The Departed ar fi putut continua cu o serie de filme, dar Scorsese s-a opus. Regizorul a finanțat parțial The Aviator

de Gloria Sauciuc în 29 Sep 2023
The Departed a fost al treilea film la rând în care Scorsese a luat în calcul să nu mai lucreze la Hollywood

Martin Scorsese a declarat că șefii studiourilor Warner Bros au fost „foarte triști” că regizorul a refuzat să facă din The Departed o serie de filme, și că a cheltuit 500.000 de dolari din fonduri proprii după ce studiourile au tăiat finanțarea pentru The Aviator, notează publicația Variety.

Martin Scorsese a declarat într-un interviu cu revista GQ că studiourile Warner Bros. și-au dorit să facă din filmul său, The Departed, o serie, lucru cu care regizorul nu a fost de acord. În film, Leonardo DiCaprio este un ofițer de poliție iar Matt Damon un membru al crimei organizate din Boston, fiecare încercând sa se infiltreze în organizația celuilalt. În film, ambele personaje își vor găsi sfârșitul, însă Warner Bros. și-a dorit ca unul dintre ei să rămâna în viața, astfel încât să existe loc de o continuare.

„Ceea ce au vrut ei a fost o serie de filme. Nu era o temă morală a unui om care trăiește sau moare”, relata Scorsese, subliniind că publicului i-a plăcut mult varianta în care ambii eroi își pierd viața. „Iar cei de la studiouri au ieșit (de la aceeași proiecție) și erau foarte supărați, pentru că - pur și simplu - nu asta doreau. Ei doreau o serie de filme”.

The Departed a fost al treilea film la rând în care Scorsese a luat în calcul să nu mai lucreze la Hollywood. Primul a fost Gangs of New York, în care a intrat în conflict cu producătorul Harvey Weinstein, actualmente condamnat penal pentru viol, legat de finalul filmului. Weinstein, care era producătorul, a cerut ca Scorsese să taie o oră de film din materialul final. „Am înțeles că nu mai pot lucra dacă trebuie să mai fac filme așa”, relata Scorsese pentru GQ. „Dacă numai așa mai aveam voie să fac filme, trebuia să mă opresc. Pentru că rezultatul nu era satisfăcător. Era, pe alocuri, foarte greu, și nu aș fi supraviețuit. Aș fi murit. Și așa, am hotărât că s-a terminat, sincer...”

Miramax Films a lui Weinstein a continuat totuși să producă următorul film al lui Scorsese, The Aviator, despre care Scorsese relata: „am fost contra; a fost o ședință, și am fost constrâns în această funcție. Fusesem 'lăsat însărcinat', așa cum glumeau ei. Și nu era cale de ieșire. Însă filmările au mers bine, și la fel și montajul până în ultimele săptămâni. Și apoi au apărut niște lucruri pe care le-am văzut ca foarte răutăcioase. Warners Bros. și Miramax au tăiat finanțarea filmului”. Iar Scorsese a finanțat cu 500.000 de dolari din fonduri proprii, scrie revista GQ.

Dacă The Departed a fost a treia problemă la rând pentru Scorsese, filmul totuși a fost un succes la critică și la public. A încasat aproape 300 de milioane de dolari pe plan global și a câștigat Oscarul pentru Cel mai bun film și premiul pentru Cel mai bun regizor la Premiile Oscar, primul și singurul Oscar luat pentru regie.

„Întotdeauna mi-a plăcut să fiu nominalizat de către Academie.... dar Raging Bull, la care nu am luat Oscarul, m-a făcut să înțeleg că nu era asta totul în viață”, relata Scorsese pentru GQ. „Însă am spus mereu asta: taci și fă filme. Nu poți face filme pentru premii. Sigur, mi-ar fi plăcut, dar și ce? Trebuia să continuu și sa fac filme. Nu traiesc așa – trebuie să trăiești într-o comunitate care este o industrie. Trebuie sa fii parte a unei industrii... Nu știu dacă să o agreez sau nu. Îmi văd de treabă și atât.”

Ultimul efort regizoral al lui Scorsese, Killers of the Flower Moon, va avea premiera în săli pe 20 octombrie sub egida Apple și Paramount.

Exploreaza subiecte similare:

Martin Scorsese, The Departed, The Aviator, Raging Bull, Killers of the Flower Moon 

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells