Articole Ultimul corupt din România

(2012)

Ultimul corupt din România

Note de producție

De-a lungul respectabilei cariere de 50 de ani, Sergiu Nicolaescu si-a facut un obicei din a experimenta cu mult curaj si, dovedit, cu mult succes. Se pare ca pe de alta parte, domnia sa a intuit intotdeauna foarte bine subiectele cele mai apetisante pentru public, asadar nu putine sunt premierele pe care le-a marcat in cinematografia romaneasca: "Dacii" (1967) a fost primul nostru film istoric - gen continuat cu generozitate, iar in 1972 "Cu mainile curate" dadea startul seriei de filme politiste care a tinut cu sufletul la gura o tara intreaga. Pana la sfarsitul decadei insa regizorul reuseste sa dea lovitura cu "Nea Marin Miliardar", comedia care inca isi pastreaza statulul de cel mai vizionat film romanesc al tuturor timpurilor.

Dupa o lunga pauza de la comedie si inspirat din realitatea cotidiana, de mediul politic tumultos si de stirile pe care le vedem cu totii la TV, el a decis sa revina cu "Poker" in 2010, film produs de MediaPro Pictures. Ca dovada a faptului ca maestrul nu si-a pierdut indemanarea de a face publicul sa rada, filmul s-a clasat pe locul al doilea ca numar de admisii in cinematografe in acelasi an. Incurajat, dar si alimentat de subiecte tot mai savuroase pe aceeasi tema, anul acesta Sergiu Nicolaescu lanseaza continuarea lui "Poker". "Ultimul Corupt din Romania" este un film de actualitate, al societatii de astazi, un film comic, dar in acelasi timp si critic.", isi motiveaza el decizia.

Dupa cum marturiseste chiar el, regizorul s-a gandit la continuarea povestii inca de cum a terminat de filmat prima parte, iar impreuna cu scenaristul si prietenul sau, Adrian Lustig, a trasat destinul personajelor pe care le-a creat. Mafiotul Titel Pangica (Horatiu Malaele) a devenit doctor in stiinte si a donat bani pentru un muzeu memorial inchinat vietii si operei sale: de la vanzator de râme in Obor la senator. Custodele muzeului este bunul sau prieten Claudiu Vitelaru (Valentin Teodosiu), caruia i-a furat locul de senator. Partenerul lor de poker - chirurgul plastician Horia Vrabete (Vladimir Gaitan) - continua sa ajute nevestele disperate sa-si ia viata in piept cu ajutorul silicoanele. Iar iubita lor - prin rotatie - Monica Lacusta (Catalina Grama) a ajuns sa aiba si ea o functie in guvern. Apare, in sfarsit, si Marcel (Ion Ritiu) pe care l-au asteptat ca pe un salvator in "Poker". Mai bine nu-l asteptau. Marcel - general din serviciile secrete - trebuie sa rezolve eterna si fascinanta cerinta a Bruxelles-ului: sa aresteze un corupt. Si cine e mai la indemana pentru asta decat unul dintre prietenii de-o viata? Care dintre ei?

Nicolaescu concediaza orice sugestie cum ca s-ar fi inspirat din vreun politician real: "Nu are nici o legatura si chiar am vrut sa ma feresc la un moment dat, nu am facut nici un fel de comparatie - nici macar comparatie nu admit! Nu e genul meu sa fac pe ascuns, sa ma gandesc.. nu. Eu daca am ceva de spus, o spun." Totusi actorii sai admit ca au gasit material suficient pentru o documentare riguroasa.. la Stiri, in fiecare seara: "din ce vedem pe sticla toata ziua, de la stiri, din ce auzim. Si atunci desigur ca asta e si savoarea: viata bate filmul, ca sa zic asa.", marturiseste Valentin Teodosiu.

Ion Ritiu, colegul sau de platou, este mult mai precis cand vorbeste despre personajul pe care il interpreteaza, arhitectul Marcel care ii manipuleaza pe toti fara nici o jena: "In prima parte el nu apare pentru ca e plecat pe undeva, face revolutie in Democratistan - se intoarce si se formeaza din nou grupul celor patru. Dintre cei trei dinainte unii au mai ajuns, altii au decazut de prin ranguri, iar ceea ce joc eu, Marcel, printr-o conjunctura devine general de Securitate. Tot ce se intampla in film este absolut integrat in tot ce s-a intamplat in Romania in ultimii ani, si politic si social."

In ceea ce o priveste pe Monica, in interpretarea Catalinei Grama (Jojo), cea mai buna caracterizare i-o face Horatiu Malaele: "Cred ca Monica Lacusta se substituie tuturor femeilor din politica romaneasca.". Mai mult decat atat, de la "Poker" la "Ultimul Corupt din Romania" personajul sufera si o modificare substantiala de look! Dupa cum chiar ea spune, "toate rolurile se schimba peste noapte, fiecare personaj primeste o pozitie si mai inalta, iar Monica devine ministra. Cum ii sta bine unei ministre, capata si o coada noua, a la Timosenko, si o sa vedeti voi cate lucruri mai face ea!"

Intrebat despre sursele sale de inspiratie in interpretare, cel mai convins a fost insa Vladimir Gaitan - dansul nu conteneste sa fie uimit, chiar dupa ani buni de cand se cunosc, de cinismul unui bun prieten de-al sau, chirurg renumit: "vine la mine, bem un pahar de vin si imi spune razand cum l-a taiat pe unul si i-a scos rinichii si eu raman cu paharul in mana, sa mi-l bag in ochi, si el se uita foarte uimit "Care e problema?"." De altfel, pentru ca se pare ca rolul de medic il urmareste in ultimii ani, domnia sa si-a mai declarat si cu alte ocazii respectul neconditionat pentru aceasta meserie. Insa infarctul pe care l-a suferit in timp ce filma la "Poker" i-a dat o noua perspectiva asupra raportului actor - personaj, prilej cu care a realizat ca "intamplarea joaca un rol important in profesia noastra, si uite-te ca nici nu stii cand lucrurile se intrepatrund extraordinar si te intalnesti cu personajul tau, poate pe care tu l-ai facut uneori cu cruzime si parca iti pare rau, pentru ca acolo [..] lucrurile devin foarte serioase si nu mai insemni nimic."

Chirurgul estetician Horia Vrabete devine un excentric in "Ultimul Corupt din Romania". Si el e promovat in functie, ajunge sa pretuiasca "o mancare buna, un vin bun", dar cel mai mare capriciu este masina de serviciu: un Ferrari cu girofar. Cum s-a simtit domnul Gaitan la volanul unui asemenea bolid? "Mi-a fost foarte greu sa ma ridic din Ferrari, nu mi-as lua niciodata, e o masina fioroasa pentru un om de varsta mea. Dar trecand peste gluma, sigur ca pentru excentricitatea personajului este o provocare placuta si m-a amuzat."

Dupa cum s-a mai spus, Sergiu Nicolaescu este un om al recordurilor: "Am lucrat foarte repede, filmul l-am terminat in 26 de zile de filmare. Si ziua de filmare nu era o zi intreaga, incepeam la 9 si terminam la 2-3 dupa amiaza, deci e un film facut intr-un timp record, fara indoiala." Cum a fost posibil? Ne explica imediat: "Eu de multe ori trag o singura dubla - e adevarat ca e o contraditie in termeni, dar nu sunt obligat sa trag de 2 - 3 ori. Asta e si modul in care lucrez de pilda cand 2 actori stau fata in fata eu lucrez cu doua aparate si filmeaza sincron. Si fireste ca si actorii dau in principal ritmul filmarilor." Apoi subliniaza: "si din cauza asta eu lucrez cam cu aceeasi actori. Asta e adevarul."

Se pare ca acesta este secretul maestrului si unul dintre ingredientele principale ale succesului sau demn de invidiat. Actorii pe care ii tine aproape sunt primii care recunosc acest lucru si ii sunt recunoscatori. Vladimir Gaitan ne impartaseste acest concept care i-a tinut impreuna atata vreme si continua sa ii uneasca: "am inteles ca aceasta prietenie si faptul ca el cu mine are un anumit limbaj, cu mine, cu Mihaita, cum a avut cu Amza - Dumnezeu sa il odihneasca, cu Jimmy Besoiu, actori extraordinari la care el niciodata nu a renuntat. Deci el este unul dintre putinii regizori care tine la ideea de "actorii lui", de "familia lui", de "gasca lui"." Ion Ritiu este ceva mai transant: "Exista o lege nescrisa la el: ai intrat in echipa, joci. Vrei sa joci in alta echipa, du-te si la revedere."

Roluri absolut delicioase fac in "Ultimul Corupt din Romania" si Vasile Muraru si Nae Lazarescu: primul devine din raspopitul Manole din prima parte, episcopul Caisie, si coordoneaza lucrarile la un edificiu impresionant, o catedrala pentru mantuirea poporului. Al doilea ii da viata lui Trandafir, proprietar de gogoserie "persecutat" de autoritati, este dovedit mare corupt si unic responsabil de starea proasta in care se afla economia.

Intr-o secventa cheie din film Titel Pangica, proprietarul echipei de fotbal Soarele, are deosebita onoare sa dea lovitura de inceput intr-un meci foarte important care se tine pe National Arena. In realitate desi regizorul si-a dorit mult sa filmeze pe stadion chiar la meciul inaugural din 6 septembrie 2011, nu a primit autorizatie decat pentru cateva secvente, la intrare si cadre cu public, pana la inceperea meciului propriu-zis. Intamplarea i-a lasat un gust amar: "Era la primul mare spectacol pe acest stadion exceptional si am fost surprins de ce era acolo. Dar mai mult m-a surprins ca n-am avut anumite permisiuni, adica nu am putut sa intru pe stadion, sa filmez filmez exact ce mi-as fi dorit. [..] In privinta asta, a greutatilor pe care le intampina astazi cinematografia, trebuie sa recunosc ca in perioada comunista imi era mult mai usor."
Secventa a iesit insa mai mult decat onorabil, detaliile fiind completate printr-o filmare speciala la Stadionul Dinamo.

Vorbind despre provocarile rolurilor pe care le-a interpretat, Jojo este de departe cea mai savuroasa. Poate si pentru ca este in continuare singura prezenta feminina pregnanta in poveste, personajul sau este inzestrat cu tot felul de reactii profund caracteristice sexului frumos. Cum ar fi secventa cand, venind de la minister in vizita la Titel, nici nu intra bine pe usa ca sare direct in piscina cu care a facut cunostinta din filmul trecut. De data aceasta insa, imbracata. "Monica iubeste piscina aceea, pentru ca ati vazut-o si in primul film sarind in ea. De data asta vine incalzita de la minister si nu mai are rabdare, sare de-a dreptul in piscina cu toate hainele de ministru pe ea.", se amuza Catalina pe seama personajului sau. Totusi amintirea care o va urmari toata viata referitor la acea scena este frica pe care a simtit-o la filmare: "Mi-a fost teama putin de scena cu piscina pentru ca nu inot extraordinar de bine si nu am mai sarit niciodata, in nicio piscina, niciunde! Mai ales ca trebuia sa sar intre o macheta, cea cu biserica pe care ati vazut-o plutind pe apa, si scarile de marmura care duc in piscina." Meseria de actor nu este una usoara, iar uneori nu ai prea mult de ales: "domnul Nicolaescu a fost foarte strict, a vrut neaparat sa sar eu, nu s-a folosit nici o dublura si intr-un final, am sarit ca o adevarata profesionista. Recunosc ca imi tremurau genunchii usurel..", marturiseste acum Catalina, insa mandra de performanta ei.

Tot ea este protagonista unei scene de improvizatie care l-a lasat masca chiar si pe maestrul Nicolaescu: dupa ce Monica o face lata, iar presa preia stirea pe prima pagina, Titel ii face o vizita in cabinetul ministerial, dand usa de perete. Furibund si incontrolabil, acesta ii arde impulsiv femeii, un ziar peste cap, gest socant, dar perfect justificabil in desfasurarea faptelor. "Este surprinzator ca el a lovit-o si ea, surprinzator, a mers mai departe. Nu s-a oprit sa zica "Aoleo, m-ai lovit peste ochi", ci a mers mai departe, si asta da o mare veridicitate filmului. Dar asta nu e meritul meu, ci al lui Jojo si al lui Malalele!", isi lauda regizorul actorii.
Dupa acest moment de umilinta Monica are insa sansa de a-si lua revansa. Celebra sa coada impletita din jurul capului devine o "arma blonda", dupa cum a alintat-o insasi posesoarea ei. La ce o foloseste? "Din cand in cand isi mai altoieste angajatii cu ea, pentru a face lucrurile mai clare. Atunci cand cineva nu se poarta frumos, repede coada la vedere si jap-jap."

Dar sa nu avem impresia ca doar Catalina a avut parte de aventuri si de filmari interesante. Fostul sau amant, Claudiu Vitelaru, ajunge la inchisoare si in celula care i-a fost rezervata are surpriza sa revada vechi cunostinte. De altfel, evenimentul i-a prilejuit lui Valentin Teodosiu reintalnirea cu un loc.. pe care l-a vizitat de multe ori in trecut: "era o sectie de politie binecunoscuta mie intrucat am stat in zona si era pentru accidente usoare".

Oricum, munca la "Ultimul Corupt din Romania" i-a mai adus o bucurie, de data aceasta foarte reala. Fosta sotie a lui Claudiu, unguroaica, cea la care ajunge invariabil sa se milogeasca pentru niste bani cel putin de fiecare data cand se pregateste de o partida de poker cu prietenii sai, este interpretata de sotia lui Teodosiu din viata reala: "A fost foarte bine, domnul Nicolaescu a fost foarte incantat. Luminita Erga, nevasta-mea, este o actrita deosebita si a facut un rol plin de haz." Margit este cea care ii propune fostului sau sot solutia salvatoare pentru o cariera politica in declin: sa devina europarlamentar din partea Uniunii Maghiare. Intrand in pielea personajului, domnul Teodosiu ne reproduce reactia sa la auzul propunerii "O idee buna! Sa cheltuiesc 10-12.000 de euro pe luna nu mi-ar displacea."
Daca in "Poker" personajul lui Horatiu Malaele la tinerete era interpretat de fiul sau cel mare, student la regie pe atunci, daca sotia lui Valentin Teodosiu, actrita confirmata deja de mult, ii da replica acestuia acum chiar dintr-o pozitie similara si in film, fiica lui Vladimir Gaitan are o prezenta abia observabila. Gloria Gaitan, in chip de asistenta medicala, se intersecteaza cu renumitul sau tata mai degraba accidental. Din acest punct de vedere probabil ca am putea privi afirmatia lui Nicolaescu, cum ca filmul sau "e un film ca viata de toate zilele" dintr-o perspectiva proaspata. In afara de obisnuinta de a lucra cu aceeasi actori cu care si-a stabilit deja un ritm, maestrul nu exclude colaborarea si cu membri ai familiei acestora: probabil ca ei ar avea cele mai mari sanse sa fie pregatiti sa ii inteleaga stilul alert, determinat si solicitant.

De altfel, ne-am putea astepta la si mai multe surprize de la Sergiu Nicolaescu. Desi dumnealui este rezervat in ceea ce priveste planurile de viitor, toti membri distributiei sale sustin ca s-ar preta si un "Poker 3". Vladimir Gaitan este chiar convins: "nasul meu sa stii ca nu ma inseala pentru ca simt calitatea. Cred ca un serial cu acest subiect, din lumea noastra, care sa reflecte adevarat si cum spun eu, ca o disectie pe viu, ar avea un succes extraordinar. Cred in povestea asta!" Tot dumnealui sugereaza si o posibila directie : "Nu m-ar deranja daca ar fi pedepsiti, nu m-ar deranja daca s-ar face si putina justitie, nu m-ar deranja nimic din toate astea si povestea suporta. Sunt atatea si atatea si atatea lucruri de investigat in societatea noastra care, Slava Domnului, e atat de generoasa in subiecte."

Jojo considera ca desi "normal ar fi sa intre toti la puscarie", ajungi sa tii cu personajele eminamente negative din "Ultimul Corupt din Romania" pentru ca sunt foarte comice, in timp ce Ion Ritiu isi pune sperantele in public: "se adreseaza unei clase, zic eu, mai degraba de baieti tineri care ar putea schimba ceea ce in film este bine batut in cuie." Inspirat, cum spunea, de la televizor domnul Teodosiu incearca sa se puna in locul scenaristului cand se gandeste la o posibila evolutie a lui Claudiu: "Nu m-ar mira daca as deveni un gangster, daca as deveni presedintele tarii, adica nimic nu ne poate mira de la Adrian Lustig, care este cel mai in forma scenarist de comedie la ora actuala."

Sinopsis Despre personaje
jinglebells