Lecții de persană: cum comunici într-o limbă care nu există

de Mihai Șerban în 11 Oct 2021
Un film cu o miză pe cât de ingenioasă, pe atât de greu de crezut

Filmele despre Holocaust au ajuns, în ultimii 30 de ani, un subiect pe cât de inepuizabil, pe atât de curios. An de an, vedem pe marile ecrane din ce în ce mai multe abordări ale acestei răni încă deschise din istoria recentă.

De ce se fac atâtea filme despre Holocaust? Poate fiindcă ne consolidează speranța în fața suferinței. Fiindcă ne invită să ne reconciliem atât cu trecutul nostru, cât și cu cea mai sinistră latură a naturii umane. Sau poate pentru că puține lucruri ne emoționează mai profund ca un monstru umanizat, precum un ofițer SS care salvează vieți când menirea lui e să omoare. Și puține lucruri ne impresionează mai mult precum imaginația inepuizabilă a omului în cursa supraviețuirii, ca în La vita è bella, când tatăl îl apără pe băiețelul său de ororile lagărului în care sunt ținuți prizonieri mințindu-l că totul este, de fapt, un joc inocent.

În noul Persian Lessons / Lecții de persană, Gilles (Nahuel Pérez Biscayart), un tânăr evreu belgian, inventează o limbă ca să supraviețuiască. În timp ce încearcă să scape din Franța ocupată de naziști, Gilles îi oferă lui Reza, un alt fugar, sandvișul său în schimbul unei cărți în persană, valoroasă, dar complet inutilă în acel context. Gilles face schimbul doar ca să îl ajute pe companionul său înfometat, nebănuind că acea carte îi va salva viața.

Naziștii îi prind pe evrei și îi execută, însă Gilles, care scapă ca prin urechile acului rafalelor de gloanțe, imploră să fie cruțat, spunând că nu e evreu, ci persan. Îi preia identitatea lui Reza, folosindu-se de cartea tocmai obținută drept dovadă.

Astfel, Gilles își câștigă un loc privilegiat în lagărul în care va fi dus, unde comandantul restaurantului elitei SS, Koch (Lars Eidinger), îl ia sub aripa lui ca să-i fie profesor de persană. Koch plănuiește ca după terminarea războiului să deschidă un restaurant în Teheran, unde vrea să ajungă pregătit. Astfel că între Gilles și învățăcelul său înflorește o stranie prietenie.

Cu toate că lecțiile de persană îi apropie pe cei doi, filmul ne menține într-un suspans permanent: când se va da Gilles de gol? Fiindcă problema lui nu e să inventeze o limbă care ar aduce a persană, cât să o și țină minte. Noroc că instinctul lui de supraviețuire este mereu pe fază, așa că tânărul evreu recurge la încă o găselniță ingenioasă - iar aici, regizorul Vadim Perelman a colaborat cu un lingvist de la Universitatea din Moscova, care a inventat aproximativ 300 de cuvinte derivate din numele victimelor de la Auschwitz.

Cu totul, filmul are o formă ireproșabil construită: cadrele minuțios compuse, filmate mereu în cea mai potrivită perioadă a zilei, o coloană sonoră acaparantă, precum și prestațiile convingătoare ale actorilor. Iar scenografia și întreaga ținută a personajelor recompun atmosfera unui lagăr într-o cheie estetizată, dar veridică.

Însă convenția pe care ne-o propune filmul este la limita credibilității, abia reușind să stea în picioare. Koch e constant sceptic că Gilles ar fi cu adevărat persan, dar nu depune prea multe eforturi să se asigure. Pe de altă parte, el vrea să învețe cât mai multe cuvinte în farsi, fără să ia în calcul gramatica, regulile de pronunție și multe alte aspecte lingvistice – ca și cum toate aceste contradicții narative ar veni să îmblânzească o situație altminteri greu de crezut.

Naziștii sunt portretizați cu mai puțină bestialitate față de alte filme despre Holocaust, se simte tentativa unei umanizări, ba chiar avem ocazia să vedem câteva idile și bârfe printre ofițerii SS. Secvența în care Koch se destăinuie lui Gilles în persana lor inexistentă este de o absurditate care mai scoate filmul din capcana patetismului. Faptul că un evreu sub acoperire discută cu un nazist mai mult sau mai puțin îmblânzit într-o limbă inventată, care are la bază numele deținuților din lagăr, parodiază și totodată înnobilează această pată neagră a istoriei. Cam ca în Inglorious Basterds, când Hitler moare arzând într-un cinematograf, după ce pelicula a luat foc.

Lecții de persană / Persian Lessons (2020), din 8 octombrie în cinematografe.

Exploreaza subiecte similare:

Nahuel Pérez Biscayart, Lars Eidinger, Vadim Perelman, Persian Lessons, La Vita e bella

Alte știri din cinema

Cinemagia recomandă 3 filme horror asiatice

Recomandări pentru o noapte albă de Halloween: 3+1 bijuterii ale cinemaului horror asiatic

Babardeală cu bucluc sau porno balamuc - propunerea României pentru premiile Oscar

Filmul, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internațional”

Dune: o nouă viziune a celui mai citit roman SF al tuturor timpurilor

Regizorul Denis Villeneuve a pus cap la cap un spectacol cinematografic imersiv și copleșitor, însă e abia începutul!

Festival de Halloween, pregătit în rețeaua de cinematografe Cineplexx

Preț redus de doar 10 lei biletul la cele mai recente filme de groază!

Părerea ta

Spune-ţi părerea
danche pe 11 octombrie 2021 16:14
„Filmele despre Holocaust au ajuns, în ultimii 30 de ani, un subiect pe cât de inepuizabil, pe atât de curios. An de an, vedem pe marile ecrane din ce în ce mai multe abordări ale acestei răni încă deschise din istoria recentă.

De ce se fac atâtea filme despre Holocaust? Poate fiindcă ne consolidează speranța în fața suferinței. Fiindcă ne invită să ne reconciliem atât cu trecutul nostru, cât și cu cea mai sinistră latură a naturii umane. Sau poate pentru că puține lucruri ne emoționează mai profund ca un monstru umanizat, precum un ofițer SS care salvează vieți când menirea lui e să omoare. Și puține lucruri ne impresionează mai mult precum imaginația inepuizabilă a omului în cursa supraviețuirii, ca în La vita è bella, când tatăl îl apără pe băiețelul său de ororile lagărului în care sunt ținuți prizonieri mințindu-l că totul este, de fapt, un joc inocent”
Cum ar fi fost dacă această cronică vorbea, schimbându-i doar câteva cuvinte, despre un film rusesc/italienesc/german/românesc/polonez... a cărei poveste se petrecea într-un lagăr de prizonieri de război și deținuți politici din URSS? „De ce se fac atâtea filme despre Holocaust?” Pentru că Germania a pierdut războiul, iată unul din motive.Iar învingătorii scriu istoria de după.

into_the_labyrinth pe 11 octombrie 2021 17:25
Nu ţin neapărat să văd filmul, dar mi-a plăcut cum e scrisă cronica. Se simte nevoia unui suflu nou în cinematografie, dar sunt reluate aceleaşi teme, cu mai mult sau mai puţin succes. Dintre filmele de război relativ recente, mi-a plăcut Beanpole, chiar dacă nici acela nu e perfect.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells