Cine este villain-ul din Solo: A Star Wars Story

de Cristina Grigore în 26 Mar 2018
Odată cu lansarea figurinelor din spin-off-ul cu Han Solo, au ieşit la iveală şi detalii legate de antagonistul peliculei

Primul trailer al lui Solo: A Star Wars Story l-a adus în fața publicului pe antagonist, însă detalii legate de acesta au început să apară online abia recent, iar unele dintre ele au ieșit la iveală datorită figurinelor ce urmează a fi lansate și a căror descriere a fost inclusă în mesajele de pe Reddit.com.

Aflăm, astfel, că antagonistul peliculei se numește Enfys Nest, liderul unei găști numite The Cloud-Rider, ce „terorizează cerul” pe un soi de vehicule cu aspect înfricoșător (swoops), descrise ca „ceva mai mult decât nişte motoare cu şa”, „greu de controlat, dar capabile de viteze uimitoare”.

Personajul este cunoscut celor familiarizați cu Universul Extins al Star Wars, căci povestea Cloud-Riderilor apare în numărul opt al benzilor desenate Star Wars din 1977 (primul număr ce a venit cu o poveste originală şi a trecut aventurile francizei peste linia naraţiunii din A New Hope). Nu se ştie, momentan, cât din această poveste a inspirat scenariul lui A Star Wars Story (ce s-a văzut până acum în imaginile promoţionale oferă senzaţia unui western încrucişat cu Mad Max).

Iată şi o descriere a Cloud-Riderilor, făcută de site-ul io9: „Vin de pe planeta Aduba-3 şi în acest Univers Extins sunt conduşi de un tip numit Serji-X Arrogantus, care, să trebuie să recunoaştem, e un nume şi mai stupid decât «Enfys Nest». Gaşca a terorizat într-atât locuitorii planetei, încât cineva a apelat pentru ajutor la Han Solo şi la Chewbacca, pentru a înfrânge atacatorii şi a salva, astfel, şi recoltele de care depindeau cei de pe Aduba-3. Han şi Chewie se învoiesc şi strâng pentru misiune o trupă de mercenari ce primeşte numele «Star-Hoppers», pentru a lupta cu Serji-X şi oamenii lui. E ca în Cei Şapte Samurai, doar că aici erau opt, iar unul dintre ei era un iepure verde uriaş”.

Solo: A Star Wars Story, în regia lui Ron Howard, cu Alden Ehrenreich, Woody Harrelson, Emilia Clarke, Donald Glover şi Thandie Newton, se lansează la noi pe 25 mai 2018.

Exploreaza subiecte similare:

Solo: A Star Wars Story, Ron Howard, Alden Ehrenreich, Woody Harrelson, Emilia Clarke, Donald Glover, Thandie Newton

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Dimz pe 26 martie 2018 11:33
Mai bine faceau un spin-off cu C-3PO si R2-D2.
Ar fi fost mult mai interesant decat gluma asta.

boghiu_andrei pe 27 martie 2018 01:39
O sa fie un film de 7 ,mai mult nu cred..
unkn0wn pe 27 martie 2018 08:52
Episoadele VII si VIII au fost niste porcarii ordinare, dar din pacate au doborat recorduri la spectatori si cred ca tot vor continua cu alte porcarii noi.
Singurul film recent din seria Star Wars care a fost bun a fost Rogue One.

rob1cul pe 30 martie 2018 03:28
de data aceasta cred ca fanii Star Wars s-au saturat de prostiile celor de la di$ney si mai ales prostiile elitistei Krazy Kathleen Kennedy si nu se va merge la cinema en-gros, iar daca filmul nu va trece de 700 milioane, vor schimba tactica di$ney. e singurul loc unde di$ney o sa simta ceva, la portofel.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells