Istoria medicinei a scăpat, în mare măsură, cinematografiei. Producția maghiară Semmelweis, acum în cinematografe, face dreptate acestui capitol uitat: pentru că este despre invenția asepsiei în spitale, privită cu mare scepticism în epocă, dar care a salvat mii de vieți începând din secolul XIX.
Când vorbim de drame medicale, ne gândim mai degrabă la dramele plasate în actualitate, fie la camera de gardă, ori în laboratoarele marilor spitale din capitalele europene și din Statele Unite, și prea puțin la o dramă de epocă. Așadar, am privit ca bine-venită biografia celebrului medic maghiar omonim care, la Viena, a instituit prima dată dezinfectarea masivă a mâinilor și a personalului în baza unor concluzii experimentale (înainte ca transmisia patogenilor să fie demonstrată științific).
Recuperarea unui erou național

Filmul este o incursiune în lumea… citeşte