Articole Ratatouille

(2007)

Ratatouille

Parisul lui Ratatouille

O modalitate noua, uluitoare, de a privi 'Orasul luminilor'.

Da, poate ca Parisul este cel mai fotografiat, pictat, filmat, visat si adorat oras din lume - dar RATATOUILLE reuseste sa îl vada într-o maniera cu totul noua. Povestea din RATATOUILLE se deruleaza în doua parti diferite, dar la fel de fermecatoare ale orasului: o lume urbana eterica, fascinanta, cu restaurante si cafenele deasupra solului; si regatul complicat, misterios, agitat, de sub strazi, unde traieste familia blanoasa a lui Django. “Parisul a fost vazut în multe moduri, dar niciodata din punctul de vedere al unui sobolan,” se amuza Brad Bird. Dezvaluindu-si îndrazneata viziune, Bird a colaborat îndeaproape cu designer-ul de productie Harley Jessup, care a primit astfel una dintre cele mai incitante misiuni formulate vreodata pentru un designer de animatie: nu numai sa distileze esenta Orasului Luminilor într-o lume generata pe computer, ci si sa creeze un peisaj care este mai mult decat un simplu fundal, devenind în fapt un adevarat personaj, care aduce pasiune si viata în lumea lui Remy.

Firesc, Jessup a început cu o calatorie în cautarea inspiratiei, mergand împreuna cu directorul de imagine Sharon Calahan în Franta. “În principal ne-am uitat la culori, forme si suprafete,” explica Jessup calatoria lor. "A fost o buna sursa de inspiratie pentru noi, permitandu-ne sa folosim o paleta cromatica foarte diferita de cele de dinainte. Ne-am dat seama ca o mare parte din Paris are un aer clasic, ca de piatra, care este apoi completat cu mici accente de culoare. Vedeam, de exemplu, o femeie care trecea pe langa noi, purtand o haina rosie. Era ca o sclipire pe fundalul cenusiu - si voiam sa pastram aceasta senzatie în film. Iata de ce paleta cromatica este mult mai silentioasa decat în oricare alt film Pixar. A fost putin înspaimantator, de obicei filmele animate sunt revoltator de colorate, dar noi am folosit culorile mai degraba ca pe niste simple accente. Cred ca aceasta moderatie cromatica confera însa mai multa forta imaginii.”

În ceea ce priveste însa "înfloriturile", Jessup a impus mai putine rezerve. "Am vrut sa cream un Paris clasic, ca de basm," spune el. "Deja este un oras magic, dar noi am facut toate spirele si turlele ceva mai prominente, pentru a accentua cu adevarat aspectul încantator al orasului". Desi multe dintre locatiile din film tin de domeniul fictiunii, Jessup a respectat fidel cateva repere legendare. De remarcat este Pont Alexandre III, podul minunat arcuit si luminat de lampi, care uneste malurile Senei si pe care Linguini si Remy pun bazele parteneriatului lor.

Cat despre munca de cercetare depusa pentru lumea subterana unde traiesc Remy si confratii sai rozatori, Jessup a ajuns efectiv sa vada ce se ascunde în "maruntaiele" Parisului, coborand în celebrele canalizari de sub oras pe care le-a întemeiat însusi Napoleon. "Am facut turul sistemului de canalizare si al catacombelor, dar si al tunelelor din care a fost excavat calcarul, pentru a se construi toate celebrele structuri de la suprafata,” spune Jessup. “A fost cu adevarat o calatorie a contrastelor - ne taram prin canale ziua, iar seara cinam la cele mai fine restaurante ! Însa exact asta este esenta filmului: un sobolan ca Remy nu ar trebui sa aiba acces în locurile unde merg oamenii, dar iata ca tocmai acolo ajunge.”

Pentru ca lui Jessup canalizarea i s-a parut putin prea umeda si îngusta, a înfrumusetat usor lucrurile. "Am vrut sa cream un sentiment mai evocator, usor dramatic", spune el, "dar în acelasi timp nu voiam sa fie ceva prea maret. Am folosit cateva dintre formele clasice pe care le avem si în lumea umana de deasupra, dar într-o maniera mai necizelata, cumva totul este mai plin de igrasie sau acoperit de alge. De asemenea, am creat spatiile unde traiesc sobolanii astfel încat sa aiba un usor aspect de satra tiganeasca. Exista însa un sentiment foarte cald, de familie, care se formeaza între aceste mici resturi, zdrente si cutii de vin frantuzesc pe care le folosesc sobolanii, traind langa un foc de tabara.”

Familia lui Remy foloseste acest mediu în tot felul de modalitati inteligente si inventive. Jessup s-a distrat în mod special cand a creat barcile improvizate cu care sobolanii scapa din zona de tara unde erau, intrand într-un canal de scurgere pentru apa de ploaie. “Toate barcutele lor sunt facute din obiecte gasite,” se amuza Jessup. “Sunt facute din butoaie, stropitori, ceainice si tot felul de alte obiecte. E foarte distractiv.”

Efectele au intrat în actiune pentru a crea cursurile rapide de apa în care sunt atrasi sobolanii, în ambarcatiunile lor improvizate. “Tehnic vorbind, a fost o mare provocare sa realizam apa care se misca,” remarca supervisorul de efecte speciale, Apurva Shah. “Am muncit mult pentru a crea tot mediul raului si acel dinamism special, creat de ploaie si de rau, apoi scena cu exodul sobolanilor. În ultimii au s-au realizat multe efecte care fac apa sa arate si sa reactioneze mai realist, iar noi am beneficiat de ele.”

Piesa de rezistenta pentru Jessup a fost locul unde ajunge Remy pentru prima data sa simta cum ar fi sa i se îndeplineasca visurile: bucataria Restaurantului Gusteau. “Design-ul bucatariei a tot evoluat, timp de doi ani," spune el. "Am vizitat multe bucatarii frantuzesti originale si ne-am inspirat copios. Principala diferenta este ca bucataria noastra e mult mai deschisa, în timp ce multe dintre acele bucatarii sunt un fel de combinatii de încaperi mici, care comunica între ele. Asa ceva însa nu ar fi functionat bine, din punct de vedere al imaginii cinematografice. Am mentinut însa granitele de separare dintre zonele unde se coace painea, unde se gateste pestele, unde se prepara carnea, unde se pregatesc aperitivele reci si tot asa. Ca urmare, a fost nevoie de un spatiu destul de mare.”

Acest spatiu devine o scena în care se petrec tot soiul de dezastre comice cand intra în scena Remy. Aceste momente au reprezentat o provocare si pentru directorul de imagine al filmului. Desi Remy adora sa gateasca, bucataria oamenilor este plina de pericole pe care el trebuie sa le evite, de la oale în care poate sa cada pana la chiuveta plina cu apa murdara de spalat vase, în care trebuie sa înoate. Toate acestea construiesc o mare parte din comedia fizica a filmului. Dupa cum spune Robert Anderson, director de imagine: “De multe ori, camerele se zguduie, asa cum se zguduie si bucataria. În anumite scene, Remy gateste în lumea lui, iar camera începe cu miscari curgatoare, gratioase, urmarind muzica, în timp ce el pregateste niste feluri de mancare uluitoare. Apoi brusc îl descoperim pe Remy în bucataria oamenilor, iar camera îl urmareste, asa cum fac si oamenii, care arunca diverse obiecte în el, sau este aproape calcat în picioare sau închis în cuptor. Camera de filmat e întotdeauna acolo, alaturi de el.”

Sala de mese de la Gusteau a fost la fel de importanta pentru aspectul capricios al filmului, fiind inspirata dintr-un amalgam de restaurante pariziene celebre, între care Guy Savoy, Taillevent, La Tour d’Argent si Le Train Bleu, multiubitul local în stil Belle Epoque din Gare de Lyon, renumit în egala masura pentru decorul sau maret, eclectic, ca si pentru bucataria clasica. "Ne-am inspirat dupa mai multe restaurante frantuzesti — dar Gusteau este cel mai decorat dintre toate," marturiseste Jessup. “Este plin de arcade uriase, aurite, picturi pe tavane si draperii rosii, groase. Are proportii de palat, devenind decorul perfect pentru micutul Remy, care încearca sa devina maestru bucatar.”

Rețeta succesului Provocarea Ratatouille
jinglebells