Îngerul Charlie: un thriller surprinzător

de Ştefan Dobroiu în 12 Dec 2023
Pierce Brosnan şi Morena Baccarin energizează familiara poveste a asasinului de vârsta a treia

Unul dintre cele mai cunoscute nume ale thriller-ului de acţiune, Phillip Noyce (Clear and Present Danger, The Bone Collector, The Quiet American) revine în atenţie alături de un Pierce Brosnan hotărât să calce pe urmele lui Liam Neeson şi Denzel Washigton şi să-şi reactiveze cariera cu action-uri cu protagonişti de vârsta a treia. Fast Charlie/Îngerul Charlie nu aduce mare lucru nou şi are probleme serioase de ritm, dar şarmul lui Brosnan, chimia lui cu Morena Baccarin (noi o ştim din Gotham şi primele sezoane Homeland) şi câţiva aşi în mânecă îl recomandă pentru o vizionare agreabilă.

"Dacă mă vezi îmbrăcat în costum dimineaţa, nu-i de bine", ne avertizează Charlie Swift (Brosnan) în voice over, încă din primele minute ale filmului. Aflăm imediat că Charlie este "omul bun la toate" şi asasin ocazional al unui gangster (James Caan, în ultimul rol al carierei) care a tăiat şi spânzurat decenii întregi în New Orleans, dar a cărui influenţă scade în prezent din cauza vârstei înaintate, făcând loc concurenţei mai tinere şi mai ambiţioase întruchipate de Mercado Milogul (Gbenga Akinnagbe). Un asasinat sfârşit prost îl face pe Charlie s-o întâlnească pe Marcie (Baccarin), soţia victimei, între cei doi creându-se un improbabil parteneriat de eficienţa căruia atârnă viitoarea hartă a lumii interlope locale.

Fast Charlie are câteva momente cu adevărat memorabile, inclusiv cea mai wow execuţie a unui antagonist văzută anul acesta la cinema. Mai mult, filmul brodează ataşant pe tema interlopului cu ştate vechi obligat de experienţă să mediteze asupra a ceea ce e de fapt important în viaţă. "E mai bine să regreţi lucruri pe care le-ai făcut, decât lucruri pe care nu le-ai făcut", răsună o replică foarte grăitoare pentru tonul vag contemplativ în care regizorul Phillip Noyce, sărit şi el de 70 de ani, îşi ambalează acest thriller gata să folosească mai toate locurile comune ale genului...

Ca mulţi dintre antieroii ataşanţi ai marelui ecran, Charlie este animat de un cod al onoarei în care crede cu toată puterea. Crede în cuvântul dat şi în plata datoriilor financiare şi mai ales a celor morale, dar şi în faptul că, oricare ţi-ar fi ocupaţia, vine o zi când trebuie să pui punct. Ca mai toţi interlopii, Charlie ştie că şansele sale la o senectute confortabilă scad pe zi ce trece, mai ales când New Orleans-ul este zguduit de tăvălugul răfuielilor pentru controlul traficului de droguri, al cazinourilor şi al cluburilor de striptease, locuri unde interlopii rulează sume impresionante de bani. Apropierea sa de Marcie, pe care o cucereşte şi cu nemaipomenitele sale reţete italiene, şi decăderea fizică a mentorului său îl fac pe Charlie tot mai conştient că a venit vremea pentru o nouă etapă în viaţa sa, dar aceasta poate începe doar după plătirea datoriilor.

Ce surprinde la Fast Charlie este că, deşi nu-i lipsesc deloc momentele de acţiune şi violenţă, poate fi perceput ca un thriller cumva silenţios, reţinut. Pe lângă voice over-ul resemnat-meditativ al eroului, poate că o explicaţie este faptul că nu avem parte de prea multă muzică pe coloana sonoră, aceasta fiind dominată de zgomotele de fundal specifice Louisianei şi gigantului fluviu Mississippi. Mai că te aştepţi ca, undeva într-un colţ al ecranului, să zăreşti pluta lui Huckleberry Finn tăind apele molcome ale fluviului...

Scenaristul filmului este nimeni altul decât Richard Wenk, probabil cel mai mare expert al action-ului cu sexagenari de la Hollywood, din tastatura căruia au ieşit toate cele trei filme The Equalizer, un The Expendables, un Jack Reacher şi remake-ul The Magnificent Seven. Înainte de a schimba tonul cu aşteptatul Kraven the Hunter, în care Aaron Taylor-Johnson îl interpretează pe antieroul Marvel, Wenk pare să-şi fi gândit Fast Charlie ca o succesiune de momente insuficient de actiony din alte filme, altoite pe o poveste de dragoste conversaţională. Rezultatul surprinde, dar poate şi captiva, mai ales dacă nu ai aşteptări prea mari...

Exploreaza subiecte similare:

Pierce Brosnan, Phillip Noyce, Richard Wenk, James Caan, Morena Baccarin, Fast Charlie

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells