Premierele săptămânii 25-31 ianuarie 2019

de Ştefan Dobroiu în 25 Ian 2019
Află ce-i de văzut weekend-ul acesta la cinema!

Am putea spune că e săptămâna patrupedelor şi a divelor urâţite. Weekend-ul acesta avem parte de cinci noi filme pe ecrane şi în două dintre ele Nicole Kidman şi Margot Robbie au parte de machiaje ce le schimbă drastic aspectul. Mai vedem un film premiat la Cannes, o dramă despre extraordinara prietenie dintre un câine şi stăpânul său şi o fantezie sud-americană. Chiar dacă weekend-ului îi lipsesc blockbusterele şi comediile, cu siguranţă ai de ce să mergi la cinema în următoarele zile. Iată recomandările noastre.

Mary Queen of Scots/Mary regina Scoţiei
În zilele noastre printre grijile multora dintre adolescenţi se numără temele şi ultimele bârfe din grupul de prieteni, dar lucrurile nu au stat deloc aşa pentru Maria Stuart. Regină a Scoţiei încă de la naştere, regină a Franţei pentru scurtă vreme şi rămasă văduvă când încă nu împlinise 18 ani, ambiţioasa Mary (Saoirse Ronan) are o relaţie mai mult decât turbulentă cu verişoara ei de-a doua, Elisabeta I a Angliei (Margot Robbie), care o consideră o ameninţare pentru tronul ei. Filmul regizat de Josie Rourke explorează această relaţie, arătând şi imensa responsabilitate de pe umerii a două femei de ale căror decizii depinde soarta a milioane de supuşi.

A Dog's Way Home/Drumul unui câine către casă
Inspirat de cartea cu acelaşi nume, acest film de aventuri ne-o arată pe Bella, o căţeluşă pitbull, parcurgând sute de kilometri pentru a-şi regăsi stăpânul, pe Lucas (Jonah Hauer-King), după ce acesta o trimisese la prieteni dintr-un alt stat american atunci când pitbull-ii sunt interzişi în oraşul său natal, Denver. Reacţiile spectatorilor americani sugerează că nu ai fi deloc neinspirat dacă ai intra în sala de cinema cu mai multe batiste...

Destroyer/Capcana
Chiar dacă cronicile nu sunt unanime în a lăuda noul film al lui Nicole Kidman, intriga complicată şi apariţia pe generic a lui Sebastian Stan poate face premiera mai atractivă în România. Kidman este Erin, o fostă poliţistă care are parte de un şoc atunci când ajunge la scena unei crime. Eroina este forţată să-şi amintească de evenimente extreme petrecute cu 16 ani în urmă, când se infiltrează sub acoperire într-un grup de spărgători de bănci. Scenariul foloseşte flashback-urile pentru a controla informaţiile oferite publicului, dezvăluind treptat trauma suferită de protagonistă. Americanii nu s-au grăbit să intre la acest film lăudat pentru interpretarea dedicată a lui Kidman: la un buget de nouă milioane de dolari, Destroyer a avut încasări într-o lună de nici un milion în SUA.

Cronica noastră, aici.

Dogman/Frizerul de câini
Laureat cu trofeul de interpretare anul trecut la Cannes şi reprezentant al Italiei la Oscarurile de anul acesta (fără să fie nominalizat), Dogman îl are în centrul atenţiei pe Marcello (Marcello Fonte), un frizer de câini apreciat de restul comunităţii şi adorat de fiica lui. Doar că prietenia lui Marcello cu Simone, un fost puşcăriaş abuziv şi imprevizibil, îi va da viaţa peste cap eroului, aruncându-l de partea greşită a legii. Regizorul Matteo Garrone, care a devenit celebru acum un deceniu, când câştiga Grand Prix-ul festivalului de la Cannes cu Gomorrah, se întoarce la violenta viaţă din suburbiile oraşului Napoli cu acest nou film al său.

Las olas/Valurile
Pentru amatorii de fantezie şi exotism sud-american, iată că avem parte de Las olas, cel mai nou film al lui Adrián Biniez (Gigante). Filmul ni-l arată pe Alfonso, un trentagenar care, obosit după o zi grea de muncă, face o baie în mare. Când revine la mal, Alfonso îşi dă seama că se află pe o altă plajă şi într-un alt an şi, deşi el se vede adult (ca şi publicul), cei din jur îl văd ca atunci când avea 11 ani. Acesta este doar începutul unui slalom fantastic prin vacanţele din viaţa sa, eroul ajungând să-şi retrăiască momentele fericite ale viaţii, ceea ce îl îndeamnă să-şi reconsidere prezentul.

Ce film vei vedea weekend-ul acesta la cinema?

Exploreaza subiecte similare:

Las olas , Mary Queen of Scots, A Dog's Way Home, Dogman , Destroyer, Margot Robbie, Saoirse Ronan, Nicole Kidman, Matteo Garrone, Marcello Fonte

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells