Ce vedem la cinema în 2021

de Cinemagia în 14 Dec 2020
În așteptarea redeschiderii cinematografelor, pe contul Vimeo al Independența Film se pot viziona peste 40 de titluri din portofoliul casei de distribuție

Independența Film, una dintre cele mai vechi case de distribuție de film independent din România, anunță o parte din titlurile pe care și-a propus să le lanseze pe marile ecrane în cursul anului viitor. Printre acestea se regăsesc „The Human Voice”, scurtmetrajul lui Almodóvar ce o are ca protagonistă pe Tilda Swinton, și „Three Floors”, noul film al cineastului italian Nanni Moretti, a cărui premieră este așteptată în 2021.

„The Human Voice”, scurtmetrajul celebrului cineast spaniol Pedro Almodóvar, a fost filmat şi editat în timp record după terminarea perioadei de izolare determinată de criza coronavirusului și, ulterior, prezentat în cadrul Festivalului de la Veneția. Actrița britanică Tilda Swinton este protagonista acestui scurtmetraj, prima producţie a lui Almodóvar în limba engleză, bazată pe piesa de teatru omonimă a poetului şi dramaturgului francez Jean Cocteau.

Un alt titlu de pe lista distribuitorului este „Undine”, cel mai nou film al regizorului german Christian Petzold, un basm romantic modern cu elemente supranaturale, care o are în rolul principal pe Paula Beer, câștigătoare a premiului pentru Cea mai bună actriță la Berlinale 2020 pentru acest rol. „Undine” este nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, câștigătorii urmând a fi anunțați în cursul acestei săptămâni.

„La finalul unui an cu multe premiere amânate sau anulate, privim cu optimism către 2021, când sperăm că vom reuși să lansăm atât o parte din titlurile amânate, cât și filme noi, care momentan au avut premiere doar în țările de origine sau în cadrul unor festivaluri. Avem în vedere pentru prima jumătate a anului două producții italiene, „Gli anni più belli” al lui Gabriele Muccino, o frumoasă poveste despre dragoste și prietenie care se întinde de-a lungul a 40 de ani și care îl are în rolul principal pe Pierfrancesco Favino, și „Nowhere Special” al lui Uberto Pasolini, o emoționantă și înduioșătoare dramă socială în limba engleză, care a avut premiera la Veneția 2020, precum și „Persian Lessons” al regizorului ucrainean Vadim Perelman, o tragi-comedie absurdă despre Holocaust. Acestora li se vor adăuga și alte filme, cum sunt „Tre piani” al lui Nanni Moretti, care este așteptat să aibă premiera anul acesta la unul dintre festivalurile mari, și „Mandibules”, comedia franco-belgiană a lui Quentin Dupieux, care a avut premiera la Veneția anul acesta”, spune Antoine Bagnaninchi, director Independența Film.

În așteptarea redeschiderii cinematografelor, pe contul de video on demand Vimeo al Independența Film se pot viziona peste 40 de titluri din portofoliul casei de distribuție, printre cele mai noi filme adăugate regăsindu-se „Maradona by Kusturica” (r. Emir Kusturica), „Lazzaro felice” (r. Alice Rohrwacher) și „Cyrano, mon amour” (r. Alexis Michalik).
La Belle Époque” (r. Nicolas Bedos) și „Sorry We Missed You” (r. Ken Loach), două dintre filmele lansate pe marile ecrane în acest an, „A Separation” (r. Asghar Farhadi), câștigător al premiului pentru cel mai bun film străin la Oscar 2012, „Welcome to New York”, controversatul film al lui Abel Ferrara, cu Gérard Depardieu și Jacqueline Bisset, „Only God Forgives”, cea de-a doua colaborare a regizorului Nicolas Winding Refn cu actorul Ryan Gosling, „The House That Jack Built”, psycho thriller-ul lui Lars von Trier, și „Der goldene Handschuh”, thrillerul șocant al lui Fatih Akin sunt doar câteva dintre titlurile ce urmează a fi disponibile online în luna decembrie pe https://vimeo.com/independentafilm/vod_pages/. Costul unui bilet pentru un film este de 3$, iar utilizatorul poate vedea filmul într-un interval de 2 zile.

Exploreaza subiecte similare:

Tilda Swinton, Nanni Moretti, Undine, Christian Petzold, Paula Beer, Gabriele Muccino, Pierfrancesco Favino, Uberto Pasolini, Vadim Perelman, Mandibules, Quentin Dupieux, Maradona by Kusturica, Emir Kusturica, Lazzaro felice , Alice Rohrwacher, Edmond, Alexis Michalik, La Belle Époque, Nicolas Bedos, Sorry We Missed You, Ken Loach, A Separation, Asghar Farhadi, Welcome to New York, Abel Ferrara, Gérard Depardieu, Jacqueline Bisset, Only God Forgives, Nicolas Winding Refn, Ryan Gosling, The House That Jack Built, Lars Von Trier, Der goldene Handschuh, Fatih Akin, The Human Voice, Gli anni più belli, Nowhere Special, Tre piani, Persian Lessons

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells