Serial The Good Fight: o nouă dramă cu avocaţi

de Ştefan Dobroiu în 26 Apr 2017
Sequel al celebrului The Good Wife, serialului oferă teme de discuţie extrem de actuale

Serialul The Good Wife şi-a difuzat ultimul episod în mai 2016, dar spiritul său nu s-a stins: postul de televiziune CBS a lansat recent The Good Fight, un serial cu avocaţi (cu avocate, mai degrabă) care te-ar putea tenta să laşi deoparte un alt titlu celebru, Suits, tot mai dezamăgitor în ultima vreme. Iată ce te-ar putea atrage la The Good Fight, care a fost deja reînnoit pentru un al doilea sezon.

Cordonul ombilical al lui The Good Fight este Christine Baranski, în rolul avocatei Diane Lockhart. Partener al biroului său de avocatură, Diane îşi anunţă pensionarea, dar este nevoită să se întoarcă iar la lucru după ce o maşinaţiune financiară pusă la cale de bunul ei prieten Henry Rindell (Paul Gulfoyle) o lasă fără economii. De scandalul financiar este afectată şi Maia Rindell (Rose Leslie), fiica bancherului şi protejată, în cariera ei ca avocat, de Diane. Amândouă vor fi cooptate într-o nouă casă de avocatură, devenind singurele avocate albe dintr-o echipă exclusiv afroamericană.

The Good Fight moşteneşte de la The Good Wife grija pentru explorarea zonelor gri ale meseriei de avocat, dar şi atenţia pentru problemele ridicate de noile tehnologii şi omniprezenţa noastră în mediul online. Astfel, serialul ajunge să trateze teme extrem de actuale, de la ştirile "alternative" la furtul de identitate şi ce se poate şi ce nu se poate spune pe internet. Giganţii online şi codurile lor de conduită pentru utilizatori sunt o altă provocare pentru avocaţii din film.

The Good Fight nu revoluţionează prin nimic genul şi, dacă e să reduci povestea la elementele minimale ale premisei, serialul seamănă supărător de mult cu Suits, mai ales în ceea ce priveşte problemele ridicate de situaţia socială a unuia dintre protagonişti. Dacă în Suits Mike Ross (Patrick J. Adams) are parte de suişuri şi coborâşuri în carieră din cauza faptului că nu a absolvit facultatea de drept, Maia are parte de aceleaşi probleme pentru că nepriceperea financiară a tatălui ei o transformă într-un adevărat paria şi într-o ţintă a unei campanii de linşaj social. The Good Fight plusează, totuşi, cu perspectiva afroamericană a poveştii şi cu faptul că Maia este lesbiană (deşi scenariul nu se opreşte să discute prea mult pe această temă) şi are o relaţie de durată cu o altă avocată, Amy (Heléne Yorke).

Maia este fără îndoială punctul principal de atracţie din The Good Fight, pentru că beneficiază de un vantage point scenaristic care o face ataşantă pentru public şi relevantă pentru discuţiile în contradictoriu pe teme juridice. Inteligentă, ambiţioasă şi membră a unei familii cu relaţii extrem de bune, Maia pare să aibă în faţă un viitor lipsit de orice probleme, numai că scandalul financiar o împinge de pe o poziţie extrem de privilegiată într-una foarte vulnerabilă. Având în vedere că noua casă de avocatură se ocupă mai ales de cazurile unor oameni fără putere socială, ba chiar predispuşi să fie discriminaţi, ignoraţi sau abuzaţi de sistem, Maia este singura în stare să înţeleagă şi să împace două perspective foarte diferite asupra sistemului juridic american. Scoţianca Rose Leslie, devenită un star mondial după ce a jucat-o pe Ygritte în superhitul Game of Thrones, este foarte bine aleasă în rol.

Un alt plus al serialului este avocata Lucca Quinn (Cush Jumbo, foto dreapta), şi ea un punct de legătură cu The Good Wife după ce a apărut în ultimul sezon al serialului. Sarea şi piperul serialului, avocata ridică şi ea nişte întrebări foarte bune atunci când începe o relaţie cu un promiţător procuror, Colin Morrello (Justin Bartha), cei doi formând un cuplu, dar aflându-se adesea de părţi diferite ale baricadei în sala de judecată.

Exploreaza subiecte similare:

The Good Fight , The Good Wife, Christine Baranski, Rose Leslie, Game of Thrones, Suits, Patrick J. Adams, Cush Jumbo, Justin Bartha

Alte știri din cinema

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells