Cronică
-
Miracol: două lumi în coliziune după un act abominabil
28.01.2022După o premieră mondială în competiţia Orizzonti a festivalului de la Veneţia şi câştigarea marelui trofeu la festivalul de la Varşovia, Miracol, în regia lui Bogdan George Apetri (Periferic, Neidentificat), se lansează în sfârşit în cinematografe. Spunem de la început că este unul dintre cele mai bune filme româneşti din ultima vreme şi că Apetri reuşeşte ceea ce puţini regizori şi scenarişti de la noi reuşesc să facă, anume să scrie nişte replici foarte credibile şi să îşi covingă actorii să le pronunţe la fel de credibil. Deşi regizorul nu consideră că Miracol este un film poliţist, publicul larg îl va percepe cu siguranţă ca pe un film poliţist. Fiecare scenă este învăluită într-o aură de mister bine condus, iar curiozitatea spectato... citeşte Taguri: Neidentificat, Periferic, miracol, Emanuel Pârvu, Ioana Bugarin, Valeriu Andriuţă, Bogdan George Apetri
-
Belle: frumoasa și bestia în era digitală
28.01.2022Cunoscut pentru o serie de filme din franciza Digimon, precum și pentru Copiii lupului și Mirai (nominalizat la Oscar), regizorul Mamoru Hosoda revine în forță cu o reinterpretare emoționantă a basmului „Frumoasa și bestia”, plasat între o Japonie contemporană și un soi de Metaverse, într-un anime ce a avut premiera anul trecut la festivalul de la Cannes. Așa cum ne indică reclama de la începutul filmului, în această lume virtuală care arată ca încrucișarea Matrix-ului cu o miniatură nanometrică a hardware-ului din calculatoarele noastre, peste cinci miliarde de membri se contectează prin aplicația „U” de pe telefon și, printr-o tehnologie de partajare corporală, îmbracă pielea avatarului lor, plonjând într-un alt eu și într-un alt univers. Nu prea ... citeşte Taguri: Ryû to sobakasu no hime, Mirai no Mirai, Okami kodomo no ame to yuki, Mamoru Hosoda
-
Peacemaker: răspunsul DC la popularul The Boys?
23.01.2022James Gunn a făcut istorie transformând într-un superhit un proiect Marvel care a ridicat câteva sprâncene neîncrezătoare la anunţul intrării în producţie. Este vorba, desigur, de Gardienii Galaxiei. Apoi Gunn a trecut în tabăra DC Comics cu regia noului The Suicide Squad, iar acum iată-l la cârma unui spin off avându-l în prim-plan pe Peacemaker (John Cena). Noi am văzut primele patru episoade şi i-am apreciat melanjul de umor şi violenţă, fără să-l considerăm un egal în relevanţă al lui The Boys. Primele secvenţe ale serialului sunt de fapt un fragment din The Suicide Squad, în care îl vedem pe Peacemaker ucigându-l pe Rick Flag (Joel Kinnaman). Motivele sale mai mult decât dubioase nasc întrebarea: ce e Peacemaker, un supererou, un antierou sau un supe... citeşte Taguri: Danielle Brooks, Steve Agee, Jennifer Holland, Viola Davis, The Boys, Peacemaker, The Suicide Squad, Joel Kinnaman, John Cena, James Gunn
-
Yellowjackets: oroarea din mijlocul pădurii
17.01.2022Canalul premium american Showtime a fost multă vreme sinonim cu producţiile TV de calitate, drept dovadă stând titluri precum Homeland, Dexter, Shameless şi multe altele. Deşi în ultimii ani avalanşa de hituri s-a mai rărit, iată că Showtime revine în atenţie cu Yellowjackets, probabil cea mai dementă combinaţie de genuri pe care o s-o vezi anul acesta. Iată mai jos de ce ai da play (serialului e disponibil pe Prime Video, platforma de streaming a Amazon) acestei aventuri ieşite din comun... Serialul combină două perioade de timp, anul 1996 şi prezentul, pentru a explora consecinţele unei tragedii: avionul cu care o echipă de fotbal feminin de liceu călătoreşte spre locul unde se desfăşoară campionatul naţional se prăbuşeşte în mijlocul codrilor din Siberia... citeşte Taguri: Ella Purnell, Sophie Thatcher, Sophie Nélisse, Tawny Cypress, Melanie Lynskey, Juliette Lewis, Christina Ricci, Army of the Dead, Don't Look Up, Yellowjackets
-
Sidney Poitier, primul star de cinema de culoare, a murit. Filmele şi parcursul acestui actor deschizător de drumuri
08.01.2022Sidney Poitier, a cărui ţinută elegantă şi personaje cu principii l-au făcut primul star de culoare de la Hollywood şi primul bărbat de culoare care a câştigat Oscarul pentru cel mai bun actor, a decedat, scrie CNN. Avea 94 de ani. CNN i-a dedicat actorului un amplu articol, din care prezentăm paragrafele de mai jos. Poitier a depăşit dificultatea unui mediu social defavorizat şi şi-a schimbat accentul pentru a ajunge până în vârf într-un moment în care rolurile principale erau rar date persoanelor de culoare. A câştigat Oscarul pentru filmul din 1963 Lilies of the Field, în care juca rolul unui muncitor care ajută un grup de măicuţe (albe) să construiască o capelă. Numeroase dintre filmele lui cele mai cunoscute au explorat tensiunile rasiale pe măsură ce a... citeşte Taguri: Denzel Washington, Training Day, The Jackal, Richard Gere, Bruce Willis, Sneakers, Robert Redford, Gene Wilder, Richard Pryor, Stir Crazy
-
Cronică serial Ai încredere în mine/Trust Me: salvatoare sau impostoare?
28.12.2021Noi am cunoscut-o pe Jodie Whittaker încă de la debutul ei foarte convingător din Venus (să dezgropăm aici o cronică scrisă în 2007), dar publicul global probabil că a cunoscut-o în celebrul whodunit Broadchurch, unde o interpretează pe Beth, mama victimei, postură din care enunţă una dintre cele mai bântuitoare replici din istoria televiziunii: "How could you not know?"/"Cum se poate să nu fi ştiut?". Anul 2017 a fost unul deosebit de bun pentru actriţă, cu un rol principal în Trust Me, serial cu medici de care ne ocupăm în această cronică, dar şi cu preluarea rolului titular din fenomenul Doctor Who. Trust Me ne-o arată pe Whittaker în rolul lui Cath, o asistentă dedicată care dă de bucluc atunci când vrea să deconspire cazuri de malpraxis şi neglijenţă... citeşte Taguri: Trust Me, Venus, Broadchurch, Dan Sefton, Emun Elliott, Jodie Whittaker
-
The Matrix Resurrections: dacă doriţi să revedeţi
25.12.2021Probabil că nu era continuare mai aşteptată anul acesta sau măcar aşteptată cu o curiozitate mai mare. Au trecut 18 ani de la ultima întâlnire cu Neo şi Trinity, iar punctul pus poveştii păruse să nu mai lase loc unei continuări, lucru promis îndelung şi de (pe atunci fraţii, acum surorile) Wachowski. Dar filmul original a fost o experienţă cinematografică atât de plăcută în 1999, încât batalioanele de fani ai complicatei mitologii Matrix nu aveau cum să nu se bucure la gândul că se vor întoarce în acest univers captivant. Ca să nu o lungim prea mult, spunem de la început că Matrix 4 este un film de nota 6. Motorul său principal este nostalgia, o nostalgie care se transformă în tristeţe pentru că sentimentul pe care îl ai când ieşi de la film este c... citeşte Taguri: The Matrix Reloaded, The Matrix Resurrections, Hugo Weaving, Laurence Fishburne, Lana Wachowski, Carrie-Anne Moss, Keanu Reeves
-
The King's Man: o istorie alternativă
24.12.2021Seria Kingsman e un fel de verișor primar al filmelor cu James Bond, după o rețetă cu agenți secreți britanici care salvează lumea de pericolul unor megalomani ai apocalipsei, în stilul captivant al regizorului Matthew Vaughn (X-Men: First Class, Kick-Ass) și cu un gust intens de benzi desenate, fiind o ecranizare a nuvelelor grafice Kingsman, create în 2012 de către Mark Millar și Dave Gibbon. Cu mulți metri sub croitoria londoneză Kingsman se află baza secretă a agenției cu același nume, ai cărei membri operează sub nume de cod ale personajelor din legendele arthuriene: Arthur, Galavan, Merlin etc. Armele acestor cavaleri sunt deghizate în kitul standard al unui gentleman britanic elegant: pantofi cu un cuțit retractabil, costum anti-glonț, pălărie cu GPS, ochela... citeşte Taguri: Samuel L. Jackson, Karl Gajdusek, Matthew Vaughn, Djimon Hounsou, Harris Dickinson, Valerie Pachner, Ian Kelly, Tom Hollander, August Diehl, Ron Cook
-
Don't Look Up: o oglindă a lumii nebune în care trăim
23.12.2021Sfârşitul anului vine cu două lansări importante, ambele având ceva de spus despre modul bizar cum umanitatea îşi vede locul în lume. Azi vorbim despre Don't Look Up (şi mâine despre The Matrix Resurrections), satira lui Adam McKay cu o premisă mai mult decât ofertantă: doi astronomi trecuţi cu vederea de comunitatea ştiinţifică descoperă că o cometă de dimensiunile Everestului se va zdrobi în câteva luni de Pământ, cataclismul garantând extincţia rasei umane. Principala miză a lui McKay este să ne tragă de mânecă şi să arate cum, în goana noastră consumeristă şi orele irosite zilnic cu autovalidarea şi certurile de pe reţelele de socializare, ne-am pierdut capacitatea de a mai discerne ceea ce e cu adevărat important. Este ceva mai important decât ... citeşte Taguri: Ron Perlman, Ariana Grande, Timothée Chalamet, The Big Short, Adam McKay, Cate Blanchett, Jonah Hill, Meryl Streep, leonardo dicaprio, Jennifer Lawrence
-
Spencer: viața într-un acvariu regal
23.12.2021Spencer spune povestea unei monarhii moderne care nu mai guvernează ca în trecut, ci a devenit pur simbolică, rezumându-se la figurile de pe bancnote și la o viață regizată, preambalată. Pare că de secole întregi, familia regală joacă aceeași piesă de teatru, iar palatul în care locuiesc cu toții e o scenă mediatică opulentă. Pentru Diana, Prințesa de Wales, Crăciunul e un calvar. Se simte captivă și înstrăinată în această piesă eternă și în acest straniu schimb cu societatea pe care o reprezintă, în care trebuie să înveți să faci și ce nu îți place. Să păstrezi o căsnicie de fațadă, o fericire de fațadă, să urmezi mereu indicațiile regizorale ale familiei iar copiii tăi să participe la vânătoare conform tradiției, chiar dacă li se ... citeşte Taguri: Spencer, Atlantique, Claire Mathon, L'Inconnu du lac, Portrait de la jeune fille en feu, stephen king, Moartea domnului Lăzărescu, Johnny Greenwood, The Power of the Dog, Licorice Pizza
-
Annette: Adam Driver și Marion Cotillard într-un musical ingenios și sclipitor
04.12.2021„Doamnelor și domnilor, vă cer acum atenție totală. Dacă vreți să cântați, râdeți, aplaudați, plângeți, căscați, huiduiți sau să flatulați, vă rog, faceți-o în mintea voastră și numai acolo. Vă rog frumos să tăceți și să vă țineți respirația până la sfârșitul spectacolului. Respiratul nu va fi tolerat în timpul spectacolului. Deci, vă rog să inspirați profund chiar acum, pentru ultima dată. Mulțumesc!” Astfel ne declară Leos Carax pe o voce de guru tenebros în pregenericul din Annette, ultimul său film, premiat pentru cea mai bună regie, precum și pentru cea mai bună coloană sonoră anul acesta, la festivalul de la Cannes. Distribuția și echipa se adună și cântă ca filmul „să înceapă”, în frunte cu cei doi scenariști și... citeşte Taguri: Simon Helberg, Lars Von Trier, Dancer In The Dark, Holy Motors, Pierre ou les ambigu, Les Amants du Pont-Neuf, Mauvais sang, Annette, Boy Meets Girl, Leos Carax
-
Ghostbusters: Afterlife – vânătorii de nostalgie
03.12.2021Într-un excelent eseu video, Evan Pushak (cunoscut ca Nerdwriter) vorbește despre trendul remake-urilor, al sequel-urilor și al prequel-urilor pe care Hollywood-ul le tot servește de o vreme încoace. El le numește „weaponized intertextualities / intertextualități înarmate” – adică trimiteri nostalgice la universurile consacrate ale marilor francize cinematografice, gândite să stârnească o anume satisfacție în rândul spectatorilor, ca atunci când revezi celebra navă Millenium Falcon din Star Wars în The Rise of Skywalker și ai un scurt déjà vu al întregii povești a navei. Însă din ce în ce mai des, aceste referințe intertextuale pot deveni un substitut dramaturgic, ca în trilogia Hobbitul, când apare Sauron doar de dragul de a-ți recapitula tot ce ști... citeşte Taguri: M. Night Shyamalan, Steven Spielberg, Up in the Air, Juno, Ghostbusters, Ivan Reitman, Paul Rudd, Carrie Coon, Celeste O'Connor, Finn Wolfhard
-
Titane: cinema fără scrupule
02.12.2021Dacă urmărim istoricul filmelor premiate cu marele trofeu al festivalului de la Cannes, Palme D`Or, teoretic putem retrasa principalele teme și politici progresiste ale vremii. Se aplică în cazul lui „432” (Cristian Mungiu, 2007), care se declara pro-avort, sau în cazul „Entre les murs” (Laurent Cantet, 2008), unde colectivul multietnic din clasa unui liceu reflectă societatea franceză actuală, sau în cazul „Elephant” (Gus Van Sant, 2003), care descrie ușurința prin care un simplu copil poate declanșa un masacru, sau în cazul documentarului-eseu „Fahrenheit 9/11” (Michael Moore, 2004), care acuza crimele împotriva umanității din timpul regimului lui George W. Bush etc etc. Nu putem spune același lucru și despre laureații mai vechi ai acestui premiu, prec... citeşte Taguri: Grave, La loi du marché, Vincent Lindon, Agathe Rousselle, John Carpenter, Christine, David Cronenberg, Crash, Titane, Julia Ducournau
-
Eternii: dilemele unui univers care nu se mai termină
05.11.2021Conform legendei à la Star Wars din pregenericul filmului, Eternii sunt o rasă nemuritoare creată de către ființele supreme ale universului, Celeștii, pentru a apăra omenirea de pericolul Devianților, niște prădători extratereștri reptilieni care preiau caracteristicile victimelor pe care le consumă, evoluând extrem de rapid. Studiourile Marvel ne prezintă, deci, o mitologie axată în jurul unui adevărat lanț trofic galactic. Eternii au fost trimiși pe Pământ acum 7000 de ani pentru a-i distruge pe Devianți, instruiți în schimb să nu intervină în evoluția firească a omenirii, însă oricât de invizibili ar fi vrut ei să treacă, Eternii tot au ajuns protagoniștii marilor mituri, stând la baza panteonului grecesc. De vreo câteva sute de ani, Eternii au reu?... citeşte Taguri: Cloud Atlas, Denis Villeneuve, Dune, Sicario, Blade Runner 2049, The Killing of a Sacred Deer , Brian Tyree Henry, Nomadland, Chloé Zhao, Ma Dong-seok
-
Dune: o nouă viziune a celui mai citit roman SF al tuturor timpurilor
21.10.2021Constelația starurilor: Timothée Chalamet (Paul Atreides), Rebecca Ferguson (Doamna Jessica Atreides), Oscar Isaac (Ducele Leto Atreides), Jason Momoa (Duncan Idaho), Stellan Skarsgård (Baronul Vladimir Harkonnen), Josh Brolin (Gurney Halleck) , Javier Bardem (Stilgar), Charlotte Rampling (Bene Gesserit Reverend Mother), Zendaya (Chani), Chang Chen (Dr. Yueh) și mulți alții „Frica este ucigaşul minţii” Paul Atreides (Timothée Chalamet), tânărul moștenitor al tronului, o figură androgină căruia abia îi mijește sexul masculin, va avea parte de un destin fulminant și, până una alta, de o maturizare de proporții galactice. Casa Harkonnen și-a retras monopolul asupra planetei deșertice Arrakis, unde timp de zeci de ani, aceștia au exploatat cea mai importantă resur... citeşte Taguri: George Lucas, Rogue One: A Star Wars Story, Greig Fraser, Gravity, Hans Zimmer, Blade Runner 2049, Arrival, David Lynch, Alejandro Jodorowsky, Salvador Dalí
-
Venom 2, pentru fanii filmului original
12.10.2021Venom: Let There Be Carnage/Venom: Să fie carnagiu se află deja de câteva zile pe marile ecrane din România şi mulţi spectatori ştiu deja că acest film regizat de Andy Serkis (actor cunoscut până acum mai ales datorită rolurilor sale motion capture, precum Gollum sau cimpanzeul Caesar din franciza Planeta maimuţelor) vine cu o promisiune tentantă privind viitorul colaborării dintre studiourile Sony şi Marvel. Să nu dăm spoilere, ci să trecem în revistă avantajele şi dezavantajele unui sequel în care Venom îl înfruntă pe unul din inamicii săi redutabili, Carnage. Ah, cât ne-am dorit ca "silly", atât de utilizatul cuvânt din limba engleză să aibă un corespondent identic în limba română. Nu, Venom 2 nu este "stupid" şi nici "prostesc", este doar "silly", ca... citeşte Taguri: No Time to Die, Venom: Let There Be Carnage, Woody Harrelson, Naomie Harris, Tom Hardy, Andy Serkis
-
Lecții de persană: cum comunici într-o limbă care nu există
11.10.2021Filmele despre Holocaust au ajuns, în ultimii 30 de ani, un subiect pe cât de inepuizabil, pe atât de curios. An de an, vedem pe marile ecrane din ce în ce mai multe abordări ale acestei răni încă deschise din istoria recentă. De ce se fac atâtea filme despre Holocaust? Poate fiindcă ne consolidează speranța în fața suferinței. Fiindcă ne invită să ne reconciliem atât cu trecutul nostru, cât și cu cea mai sinistră latură a naturii umane. Sau poate pentru că puține lucruri ne emoționează mai profund ca un monstru umanizat, precum un ofițer SS care salvează vieți când menirea lui e să omoare. Și puține lucruri ne impresionează mai mult precum imaginația inepuizabilă a omului în cursa supraviețuirii, ca în La vita è bella, când tatăl îl apără pe ... citeşte Taguri: La Vita e bella, Persian Lessons, Vadim Perelman, Lars Eidinger, Nahuel Pérez Biscayart
-
No Time to Die: sfârşitul unei ere James Bond
30.09.2021Amânat de trei ori şi cu un subiect neaşteptat de conectat la realitatea actuală, No Time to Die este categoric sfârşitul unei ere în celebra franciză, următoarele filme având toate şansele să fie foarte diferite de cele 25 lansate până acum. Cinemagia a văzut blockbusterul simultan cu premiera sa mondială de la Londra, iar acum îţi poate spune la ce să te aştepţi. Dacă mult timp filmele cu James Bond erau poveşti de sine stătătoare, cu doar câteva elemente recurente, Casino Royale (2006, şi în opinia noastră cel mai bun film din era Daniel Craig) a propus un subiect cu multiple ramificaţii explorate în continuările lansate în ultimii ani, iar No Time to Die închide eficient aceste ramificaţii. Totul începe la cinci ani de la ultima misiune a lui James ... citeşte Taguri: Lashana Lynch, Casino Royale, Jeffrey Wright, Christoph Waltz, Eva Green, Ralph Fiennes, Ben Whishaw, Denise Richards, Rami Malek, Daniel Craig
-
Otto Barbarul: cronica unei sinucideri anunțate
23.09.2021La 17 ani, tânărul Otto e o bombă cu ceas. Agresivitatea din privire, creasta de cocoș, geaca Misfits și restul accesoriilor punk, dublate de o atitudine zeflemitoare și, în general, de o alienare catatonică – toate sunt simptomele unei dureri cu mult peste tensiunea normală adolescentină. Începutul filmului Otto Barbarul ni-l arată pe Octavian/Otto (Marc Titieni) stând de unul singur într-o sală de clasă, înconjurat de instrumente muzicale. Băiatul își cablează chitara și cântă o temă agresivă până își dă burnout, scăpându-i și un șut în setul de tobe. Apoi, iese din școală însoțit de acuzele portarului, zăbovește preț de o clipă în fața buchetelor de flori și a candelelor aprinse în memoria fostei sale iubite sinucigașe, își aprinde ț... citeşte Taguri: Mihaela Sîrbu, Constantin Drăgănescu, Ioana Flora, Ioana Bugarin, Iulian Postelnicu, Otto Barbarul, Marc Titieni, Adrian Titieni
-
Cronică Malmkrog: omagiu unei lumi apuse dar și idei actuale
22.09.2021„Un film de o seriozitate aproape intimidantă", cum îl descrie Screen Daily, Malmkrog - drama de epocă pentru care Cristi Puiu a câștigat Premiul de regie în secțiunea Encounters la Berlinale 2020 - intră în cinematografele noastre. Cinemagia a văzut filmul și vă spune la ce să vă așteptați de la această producție de epocă, republicând cronica apărută odată cu premiera filmului la Berlin. Inspirat din lucrarea „Trois Entretiens” scrisă de Vladimir Soloviev la începutul secolului XX, Malmkrog este în mod straniu plasat în aceeași epocă, dar în sudul Transilvaniei, în satul omonim (Malmkrog = Mălâncrav). Acțiunea e mutată din lumea slavă în spațiul multicultural de influență austriacă din preajma Sibiului. Fidele sursei, personajele din filmul-... citeşte Taguri: Malmkrog, Cristi Puiu
Articole 521 - 540 din 1900
Categorii articole
Gossip
-
Safdie versus Safdie: după o separare creativă, cei doi fraţi vin cu filme remarcabile
Benny şi Josh regizează pe cont propriu The Smashing Machine şi Marty Supreme - Povestea unui conflict terminat în KO: Emma Watson vs J.K. Rowling
- Unei actriţe i-a fost scârbă să-l sărute pe Kit Harington
- Câteva veşti despre noul film Blade
- Sarah Jessica Parker, remarci asupra sexismului spectatorilor. Are dreptate?
Ştiri cinema
-
Festivalul începe cu tine – s-au pus în vânzare biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest, Timișoara și Iași!
Puteți cumpăra bilete pentru cea de-a XVI-a ediție a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest - Actorii din CURSA vin în orașul tău
- Ce crede Ridley Scott despre filmele noi: "Ne înecăm în mediocritate"
- Filmul CURSA te trimite la finala F1 din Abu Dhabi
- A murit Claudia Cardinale
Producţie
-
El este Iisus din Patimile lui Hristos 2 şi 3!
Sequelul superhitului din 2004 a început filmările la studiourile Cinecittà din Roma - S-au terminat filmările la filmul pentru copii Atlasul universului
- O accidentare a lui Henry Cavill amână filmările Highlander
- Iată-l pe Ryan Gosling în Star Wars: Starfighter!
- O dificilă relaţie tată-fiu, explorată în noul film românesc Dus-Întors
Cronică
-
The Black Phone 2, un sequel decent, deși pe alocuri incoerent
Ethan Hawke se întoarce ca răufăcătorul The Grabber într-un film horror în mare măsură reușit, care virează și mai mult către supranatural - Frica vinde, dar și unește – Micul erou peticit
- Dinți de lapte sau teama colcăindă de la sfârșitul unei epoci
- Condiția săteanului (mafiotului) moldovean – Pădurea este a mea
- Combaterea suferinței prin artă - Sketch - Desenele prind viață
Dosarele X
-
Actriţa care a pus Hollywood-ul pe jar: Tilly Norwood
Nu-ţi accesa imdb-ul din creier, e un motiv foarte bun pentru care nu ai auzit niciodată de ea - Toamna vrajbei noastre: Hollywood-ul, divizat de Palestina
- Primul efect special din istorie: publicul îngrozit a crezut că asistă la o decapitare reală
- Diavolul se îmbracă de la Prada: şapte detalii inedite
- Ştii de ce Hollywood-ul e situat în Los Angeles? Detalii inedite din istoria Cetăţii Filmului
Filme de urmărit la TV
![]()
Filmbox Premium
20:00
|
The Northman(2022)Vikingul
|
![]()
Film Now
01:05
|
Her(2013)Ea
|
![]()
Filmbox Premium
23:50
|
The Whale(2022)Balena
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- All You Need Is Kill
- The Family Plan 2
- The Elixir
- Testa o croce?
- A Merry Little Ex-Mas
- Jingle Bell Heist
- Merteuil
Filme populare
- F1: The Movie
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Final Destination Bloodlines
- Thunderbolts*
- Superman
- Ballerina
- The Accountant 2
- Weapons
- How to Train Your Dragon
- The Fantastic Four: First Steps
- Dragoste fără cuvinte
- Jurassic World Rebirth
- Lilo & Stitch
- Vecina
- The Conjuring: Last Rites
- 28 Years Later
- The Naked Gun
Premiere cinema
- After the Hunt
- Dinți de lapte
- Sketch
- Good Fortune
- The Black Phone 2
- Pădurea este a mea
- Yes
- Stitch Head
În curând la cinema
- Moartea domnului Lăzărescu
- Hegyizene 2
- Springsteen: Deliver Me from Nowhere
- Cursa
- Good Boy
- Arhitecții naturii
- How to Save the Immortal
- Dracula
- Bone Lake
- Bugonia
- Regretting You
- Gekijô-ban Chensô Man Reze-hen
- Night of the Zoopocalypse
- Cycle of Time
- Jungle Beat 2: The Past
- Predator: Badlands
- Die, My Love
- Ice Fall
- The Yellow Tie
- Keeper
- It Was Just an Accident
- Tafiti - Across the Desert
- The Running Man
- Triton
- Interior zero
- The Love That Remains
- Planurile iubirii
- Sisu: Road to Revenge
- Nouvelle Vague
Filme noi în SUA
- The Negotiation
- Nuremberg
- Frankenstein
- Now You See Me: Now You Don't
- Wicked: For Good
- Zootopia 2
- O Agente Secreto
- Five Nights at Freddy's 2
- Starbright
- Avatar: Fire and Ash
- The SpongeBob Movie: Search for SquarePants
- The Anaconda
- The Housemaid
- Mutiny
- Mercy
- Dracula: A Love Tale
- Wuthering Heights
- What About Love
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă Cronică