima aşa - în The Letter for the King, al doilea serial Netflix (după mult, mult prea lăudatul The Witcher) bazat pe un roman european scris cu decenii în urmă, de data asta cel al olandezului Tonke Dragt. Iată ce mi-a plăcut şi ce nu la serialul lansat pe platformă chiar vinerea aceasta.
Trebuie spus de la început că nu sunt în target. Cei care scriu despre filme şi seriale caută în general noutatea, originalitea şi relevanţa, şi pe acestea cu siguranţă nu le vom descoperi în The Letter for the King. Dar spre deosebire de The Valhalla Murders şi Caliphate, pe care le-am recomandat recent pe Cinemagia, noul serial Netflix are un mare avantaj, mai ales în aceste vremuri: nu are legătură cu nimic şi oferă o porţie sănătoasă (şi deloc dezamăgitoare!) de escapism. Vrei să dai coronavirusul şi recomandările autorităţilor pe profeţii, magie şi eroism adolescentin? Iată că ai ocazia.
Probabil că marele merit al serialului este eroul său, Tiuri (Amir Wilson, care e şi actor principal în următoarele sezoane din serialul HBO His Dark Materials), un puşti de 15 ani aparent fără nicio şansă în lumea turnirurilor şi a înfruntărilor cu spada în care tatăl său de origine nobilă (David Wenham) ar vrea ca el să exceleze. Doar că Tiuri compensează ceea ce nu stăpâneşte pe câmpul de luptă cu o inimă mare şi o dorinţă sinceră de a-i ajuta pe cei din jur. Şi când puştiului îi pică în mână o scrisoare de care depinde soarta întregului regat, misiunea lui îi va pune toate aptitudinile la încercare. Şi da, dacă intuieşti că Tiuri este un echivalent al lui Frodo din Stăpânul inelelor, nu te înşeli deloc, iar eroul nu întârzie deloc să se înconjoare de propria frăţie.
Este reconfortantă simplitatea acestei poveşti ce are în centrul atenţiei eterna luptă dintre bine şi rău, fără eroi ambigui şi fără antieroi. Şi este imposibil să nu te identifici cu Tiuri, pe care serialul îl înconjoară din plin cu personaje secundare mai puternice, mai curajoase sau mai îndemânatice pe câmpul de luptă pentru a-şi transforma protagonistul într-un "average man" obligat să stea cu fruntea sus şi inima tare în cele mai mari primejdii. Când suntem înconjuraţi de apeluri la solidaritate şi perseverenţă, când auzim discuţiile despre eroismul medicilor din linia întâi în lupta cu coronavirusul, Tiuri devine un adevărat exemplu: oricât de lipsiţi de putere, neîndemânatici şi nepregătiţi am fi, cu toţii putem face ceva (chiar dacă acel ceva este a nu face de fapt nimic) pentru a împiedica întunericul să se răspândească.
Cu siguranţă în alte vremuri aş fi mai reticent în a lăuda acest serial care este, până la urmă, destul de banal, fără să-i lipsească momentele foarte bune. Dar tocmai această banalitate şi tocmai aceste elemente atât de familiare pe care serialul le reambalează sunt cele care îl fac atractiv acum. Aproape lipsit de violenţă (Netflix recomandă serialul inclusiv copiilor peste şapte ani) şi cu un adolescent în centrul atenţiei, The Letter for the King este o opţiune perfectă pentru familiile izolate din cauza pandemiei, oferindu-le atât escapismul de care au atâta nevoie acum, cât şi subiecte inofensive de discuţie între generaţii.
Este amuzant că The Letter for the King a fost întâmpinat cu reacţii acide din partea fanilor cărţii publicate în 1962, aceştia reproşându-i adaptării că îşi permite mult prea multe libertăţi în comparaţie cu originalul. Cartea s-a tradus recent şi la noi, dar cu siguranţă nu a devenit suficient de populară pentru ca serialul să provoace şi la noi reticenţa din alte ţări.
Părerea ta
Spune-ţi părerea