Premiere IMAX iunie-decembrie 2015

de Ştefan Dobroiu în 26 Mai 2015
Ce vom vedea până la sfârşitul anului pe ecranul gigant?

Cel mai mare ecran din România şi caracteristicile tehnice garantează că un blockbuster poate fi văzut în cele mai bune condiţii (atâta vreme cât nu stai în primul rând). Iată mai jos următoarele premiere IMAX, dar şi de ce ai vrea să le vezi pe ecranul gigant.

Tomorrowland - 22 mai
Am scris deja despre Tomorrowland, premiera de vineri, spunând că este unul dintre filmele cu cele mai luminoase mesaje pe care o să le vezi anul acesta la cinema. Filmul e de văzut pe ecran cât mai mare datorită giganticului efort de producţie din spatele său, Brad Bird şi echipa sa de efecte speciale cheltuind o mulţime de bani pentru a crea extraordinarul Tomorrowland, un oraş al viitorului în care oamenii de ştiinţă au libertatea de a inventa tot ce le trece prin cap.

San Andreas - 29 mai
Disaster movie-ul "de serviciu" al verii 2015 este San Andreas, cu Dwayne Johnson în rolul unui pilot de elicopter care se va trezi prins în centrul prăpădului provocat de un cutremur devastator. Oraşe întregi în ruină vor fi fundalul pe care eroul va încerca tot ce-i stă în putinţă pentru a-şi salva fiica (Alexandra Daddario) şi fosta soţie (Carla Gugino) de la moarte. Şi unde să vezi un disaster movie dacă nu pe ecranul IMAX?

Jurassic World - 12 iunie
Este unul dintre cele mai aşteptate sequeluri ale anului şi nu trebuie să auzim decât Indominus Rex ca să ni-l (de fapt ne-o) dorim pe un ecran cât mai mare. Poţi afla mai multe despre noul şi ferocele dinozaur hibrid de aici. Ce ni se pare clar este că regizorul Justin Trevorrow vrea să ne comunice din nou mesajul din filmul/romanul original: nu te pune cu natura, pentru că ea găseşte întotdeauna o metodă să te muşte de ceva. Sau chiar să te înghită cu totul...

Ant-Man - 17 iulie
Este surprinzător cât de puţin a investit Marvel pentru a promova acest film cu o producţie încercată, care ni-l va prezenta pe actorul de comedie Paul Rudd într-un rol de supererou. Efectele speciale ce profită de abilitatea costumului lui Ant-Man de a-i reduce eroului dimensiunile până la cele ale unui furnici sunt categoric de văzut pe ecran mare, mai ales când în scenă intră şi Yellowjacket, antagonistul ce dispune de aceeaşi tehnologie. Şi când eroii îşi tot modifică dimensiunile încercând să-şi vină unul altuia de hac chiar vrem să vedem păruiala pe un ecran cât mai mare!

Mission: Impossible - Rogue Nation - 31 iulie
Seria Misiune imposibilă este celebră pentru unele dintre cele mai elaborate cascadorii din istoria cinema-ului, iar Rogue Nation nu pare deloc să coboare media spectaculosului. Tom Cruise revine în rolul lui Ethan Hunt, de această dată agentul trebuind să lupte împotriva unei misterioase organizaţii ce intenţionează să-i distrugă echipa din interior. Deja a făcut senzaţie zborul lui Hunt pe aripa unui avion, o cascadorie chiar că de văzut pe ecranul IMAX. La sfârşitul lui martie ne întrebam dacă nu cumva Misiune imposibilă 5 va fi filmul verii lui 2015 şi de-abia aşteptăm să ne convingem dacă e sau nu aşa.

Spectre - 6 noiembrie
Am putea glumi că vrem să le vedem pe ecranul gigant pe Léa Seydoux şi Monica Bellucci, noile fete Bond, dar ştim deja că seria cu agentul 007 ştie să folosească şi pentru alte lucruri o suprafaţă de vizionare cât mai generoasă. Există detalii multe despre provocările sequelului (aici un articol scris după începutul filmărilor şi o imagine care ne face să credem că noul ţel al agentului este răzbunarea), dar deocamdată foarte puţine informaţii despre secvenţele de acţiune emblematice ale francizei. Cert este că acestea nu vor lipsi.

Star Wars: Episode VII - The Force Awakens - 18 decembrie
Distribuitorul Forum Film ne spune că în acest moment prezenţa lui Star Wars 7 pe ecranul IMAX este "semi-confirmată", dar cum ar fi să nu se confirme cel mai aşteptat film al anului şi cel care ar putea schimba din nou clasamentul producţiilor cu cele mai mari încasări mondiale (o analiză aici)? Noua vizită într-o galaxie foarte, foarte îndepărtată nu mai are nevoie de nicio prezentare, spunem noi.

Posibilităţi pentru ecranul IMAX, dar fără o confirmare fermă în acest moment mai sunt SF-urile de acţiune Terminator: Genisys (3 iulie) şi Pixels (24 iulie), action-ul The Man from U.N.C.L.E (21 august), filmul biografic The Walk (9 octombrie), fantasy-ul Pan (9 octombrie), The Hunger Games: Mockingjay - Part 2 (20 noiembrie) şi filmul de aventuri pe mare In the Heart of the Sea (4 decembrie).

Câte dintre titlurile de mai sus crezi că sunt de văzut pe ecranul IMAX?

Exploreaza subiecte similare:

Tomorrowland, Jurassic World, Omul-Furnică, Star Wars: Episode VII - The Force Awakens, Mission: Impossible - Rogue Nation, SPECTRE, Pixels, In the Heart of the Sea, Pan, The Hunger Games: Mockingjay - Part 2, The Walk, Terminator: Genisys, The Man from U.N.C.L.E, San Andreas

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells