Interviu cu Luminiţa Gheorghiu

21 Aug 2013
Actriţa apare în rolul titular în premiera Sunt o babă comunistă

Sunt toate şansele ca la următoarea ediţie a premiilor Gopo Luminiţa Gheorghiu să concureze cu ea însăşi: actriţa devenită celebră în lumea întreagă după rolul din Poziţia copilului revine în forţă în Sunt o babă comunistă, filmul lui Sterea Gulea aşteptat de vinerea aceasta pe marile noastre ecrane. Iată mai jos un interviu cu experienţa acestui film ce a reunit-o cu regizorul care i-a dat şansa unui rol emblematic în Moromeţii.

Care a fost primul gand care v-a trecut prin minte cand ati aflat ca veti fi alaturi de Stere Gulea, la 25 de ani dupa Morometii?
Am aflat acum 3 ani si eram foarte linistita. Cand am inceput sa repet nu mai eram linistita, in urma senzatiei pe care o au toti actorii atunci cand trebuie sa o ia de fiecare data de la capat cu un nou proiect.

Cat de mult a contat colaborarea precedenta cu Stere Gulea in acceptarea rolului?
Pai, daca stau sa compar cu Morometii, teama era mai mare pentru rolul asta. Senzatia e urmatoarea: dupa o mare iubire, o alta care urmeaza poate sa nu fie la fel de puternica. E vorba numai de o teama personala. Nu stiu daca are o importanta covarsitoare o veche colaborare pentru o alta cu alt rol, cu alta tema, dar cu acelasi regizor. Pretentiile pe care le ai de la tine sunt mai mari, ca sa nu umbresti rezultatul atat de bun al filmului Morometii. Pot sa spun cu sufletul deschis pentru ca toata lumea a iubit acest film, a trecut proba de foc a unui timp atat de indelungat, a ramas proaspat si la fel de apreciat de toata lumea: regizor, actori, public.

Cum ati descrie-o pe Emilia?
Foarte interesanta muiere! Dar foarte interesanta! Desteapta, diplomata, cu umor, pentru ca altfel nu l-ar intelege atat de bine pe Tucu al ei, pe cel cu care isi petrece atatia ani din viata. Minunata femeie, minunat personaj! Am incercat sa ma duc eu la ea. E adevarat ca de multe ori as trage personajele la mine. In ce sens? Culorile fiind ale mele, personale, epitetele fiind ale mele, cu tot ce inseamna gandirea si sufletul meu, n-am cum sa nu imprim unui personaj niste culori din ceea ce sunt eu. Dar mi-a placut mult de tot Emilia cand am citit-o. Am descoperit-o pe parcurs. Parca as fi descoperit America. Sigur ca te apuci de lucru si lucrurile ti se dezvaluie incet incet, dar am avut senzatia proasta, falsa, ca o stiu cand am citit-o. Nu-i adevarat, nu stii nimic, absolut nimic. Acum nu-i mai putin adevarat ca o sa vad la sfarsit daca am descoperit-o cum trebuie.

Cum ati descrie colaborarea cu Marian Ralea, cu Ana Ularu, cu familia dvs din film?
Primul lucru care mi-a placut foarte tare cand am citit scenariul a fost faptul ca am fost pusa in fata unei familii care se iubeste. Sunt probleme in viata, dar acesti trei oameni sunt solizi impreuna. Si asta mi-a placut foarte tare. Dupa ce am citit scenariul am avut o senzatie de caldura si de confort, ca acesti trei oameni se iubesc. Dragostea e un lucru foarte placut, linistitor, reconfortant. Asta mi-a placut foarte tare. Faptul ca Marian Ralea joaca acest personaj, din pornire m-a bucurat. Eu am jucat cu Marian in multe spectacole la Bulandra, stiam ca este un foarte bun actor, dar atat de cald in relatia Tucu – Emilia, Luminita – Marian, nu mai stiu unde incepea si unde se termina aceasta caldura. Mi-a facut bine. Mi-a luat o mare parte din stresul fiecarei zile de filmare. Caldura, umorul care pleca din el, trecea prin Tucu si se intorcea la el. Asta mi-a usurat munca.

Ati filmat vreo doua zile cu fiica dvs, cu Alexandra. Ati avut mai multe emotii?
N-am avut emotii pentru ea pentru ca daca ea a zis ca poate filma, eu am foarte mare incredere in capacitatea ei de a judeca si am stiut ca va fi ok. Nu mi-am facut probleme. Problemele mi le fac pentru mine.

Anca Sigartau apare in rolul surorii dvs. Ce a reprezentat pentru dvs aceasta asociere?
Este teribil de bine cand ai langa tine actori foarte buni. Munca e facuta in mare masura. Este extraordinar ca pe teatru, pe film sa ai parteneri foarte buni. Te ajuta si nu e vorba ca eu am jucat foarte mult cu Anca, se simte imediat un actor foarte bun. Parca iti intinde un pod peste un drum plin de obstacole.

Stiu ca dvs sunteti si prietena cu dumneai.
Da, de multi ani. Am jucat impreuna in teatrul Bulandra, am avut si proiecte particulare si m-am simtit foarte bine in secventele cu ea. Te simti foarte bine cu actorii foarte buni. Te ajuta cum si tu ii ajuti pe ei.

Recunoasterea internationala a fost mai mult ca o povara, o temere sau din contra?
Pe mine, personal, niciodata un premiu nu m-a schimbat, nici acest premiu foarte important. Te bucura pe moment, dupa care spui acum ai o obligatie in plus. De ce sa ma schimbe, Doamne fereste! Nu, deloc, absolut deloc! Si cu “Moartea domnului Lazarescu” nu m-am gandit nicio secunda ca voi lua un premiu atat de important. De-a lungul timpului te mai gandesti: dar cu rolul asta daca as reusi?! Chiar nu m-am gandit nicio clipa ca voi lua vreun premiu. Au trecut atatia ani si ma mir.

Subiectul filmului este unul destul de batatorit. Credeti ca exista reticenta la romani in ce priveste filmele care trateaza comunismul?
Romanii au reticenta fata de tot ce inseamna film romanesc. Eu ii inteleg. Nu mai au rabdare sa vada lucrurile dureroare pe care le-au trait. Au rabdare sa vada toate ororile vietii din Occident, oameni distrusi de droguri, hoti, delincventi, numai sa nu fie romanesc. Cand e romanesc, publicul nu suporta contactul. Probabil din cauza acestui lucru, ca l-au trait prea aproape, prea dureros. Nu mai au rabdare sa vada ce au trait. Imi explic eu. Mereu spun in toate interviurile de ce noi avem mereu rabdare si am avut ani si ani de zile sa vedem subiecte atat de batatorite in filmele americare, in cele italienesti, frantuzesti si lista e lunga. Nu e al nostrum si daca nu e al nostrum e mai usor de digerat.

Cum ati vedea traseul filmului? E pentru publicul de festival sau pentru cel care vine la cinema?
Eu personal imi doresc foarte tare ca filmele romanesti sa aduca publicul in sala de cinema. Festivalurile sunt foarte importante, la fel si premiile, dar imi doresc sa vina lumea in sala, sa vada filmele romanesti. Eu stiu?! Eu am vazut si filme importante, foarte bune, de serie A americane cu foarte putini spectatori in sala.

Exploreaza subiecte similare:

Luminiţa Gheorghiu, Stere Gulea, Sunt o babă comunistă

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Părerea ta

Spune-ţi părerea
lili22 pe 21 august 2013 09:49
Foarte frumos ca o laudat pe Anca Sigartau, ca tot nu a laudat-o nimeni in ultimii 20 de ani, bruma ei de talent s-a dus dupa scandalurile facute la OTV ca o omoara sotul arab.
MikkaelWolfganger pe 21 august 2013 10:58
E bine ca mai e cineva care ne conecteaza la cancan-urile industriei teatrale si nu numai.E bine, de altfel si ca cineva a avut tenacitatea de a se uita la OTV,Poate ne explici si procesele fizico-chimice care duc la evaporarea brumei de talent prin scandal...Eu cel putin sunt foarte curios.
legiune pe 21 august 2013 22:57
Este vorba de IQ si cultura.
legiune pe 21 august 2013 22:56
Pana acum nu am auzit de aceasta Tanti, daca e talentata bravo ei, oricum nu cred ca o sa mai aud.
alex_il_fenomeno pe 27 august 2013 17:36
Un film ce mi-a atras atentia in dese randuri. Voi incerca sa il urmaresc.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells