Monos câștigă Trofeul Transilvania la cea de-a 18-a ediție TIFF

de Cinemagia în 9 Iun 2019
„O remarcabilă radiografie a dinamicii mentale și fizice a torturii”, Arest, cel de-al doilea lungmetraj din cariera regizorului Andrei Cohn, a fost distins cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj

Cele mai bune filme ale ediției și cei mai importanți cineaști ai momentului au fost premiați sâmbătă seară, pe 8 iunie, pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca. Filmul Monos, în regia lui Alejandro Landes, a fost desemnat marele câștigător al celei de-a 18-a ediții TIFF. Fabula tribală columbiană a impresionat juriul cu o poveste despre supraviețuire, putere și anarhie, și a primit Trofeul Transilvania în valoare de 15.000 de Euro, se vede în comunicatul remis Cinemagia.

Din juriul competiției oficialeau făcut parte, anul acesta, regizorii Denis Côté și Constantin Popescu, producătorii Mike Goodridge și Anita Juka, alături de Grainne Humphreys, directorul Festivalului Internațional de Film din Dublin. Aceștia i-au acordat Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 5.000 de euro, cineastei May el-Toukhy, „pentru maniera încrezătoare, matură și sofisticată în care a regizat filmul Dama de cupă/Queen of Hearts”.

Pentru rolul excepțional din filmul Alb cât vezi cu ochii/A White, White Day,  actorul islandez Ingvar Eggert Sigurdsson, premiat recent la Cannes, a fost laureat cu Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Conceptual Lab. Comedia romantică Un om fidel/A Faithful Man, regizată de Louis Garrel, a impresionat cu „distribuția foarte bine gândită și scenariul fermecător’’ și a fost distinsă cu Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de HBO.

„Am făcut un experiment. Cred că ne-a reușit. Am încercat să strâng laolaltă 12 filme care nu fac politică, ci fac cinema. Vorbesc despre relații, vorbesc despre noi. Sunt filme foarte intime”, a subliniat directorul artistic Mihai Chirilov în prezentarea filmelor incluse în Competiția Oficială la ediția cu numărul 18. Acesta le-a mulțumit regizorilor care au fost prezenți la Cluj în ultimele 10 zile, în fruntea listei aflându-se chiar cineastul Corneliu Porumboiu, care a acceptat să aducă La Gomera la TIFF, la câteva zile după lansarea filmului la Cannes.

Sute de invitați au pășit sâmbătă seară pe covorul roșu, la Gala prezentată de președintele festivalului, Tudor Giurgiu. Vlad Ivanov, Alexandru Papadopol, Andreea Esca, Amalia Năstase, Pavel Bratoș, Dana Rogoz, Radu Dragomir, Jonathan Agassi, Claudiu Mitcu și Elvira Deatcu s-au numărat printre actorii de renume, regizorii de top, producătorii, vedetele tv și jurnaliștii prezenți la eveniment. Pentru prima data în istoria festivalului, alte câteva zeci de mii de oameni au putut urmări Gala în întregime, prin intermediul transmisiunilor live online. Spectacolul a debutat cu un scurt moment umoristic, prezentat de actorul Alex Bogdan, amfitrionul Galei Premiilor Gopo din ultimii ani, și fost condimentat de solo-ul chitaristului și compozitorului american Garry Lucas, care a surprins audiența, reușind să dizolve timpul și spațiu, pentru câteva clipe, de pe scena Teatrului Național.

Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui titlu din secțiunea tematică „Ora de religie”, a fost acordat filmului Cler/Clergy  regizat de Wojciech Smarzowski, „pentru modul ingenios în care îi prezintă pe preoți atât ca agresori, cât și ca victime’’. Jurații au apreciat faptul că „interpretările excepționale, imaginea și umorul negru vicios accentuează singurătatea personajelor în rătăcirea lor, fără a le transforma, totuși, în caricaturi”.

Favoritul publicului vine din Germania și ilustrează lupta unei fetițe de 9 ani cu monștrii din mintea ei psihotică. Copilul-problemă/System Crasher, regizat de Nora Fingscheidt, a cucerit inimile cinefililor și a câștigat Premiul Publicului, oferit de MasterCard. La sfârșitul acestui an, filmul va intra în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

Unul din cei mai importanți și prolifici creatori de costume de film din România, Oana Păunescu a fost distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră – o încununare atuturor succeselor înregistrate atât în țară, cât și peste hotare. „Acum 34 de ani, când debutam în filmul românesc, eram unul dintre cei mai tineri pictori de costume. Și cred că astăzi sunt printre cei mai tineri designeri care primesc o distincție atât de importantă’’, a subliniat artista, mulțumindu-le organizatorilor.

Prezentat de Cătălin Ștefănescu ca fiind „actorul român cu cel mai consistent succes internațional”, inegalabilul Marcel Iureș a primit, în aplauzele furtunoase ale publicului, Premiul de Excelență, oferit de Mercedes-Benz. „Toate nebuniile pe care le-am avut la 28 de ani le-am trăit aici. O parte din moleculele mele, din corpul meu, sunt datoare acestui oraș și acestui public.’’, a spus actorul, emoționat, pe scena teatrului unde a și debutat, în urmă cu patru decenii. 

„O remarcabilă radiografie a dinamicii mentale și fizice a torturii’’, Arest, cel de-al doilea lungmetraj din cariera regizorului Andrei Cohn, a fost distins cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 10.000 de euro (servicii de post-producție) oferit de Cinelabs România. Vizibil surprins, regizorul și-a invitat echipa pe scenă și a mulțumit tuturor celor care au sprijinit realizarea acestui film. Monștri., în regia lui Marius Olteanu, premiat în trecut în cadrul Transilvania Pitch Stop,  i-a uimit pe jurații secțiunii, care i-au acordat anul acesta Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Banca Transilvania, apreciind faptul că filmul este „realizat cu atâta siguranță, inteligență și măiestrie încât este greu de crezut că reprezintă un debut’’.

O mențiune specială în competiția Zilele Filmului Românesc*ZFR*, Timebox, de Nora Agapi, s-a remarcat prin ilustrarea unui ,,portret documentar minunat, trist și onest a unei vieți complete ce se destramă treptat”. Moromeții 2 - continuarea, după 30 de ani a celebrei ecranizări regizate de același Stere Gulea, a primit cele mai multe stele din partea cinefililor în această ediție pentru un film romanesc și a fost recompensat cu Premiul Publicului, în valoare de 1500 Euro, oferit de DACIN SARA.

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, în valoare de 1.500 de euro, și  servicii echipament, cameră, electrică și grip, în valoare de 5000 euro, oferit de CutareFilm, i-a revenit filmului Opinci, regizat de Anton Groves și Damian Groves. Juriul a acordat și două Mențiuni Speciale în cadrul secțiunii. „Impresionanta calitate a animației, poezia și generozitatea ei’’  au pus Telefonul, realizat de Anca Damian, pe lista celor mai apreciate filme scurte, iar Celed, în regia lui Anghel Damian, s-a remarcat prin „tensiunea exprimată de tânărul personaj ce ne face părtași la micile drame din care este formată viața’’.

Cel mai bun film de scurtmetraj din secțiunea Umbre, Roata/La noria a fost recompensat cu premiul în valoare de 500 de euro, oferit de PMA, pentru „structura sa solidă și imaginile arhetipale” utilizate cu măiestrie de regizorul Carlos Baena. O mențiune specială i-a fost acordată filmului Corbii/Corvidae, regizat de Tom de Ville, „pentru realismul magic al universului pe care îl creează’’.

Lina Vdovîi a fost desemnată la această ediție marea câștigătoare a Bursei Alex. Leo Șerban. Premiul în valoare de 2500 Euro, oferit în parteneriat cu Conceptual Lab, va sprijini dezvoltarea proiectului de film documentar Il Bel Canto, realizat alături de regizorul Radu Ciorniciuc. Povestea îi va avea în prim-plan chiar pe câștigătoarea bursei, o tânără reporteriță originară din Republica Moldova, și pe tatăl ei, imigrant în Italia. Board-ul care a analizat aplicațiile cineaștilor a decis să ofere și o Mențiune specială, în valoare de 500 Euro, lui Iosif Prodan, pentru dezvoltarea proiectului editorial DOKUMENTAR.RO. Mențiunea specială, în valoare de 1000 de Euro, acordată unui tânăr actor român care s-a remarcat printr-un succes notabil într-un film lansat în anul 2018, i-a fost înmânat de Vlad Ivanov actorului Alex Bogdan, pentru rolul memorabil  din „Îmi este indiferent dacă în storie vom intra ca barbari” (r. Radu Jude).

Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, oferit de TV5 Monde, RFI România și Institutul Francez, a fost acordat filmului Trecut prin foc/Sauver ou périr, în regia lui Frédéric Tellier. Anunțul a fost făcut de Ambasadorul Franței, MichèleRamis, invitată de onoare la eveniment.

În cadrul platformei Transilvania Pitch Stop, premiul EurimagesCo-productionDevelopment Award, în valoare de 20.000 de euro, i-a fost acordat proiectului Democracywork in progress, de Mihály Schwechtje. O mențiune specială i-a fost acordată proiectului Athlete, regizat de SemihGulen și Mustafa EminBuyukcoskun.Serviciile de post-producţie, oferite de Chainsaw Europe, în valoare de 25.000 de euro, au fost oferite proiectului Between Two Dawns, în regia lui SelmanNacar. Un premiu în valoare de 5.000 de euro, oferit cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, a ajuns la MaksymNakonechnyi, creatorul proiectului Spas.

Sub umbrela Transilvania Pitch Stop Workshop, premiul CoCo Award a fost câștigat de proiectulCarbon, în regia lui Ion Borș, care va fi invitat să participe în ConnectingCottbusEast West Co-production Market (Germania). Rezidenţa de 5 zile în Berlin, cu scopul dezvoltării scenariului de film, a fost oferită proiectului Océane, regizat de Eva Pervolovici, câștigătoarea premiului Villa kult Cultural Residency.

www.tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | Twitter: TIFFRomania | Instagram
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerului Culturii și Identității Naționale, Centrului Național al Cinematografiei, Primăria și Consiliul Județean Cluj, Institutului Cultural Român, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene, DacinSara, Uniunii Cineastilor din Romania, Departamentului pentru Relatii Interetnice – Guvernul României
Prezentat de: Banca Transilvania
Partener Principal: Mastercard
Mașina Oficiala: Mercedes Benz
Cafeaua Oficială: Nespresso
Transportator Oficial: Tarom
Sponsori: Orange, Cemacon, Lidl, HBO GO, Kronenbourg Blanc, Regina Maria, E-On, McDonalds, IQOS, Tenaris Silcotub, Groupama, Cinema City, Aqua Carpatica, Domeniile Samburesti, Energobit, Madd Electronics, Eximtur, Ecco, Maris, Obsentum, Via Viticola Sarica Niculitel, Zetea, BDG, Clever, PMA, IKEA
Partener Logistic Oficial: DHL
Parteneri media: Europa FM, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Historia, Marie Claire, Harper'sBazaar, Cosmopolitan, Auto-Motor-Sport, TV5, Business Review, Radio România Cultural, Observator Cultural, Agerpres, VICE, Glamour, Cinemagia, Revista BIZ, Life.ro, AaRC.ro, Sinteza, LiterNet, VerbsdescribeUs, GeoMovies
Parteneri media locali: TVR Cluj, EBS Radio, Făclia, Filmtett, InfoTrafic, Maszol, Monitorul de Cluj, Radio Cluj, Transilvania Reporter, Ziua de Cluj, Transindex
Partener de monitorizare: mediaTRUST.

 

 

Exploreaza subiecte similare:

festival:tiff 2019, Monos, Tudor Giurgiu, Vlad Ivanov, Alexandru Papadopol, Elvira Deatcu, Nora Fingscheidt, Systemsprenger, Wojciech Smarzowski, Corneliu Porumboiu, Sauver ou périr, arest, La noria, Anton Groves, Monștri., Alex Bogdan, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, A White White Day, Ingvar Eggert Sigurosson, L'homme fidèle, Marcel Iureş

Alte știri din cinema

Unde se va opri Inside Out 2? Noi recorduri pentru animaţia Pixar

Continuarea a încasat 1,44 miliarde de dolari, dar totalul s-ar putea să fie considerabil mai mare

Primul serial Alien termină filmările: acţiunea are loc pe Terra!

Alien: Earth îi are în rolurile principale pe Sydney Chandler şi Timothy Olyphant

Animaţie cu spermatozoizi, pregătită să... ejaculeze pe ecrane

Animaţia Spermageddon promite să fie la fel de ireverenţioasă ca Sausage Party

Timothée Chalamet învaţă să joace ping pong pentru Marty Supreme

Actorul din Wonka şi Dune interpretează un campion la tenis de masă

Părerea ta

Spune-ţi părerea
lili22 pe 9 iunie 2019 15:58
Ce cauta acolo Esca si Amalia Nastase?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells